În fiecare casă, părinții trebuie să stabilească reguli clare pentru copii, pentru ca fiecare să știe ce are de făcut. Recompensele și pedepsele trebuie folosite cu moderație, deoarece orice exces poate duce la un răsfăț nedorit sau la o deprimare neanticipată. Copiii trebuie să știe cum și de ce să aleagă binele, cum și de ce să evite anturajele nepotrivite, cum și de ce să își păstreze credința. Părinții nu trebuie să le spună copiilor niciodată că sunt răi, ci trebuie să aibă răbdare și speranță că sămânța bună plantată de ei, udată de roua Duhului Sfânt, va încolți la vremea potrivită. Lumea merge în altă direcție decât cea în care ne cheamă Hristos, noi să îi orientăm pe copii spre destinația corectă. Există clar două abordări*: una ascetică și una capitalistă, nu le putem îmbina. Credinciosul nu va căuta plus valoarea, ci plus iubirea.
Credinciosul nu respinge tehnologia, dar nu se lasă înrobit de ea. Copilul poate folosi telefonul pentru a comunica cu prietenii, dar nu va adormi cu el sub cap. Sunt atât de mulți tineri care se lovesc pe stradă de stâlpi, cu ochii pe telefon! Chiar și monahul poate comunica 3G cu fiii duhovnicești. Câtă vreme totul este cu măsură, lucrurile vor fi bune. Asceza presupune post și rugăciune. Corporatistul de azi este vegetarian, nu postitor, caută meditații transcedentale, nu acatistul. Cultura organizațională nu va înlocui niciodată golul lăsat de ateismul ultimelor trei secole din Europa. Singura soluție este evadarea din aglomerație, din iadul actual. Un om care nu a căutat nici o mănăstire retrasă în munți probabil că a consumat prea mulți mici. Fără frământarea duhovnicească, nu vom găsi soluții. Toate răspunsurile ni le oferă gratuit Hristos! Cât de multă fericire poate oferi un loc, Mar Saba! Cât de puțin importante par acolo urgențele de la birou! Cât de mult ne apropie de gândirea Evangheliei și elimină tot ceea ce ne separa înainte!
Egoismul este o iluzie, dar o iluzie foarte influentă, care poate deveni o identitate falsă și ne poate lipsi de adevărata cunoaștere de sine. Pentru a dobândi fericirea, este vital să scăpăm de egoism. Altfel, omenirea va rămâne mizerabilă. Speranța în minunile divine este un liant solid. Minunea poate veni oricând, doar să nu ne găsească nepregătiți. În capitalism, prea puțin sunt încurajate abilitățile de a iubi. Ispita este aceeași, indiferent de secol. Deci, și soluția ascetică este identică: postul și rugăciunea. Cei ce dorm în gălăgie, vor fi treziți de liniște.
Omul capitalist a lepădat căile de primire a harului, iar amintirea vieții veșnice e ștearsă parcă din memorie**. A uitat să cultive dorul după cele dumnezeiești. Chiar rugându-se, a uitat că stă în fața lui Dumnezeu. Nu mai vrea să distrugă cuibul patimilor. Dacă nu se va întoarce de la păcat la Dumnezeu, deznodământul va fi inevitabil. Întoarcerea nu trebuie să fie șovăitoare. Singura soluție este atragerea harului. Cel ce este cu adevărat smerit nu se neliniștește, chiar dacă toate îi merg pe dos***. Mai degrabă, se preocupă de curățirea conștiinței de lucrurile ce pot aduce osândă și de ferirea de sursele de provizii cu care se poate hrăni dușmanul.
Cine își dorește desăvârșirea, va căuta retragerea din labirintul patimilor, indiferent că locuiește la Aukland sau la Oradea. Va exclude excesul și compromisul. Va aspira către cele mai înalte virtuți. Va căuta povățuirea unui pustnic. Va evita permanent pericolul de a cădea în păcat. Va face loc lui Dumnezeu înăuntrul ființei sale. Procedeul este la îndemână: despătimirea (devastarea poftelor). Dragostea este o asceză, fără nici o îndoială, care ne urcă înapoi de unde am căzut. Asceza este Cruce, armă împotriva ispitelor. Capitalismul propune o lume fără Cruce, fără jertfă, fără nevoință și – în final – fără înviere. Un credincios poate asculta de Legea iubirii, câtă vreme nu uită sfatul de Pateric: Să piară păcatele noastre!
Împărăția lui Dumnezeu se poate câștiga! Ispita este gândul că e prea greu și nu vom reuși sau gândul că e prea ușor și nu trebuie să ne nevoim deloc. Se poate câștiga, exact cu atât efort cu cât putem oferi, nici mai mult, nici mai puțin. Chiar dacă ateismul spune că asceza este ceva aberant, să nu ne descurajăm, ateismul a dat faliment. În timp ce vâslim, putem cânta imne de laudă. Omul s-a dezobișnuit atât de mult de firescul ascezei, încât a ajuns blocat în plictiseală și tristețe. A uitat ce cuprinde asceza: răbdarea, înfrânarea, osteneala, privegherea, postul, pocăința, abstinența, debarasarea de toate grijile lumești. Capitalismul vrea să mute atenția pe bani, pe voluptate și pe intensitate, prin decredibilizarea creștinilor, prin punerea în umbră a vocației liturgice și prin necitirea Cuvântului. Prin scoaterea din uz a cuvântului sârguincios. Nu există nici un argument forte, decât nepăsarea (adamică). Evanghelia este o icoană a ascezei, tradusă prin curăție a inimii****, prin strunirea omului exterior și prin paza față de hoțiile patimilor. Asceza dezrădăcinează răul din inimă și aduce, în schimb, bucurie, smerenie și iubire.
Episcop al Cauzazului și al Mării Negre în secolul al XIX-lea, sfântul Ignatie Briancianinov dă mărturie despre experiențele ascetice:
1. Fără Hristos nu există sfințenie, ci doar nebunie.
2. Cea mai utilă trudă este rugăciunea.
3. Necazurile pot fi biruite.
4. Dumnezeu este întotdeauna cu noi.
5. Păcatul trebuie parasit de la început, de când apare.
6. Nimic nu dă intrare atât de liberă la Dumnezeu ca lepădarea de sine.
7. Să nu ignorăm pericolul mâhnirii și al trândăvirii.
Firea căzută poate declanșa în om un conflict împotriva Evangheliei. Cel ce apără Evanghelia va fi ispitit de spiritele căzute, dar va triumfa, prin puterea învierii lui Hristos. Capitalismul este un joc culpabil, deoarece Îl scoate din ecuație pe Dumnezeu și nu dorește ridicarea omului căzut, ci folosirea lui ca un banal instrument, capabil să producă plus valoare, pentru a își satisface lăcomia. Cel ce nu se păzește de rău se aseamănă cu demonii și nu are cum să dobândească dragostea de Hristos. Studierea Evangheliei nu trebuie oprită până la sfârșitul vieții. Niciodată nu putem considera că o cunoaștem suficient. Păcatele nespovedite sunt repetate cu ușurință și duc la un întuneric inimaginabil de odios. Capitalismul fără spovedanie este o tentativă eșuată de a crea un rai hedonist, plin de concepții păgâne.
Marius MATEI
___________
*Michel Meslin, Știința religiilor, Humanitas, București, 1993, p. 99.
**Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Egumenița, Galați, 2013, p. 83.
***Miguel de Molinos, Ghid spiritual, Humanitas, București, 2006, p. 238.
****Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 225.
