LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Nu lumea ne va salva de moarte

Share

Mai știm noi care este semnul legământului nostru cu Dumnezeu? Mai știe omul secolului XXI ce este un legământ*? Mai Îl caută omul pe Dumnezeu, îi mai pasă de El?!

Cei ce se dăruiesc lui Dumnezeu, aceia poartă mai ușor durerea**. În orice necaz, ei nu se despart de Dumnezeu.

Cea mai bună investiție în viitor este relația cu Dumnezeu***. Avem o foarte mare nădejde în iubirea lui Dumnezeu****. Nu țintim o veșnicie în New Delhi sau în New York, ci în New Jerusalem.

Cel ce dă din propria lui sănătate celor bolnavi, își sporește propria lui sănătate*****. Cel ce dăruiește liniște, o înmulțește pe a lui. Cu cât dăruiești iubire, cu atât ai mai multă. Scriitorul american Henry Miller considera că lumea este oglinda morții noastre, deci, nu lumea ne va salva de moarte. Fiecare sfânt are un trecut, așa cum fiecare păcătos are un viitor.

Un legământ este o promisiune solemnă, prin care cineva se angajează (se obligă) să realizeze ceva. Este un acord între Dumnezeu și poporul Său. Cuprinde atât cerințe, cât și promisiuni (făgăduințe). Dintre cei ce cred că Dumnezeu există, toți sunt siguri că Acesta se va ține de cuvânt. Cei ce Îi neagă existența cred că scapă de orice cerință. Este un Testament, o Alianță, un Tratat. Legământul exprimă dragostea, solidaritatea, bunătatea, prietenia, pacea, relația (Deuteronom 29, 12). Este Tratatul de Pace de la finalul războiului împotriva morții. În virtutea acestuia, se realizează marea unire a omului cu Dumnezeu, ca aliați învingători. Înțelegem chiar un ajutor militar: sfinții ne ajută în lupta cu demonii.

Acest legământ a fost încheiat de Dumnezeu cu Noe, a fost reînnoit cu Avraam, cu Moise și cu David. Profetul Ieremia (31, 33) anticipează un nou legământ, net superior celui vechi. Acesta s-a realizat prin Hristos, Care a instaurat Sfânta Euharistie, Sângele Legământului Nou (Marcu 14, 22, I Corinteni 11, 23), pentru ca toți să moștenim Țara promisă patriarhilor. Între noi și Dumnezeu există un acord, o învoială, o convenție, un angajament ferm, un jurământ între îndrăgostiți. Este o promisiune, iar nu un contract lumesc. Hristos este împlinirea speranței. Ucenicul legământului are un profund sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a acțiunii de salvare din război, din iad, din moarte. Noi nu credem în zeița Elpis, un idol elen care amăgește diabolic. Scoasă ultima din cutia Pandorei, Elpis este mai degrabă așteptare, decât speranță. Noi nu ne așteptăm la mai rău, ci sperăm în adevărul eliberator al binelui.

Legământul speranței ne întărește în credință, în har și în virtute. Ceea ce părea imposibil (să scăpăm de război) devine realizabil. Voltaire face o diferență importantă: Cândva totul va fi bine, iată o speranță. Acum totul este bine, iată o iluzie. Încă nu am terminat ce aveam de făcut, nici nu am început să ne facem temele. Nu am pus început pocăinței, nu am realizat cerințele, dar nu ne pierdem nădejdea în realizarea promisiunilor. Suntem niște cerșetori, cerem ceva ce nu merităm. Nu ne respectăm angajamentul, ar trebui să ne cerem iertare pentru asta. Altfel vom plăti daune. Sperăm nu pentru că am fi grozavi, ci pentru că știm că dauna totală a plătit-o Hristos. Măcar atât să facem: să Îi mulțumim! Speranța poate lumina întunericul, atunci când totul părea pierdut. Cel ce nu își pierde speranța, nu își irosește nici viața, nici șansa veșniciei. Ca speranța să nu moară, ea trebuie hrănită cu fapte bune.

Doamne, ajută-ne să trăim cu evlavie și cu cumpătare!
Când din cereștile splendori, Iisuse, Doamne, Te cobori, în al Fecioarei fraged sân, uimiți chiar îngerii rămân.
La Betleem apare o stea, lucind în noaptea noastră grea, din cale norii grei dispar, când steaua Ta ne este far.
Văzând lumea răvășită de teamă, Dumnezeu lucrează fără încetare ca să o cheme la Sine cu dragoste, să o susțină și să o îmbrățișeze.
Nu există monștri în lumea lui Dumnezeu. Nu ne sperie faptul că îi vom vedea pe cei dragi trecând pragul vieții. Credem că pe Dumnezeu nu Îl încurcă moartea lor. Sperăm să îi vedem înviind, nu doar murind. Această speranță este combustia credinței noastre.
Rugăciunea ne scoate din labirinturile captive de gânduri și ne redă speranța.
Oamenii bogați au toate șansele să obțină mai mulți bani, dar și riscul să uite de mântuirea sufletului este mai ridicat. Este un fel de închisoare, în care oamenii se bagă singuri după gratii. Omenirea e într-un impas din care nu poate ieși singură.
Îl vom urma pe Domnul Hristos fără întrerupere, dar – mai ales – vom trăi împreună cu El.
Oamenii nu sunt meniți să rămână în cușcă, atât. Pur și simplu, sufletele lor sunt prea minunate. Ușa este deschisă, dar parcă unii nu vor să iasă. Le este frică de libertate. Se mulțumesc cu firimiturile primite și cu faptul că nu trebuie să ia decizii.
Inimile se pot rupe, se pot zdrențui, dar se pot și reface, se pot reînnoi. Uneori, este nevoie să ne oprim, pentru a ne aminti de persoana care trebuia să devenim. Dacă omenirea nu va pune capăt războiului, atunci cu siguranță războiul va pune capăt omenirii.
Este trist să te rătăcești din drum, dar este îngrozitor să îți pierzi motivația de a călători. Cine nu abandonează, va scăpa de catastrofă.
Dragostea este cerul și cerul este dragoste. Moartea nu este ultimul somn, ci poarta spre ultima trezire.
Fericirea constă în repetarea frecventă a smereniei. Este dificil să găsești fericirea prin smerenie, dar este imposibil să o găsești altfel.
Învățăm cum să gândim, ca să nu ne întoarcem în cușcă.
Cel mai important moment din viața cuiva este când își urmărește întreaga lume cum se destramă și tot ce poate face este să ridice ochii către Dumnezeu, unica salvare. Aceasta face parte din frumusețea tuturor convertirilor. Când nu va mai fi furios, omul se va putea îndrăgosti de Dumnezeu și își va schimba total perspectiva asupra realității.
Lipsa de scop a lumii fără Dumnezeu îl ispitește pe om să alunece într-o nefericire, din care cu greu se va recupera vreodată. Fiecare om știe despre dragoste. Crește sau scade doar capacitatea de a suferi din dragoste pentru Cineva.
Înfășurat în propria lui bogăție iluzorie, omul se plictisește și devine violent. Doar în Dumnezeu își află pacea.  
Dacă ar fi să alegem un singur lucru indispensabil pentru întâlnirea cu Dumnezeu, nu ar trebui să analizăm prea mult. Acest fără-de-care-nu-se-poate este smerenia. Renunțarea la egoism, la mândrie și la lăcomie. Conștiința clară că nu ne putem salva singuri. Că nici măcar lumea nu ne poate salva de la moarte.
Pescuirea noastră a eșuat, dar Dumnezeu ne umple de alt fel de belșug.
Marius MATEI
___________________
*Nicolae Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2001, p. 215.
**Arhim. Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul. Scrierile Stareţului Siluan, 2009, p. 335.
***Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, Editura Sophia, București, 2005, p. 29.
****Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 1998, p. 245.
*****Sfântul Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, p. 172. Vezi și Dimitri Avdeev, Ioana Besedina, Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox, Editura Sophia, București, 2011, p. 39.
Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *