LOADING

Type to search

Câteva gânduri…

Editoriale

Câteva gânduri…

Share

Toate reclamele astea cu care suntem bombardati nu fac decat sa ne transforme in ceva mai rau si nu in ceva mai bun din pacate. Nu fac decat sa ne exacerbeze propriul eu, sa creeze nevoi care nu exista. Sa ne faca sa dorim lucruri de care nu avem trebuinta, sa ne prezinte drept lucruri de calitate, lucruri care nu sunt de fapt de calitate. Noi cumparam lucruri pentru noi, ne gandim numai la ce dorim noi, ce ne-ar fi noua de trebuinta si nu la ce e bun pentru cel de langa noi. Ne invartim in jurul propriilor cozi, ne alienam. Avem case cu garduri inalte incat cei care trec pe langa ele sa nu ne vada, ba chiar ar fi un delict sa cuteze sa priveasca in curte, sisteme de alarma cat mai complexe pentru ca credem ca toata lumea vrea sa ne fure si ravneste la bunastarea noastra, avem masini din ce in ce mai bengoase in care ne e rusine sa luam cate o batrana sau un copil daca ii gasim la autostop ca sa nu ne murdarim cumva masinile. Nu am da un leu unui sarman, unui batran in schimb cheltuim pe tigari cat mai fine, bautura, discoteci, pacanele etc. Am ajuns proprii nostri dumnezei si ne temem doar de ce ar putea sa lezeze proprietatea noastra, sa ne faca mai mici in ochii celorlalti. Nici macar nu ne gandim ca altii ar putea sa aiba nevoie de ceva. Trecem pe langa oameni cu o indiferenta rece, obsedati numai de propriile noastre probleme, de propria noastra persoana. Desi in aparenta avem un post bun, poate chiar de decizie, un laptop cel putin de ultima generatie, la fel ca si telefonul care ne permite sa fim conectati non stop cu lumea buna, cu gasca noastra, asa incat ce imi pasa mie de ala care trece pe langa mine, o casa traznet in care numai cei alesi pot pătrunde, ceilalti ii murdaresc pragul sau canapeaua de piele, o masina bengoasa si aparent tot ce ne-am putea dori, poate chiar familie si copii, de fapt suntem cei mai saraci oameni din lume pentru ca bogat esti atunci cand daruiesti, atunci cand iubesti dezinteresat. Am ajuns prizonieri in propria fortareata, in fortareata propriului eu, cea mai inalta si impenetrabila fortareata. Intr-o zi o sa ne trezim ca a trecut Hristos pe langa noi si nici macar nu l-am observat pentru ca eram tot cu gasca noastra de la lucru sau cu prieteni selecti pe telefon, in masina noastra bengoasa, ba l-am mai improscat si cu noroi trecand in viteza, preocupati sa vorbim la telefon cu castile in urechi si i-am inchis si poarta de la casa in nas, evident cu telecomanda. Poti sa calci si un caine si o pisica atata vreme cat nu sunt ale mele nu conteaza, cu un om e ceva mai complicat, nu de alta dar pot sa ajung la inchisoare. Dar daca demonstram ca era un biet betiv- nici atunci nu are nimic. Pentru ca omenia nu mai exista. Nu mai e nevoie sa facem copii, pentru ca putem comanda unii gata facuti in eprubeta, asa incat de ce sa se mai chinuie femeile timp de 9 luni de sarcina? Aparent, putem avea tot ce dorim.

 

Raluca Prelipceanu

 

sursa foto: pixabay.com

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *