LOADING

Type to search

Catehismul învierii (VII)

Editoriale

Catehismul învierii (VII)

Share

“Se spune că într-o comunitate, în vremurile de demult, când se ivea o problemă, rabinul mergea într-un loc anume din pădure, aprindea un foc și zicea o rugăciune. Problema se rezolva. De la o generație la alta oamenii au uitat locul, nu au mai știut să facă focul și, în cele din urmă, nu și-au mai amintit nici măcar cuvintele rugăciunii. Un singur lucru mai făceau: își povesteau unii altora despre ce făceau rabinii de oarecând. Istoria se încheie cu următoarea frază: „Dar și atât era bine”. E bine și că ne amintim. E măsura gene­rațiilor noastre. E ceea ce facem și noi, plini de admirație pentru aripile de foc ale Părinților, în vreme ce facem eforturi să mergem înainte cu aripile slabe și vlăguite”. Nu se putea un început de gând mai adecvat, decât acesta. Paul Siladi ne-a ajutat să surmontăm handicapul moral. 

Harul se împuținează, lumea se degradează, se depărtează de Împăratul păcii și își grăbește moartea. O biserică închinată Sfântului Ilie, jefuită de 4 ori în ultimii 2 ani!… Consiliul Local Phoenix interzice RUGĂCIUNEA!… Tocmai se reinventează termenul absurd. O lume în derivă, fără reper, fără iubire, fără Hristos. Asta îi lipsește lumii, speranța (învierea, resuscitarea iubirii). O lume în beznă: pe Cruce, s-a făcut întuneric. Orbecăim, avem o lumină difuză. Singura soluție este alimentarea gratuită de la Lumina lumii, Lumina învierii, Lumina veșnică. Dar asta nu aduce profit nebunesc. Suntem hipnotizați de comercializarea luminii false și ignorăm tocmai captarea adevăratei lumini.


Speranța se naște din rugăciunea făcută cu credință multă. Fiecare rugăciune este un Canon al Învierii! Nu avem speranță, pentru că nu ne rugăm, ne prefacem că ne rugăm și știm asta, ne păcălim singuri. Să ne curățim simțirea (despătimire). Să vedem pe Hristos strălucind (iluminare). Acum TOATE s-au umplut de lumină (desăvârșire). Să prăznuiască toți, că a înviat Hristos, Bucuria cea veșnică. Să alergăm și să vestim că Hristos a omorât moartea: trimitere, vestire, veselie, încântare. Să ne veselim dumnezeiește. Să vedem pe Hristos TUTUROR viață răsărind. A zdrobit puterea iadului și a înviat ca un Biruitor. Hristos, începătura vieții veșnice. Vrem să fim PĂRTAȘI ai iubirii veșnice. Mare taină, mare bucurie, mare speranță, mare biruință. Hristos biruie în noi. Zdrobește moartea noastră. Câtă vreme El anulează puterea morții, suntem lipsiți de motive de întristare. Să iertăm toate pentru înviere. Victoriile păgânilor sunt iluzorii, limitate la un teritoriu restrâns și pentru o scurtă perioadă de timp. Nero a pierdut, Antihrist pierde, Hristos este Singurul Câștigător. Dar toți cei din echipa Lui vor primi medalie.

Trăim vremuri foarte tulburi, foarte complicate, ne întărește părintele Gheorghe Santa. Dacă vom înțelege cuvântul lui Dumnezeu, vom pricepe că trebuie să facem ceva, că lucrarea Lui în noi este o ÎNNOIRE, o naștere din nou în Hristos. Această înnoire nu vine fără ACCEPTUL nostru. Noi trebuie să înțelegem lucrul acesta, să acceptăm lucrul acesta foarte CLAR, pentru ca Dumnezeu să își facă în noi lucrarea Lui. Trebuie să ne reanalizăm întreaga noastră existență, să nu cheltuim viața în lume fără o Țintă, fără să știm PENTRU CE trăim. Să înțelegem că Hristos, Dumnezeul nostru, Și-a dat viața pentru noi. Dragostea nu pleacă decât dintr-un suflet curat. Nu vă temeți, pentru că Dumnezeu este Dumnezeul nostru! Dumnezeu va lucra în noi și noi vom fi ai Lui…

Cabinet veterinar aglomerat, multă grijă pentru câini. Puțină păsare pentru suflet, cabinetul mântuirii e aglomerat o săpătămână pe an. Am greșit trenul și mergem într-o direcție nedorită. Singura soluție e să ne dăm jos din tren. Copiii rătăciți în pădure, panicați, se bucură să audă vocea caldă a tatălui: sunt salvați! Ispita – să te muncească pofta. La o adică, nu mai poftești, dar tulburarea e gata făcută. Câte milioane de copii bolnavi de cancer, câte milioane de orfani, nu îi poți ajuta pe toți, dar UNUL tot vei reuși. Noi nu ajutăm pe nimeni, Dumnezeu ajută pe alții prin noi.

Întuneric agresiv, tinde să acapareze lumina. Forțează, blochează, domină, pierde. Mesajul mesianic poate fi incomod, dar trebuie preluat EXACT AȘA cum L-a spus. Chiar și cei care au iluzia unui succes lumesc, nu au nici un avantaj concret. Ispita de a minimiza gravitatea; Nu e mare lucru, se întâmplă, toți greșim, nu puteai evita (de parcă gravitatea ar fi gravitație). Gravitatea păcatelor nu dispare, doar că se întrezărește grațierea, RENAȘTEREA. Mai căutăm lucruri ușurele și ne mai mirăm că sunt grele și rele. Dumnezeu ne oferă totul, oamenii se mulțumesc cu nimicuri materialiste.
Prea multe delicte morale. Am obosit risipind diamantele. Să ne REVENIM. Dumnezeu așteaptă de la noi BUNĂTATE, nu succes (egoism, invidie, răutate). De la Masa Lui nu ieșim niciodată flămânzi. Cine nu îl vestește pe Hristos, înseamnă că nici el nu L-a descoperit.

Un mare duhovnic de la Athos, părintele NICODIM, atrage atenția asupra faptului că ne rugăm extrem de puțin, motivând mereu că nu avem timp de Dumnezeu, dar ne facem timp pentru TV, pentru PC… Obligațiile ne PRESEAZĂ permanent, însă – de cele mai multe ori – acestea nu au conținut duhovnicesc. Faptul că alergăm în multe locuri, îndeplinind datorii secundare, nu reprezintă o justificare. Bunicii noștri munceau 16 ore pe zi la câmp, dar aveau timp de metanii… Găsim timp pentru orice altceva doar pentru rugăciune nu. Este o programare greșită a vieții. Nu ai cum să reușești dacă pornești așa la drum zi de zi, fără Dumnezeu. Avem timp să mâncăm, oricât de ocupați am fi. Uneori, la petreceri, mâncăm chiar câteva ore… Este o chestiune de intenție evlavioasă, nu ai cum să nu găsești câteva minute, decât dacă chiar nu vrei.

Toate certurile se datorează egoismului, ne povățuiește părintele ANTIPA Aghioritul. Vindecarea se realizează prin cultivarea virtuților: smerenia, răbdarea și TĂCEREA. Vorbim prea mult, judecăm, bârfim, dezbinăm, tulburăm, ne mândrim… Iertăm repede și trecem la rugăciune. Multe întrebări nu au nevoie de cuvinte pentru un răspuns adecvat, de multe ori tăcerea este edificatoare, liniștitoare și mântuitoare. Dacă răbdarea în suferință este Calea lui Hristos, aceasta este și calea noastră. Dacă nu ne vom învăța să fie Crucea scăparea noastră, drumul și perspectiva noastră, nu vom putea explica niciodată moartea. Totul este în Planul Lui. Fără răbdare, nu se poate nimic. Să nu ne plângem, să slăvim pe Dumnezeu. Ne rugăm neîncetat și Îi mulțumim pentru toate, nu doar pentru unele.

Lumea de azi pare hotărâtă să distrugă omul. În fața acestor încercări, soluția este rugăciunea. Răbdare și mucenicie, cu mare speranță în înviere. Lumea păgână nu vrea să audă de religie și încurajează toate bizareriile, care vor confuza la maxim generația tânără.

Dacă nu îl rogi pe Dumnezeu să îți deschidă și ție mintea (precum apostolilor), dânsa – mintea – va rămâne încuiată și nu vei pricepe Scriptura și nu vei fi îmbrăcat cu putere de sus. Este o schimbare a minții, o devirusare completă. Devii disponibil pentru slujire. În deșertul lumii, lavra este un adăpost împotriva tâlharilor deghizați.

 

Viata mea in Hristos
Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *