Ce poate scrie mama unui înger…
29 mai 2018
Share
Minunata bucurie a rugaciunii!
Apari deindata, daca te spun dupa o prigonire.
Dupa un motiv de plans.
V. urlă la mine cu o privire opacă, iar Manuela, ca un căţel, pe lângă ea. Dar este mai bine că certarea nu vine de la Emilia, prietena mea, cea acceptată ca superioară, fiindcă a consimţit să-mi dea această pâine.
Agoniseala fiecărei zile o măsor prin batjocura, nedreptatea, răsteala acumulate de la ceilalţi.
Din acest gunoi lumesc răzbate spre cer bucuria mea. Astfel, nu mă mai ghemuiesc când mă cheamă E. în cabinetul ei şi presimt „bătaia”.
Ieri X a vrut să şteargă din computer toate proiectele mele. Si mai ce, îl întreb.
Si numele meu din Cartea Vietii?
Hai, bucurie, de ce întârzii?!
Ai avut atât de puţine umilinţe astăzi, ronţăi-o măcar pe asta!
Despre copil ar trebui să notez zilnic, ba chiar în clipa aceea, doar că timpul e puţin şi să respir. Voinţă şi ambiţie, în efortul de a se ridica de jos, pentru a merge.
Genialitatea reproducerii melodice.
Tandreţe, în surâsul şi gestul cu care îşi lipeşte capul de tine. Inteligenţa şi candoarea privirii: e drept că, uneori, apare ceva oblic în rotaţia ochilor, de parcă cel mic s-ar strădui să prindă Cerul, printr-un unghi vizual pe care fiziologia umană nu-l foloseşte, deşi este limpede că-l are…
Interesul îndelung pentru câte un obiect: robinetele nichelate de la baie, pe care are tendinţa să le foloseasă întocmai ca nişte manete de condus un vehicul; fasolea verde pe care o curăţ, iar copilul o studiază aproape un ceas, punând păstăile în diverse configuraţii. Frumuseţe pur şi simplu.
Un copil autist vine în lume cu memoria pregnantă a modului de viaţă îngeresc, având ca formă absolută de comunicare îmbrăţişarea.
Iese în calea oricărui contur în mişcare – făptură, vehicul sau leagăn de parc – deschizându-şi braţele, ieşindu-i în cale. Fiecare dintre ei are nevoie de un înger salvator în alertă continuă, altfel…
S-ar părea că iubirea îngerească a copilului autist nici măcar nu are nevoie de cuvânt.
Mintea lui acceptă anevoie să comunice prin limbaj, vorbind târziu, rezumându-se până atunci să ţipe, să se smulgă, să se trântească pe jos, când încercarea de autoritate minim-educaţională îl incomodează. Mama întreprinde tremurând o cercetare (cu un termen parcă imposibil de atins) a unui alt tip de limbaj, în care litera A este iubirea, B este surâsul continuu, C vocea melodioasă, fără nici o asprime…
Copiii autişti se nasc din carenţa de iubire a lumii în care trăim.
Elena FRANDEȘ
