LOADING

Type to search

Editoriale

Cel mai recent martir

Share

Inca nu pot scrie, încă tace duhul în mine, atât de tare mă doare pierderea părintelui meu. Da, preotul Tudor, ucis in fata altarului din biserica sfântul Ioan Botezătorul din Focşani, a devenit părintele meu, îl simt nespus de aproape; mă doare tâmpla în care a fost izbit, mă doare lovitura mortală pe care a primit-o în inimă, aşa cum simţeam durerile tatei, pe patul de moarte. El este acum Părinte al tuturor ortodocşilor care îl plâng, nu doar al celor care s-au spovedit sub patrafirul său, ori i-au ascultat cuvintele de învăţatură, rostite după sfânta Evanghelie.

 

Părintele Tudor Marin este cel mai recent martir al nostru, ucis doar fiindcă purta haina preoţească, doar fiindcă slujea într-o biserică ortodoxă românească, doar fiindcă se afla în faţa unui altar, unde Iisus Hristos fusese de curând prezent. Un preot care iese din altar, după ce a slujit, este cel mai puternic concentrat de Iisus Hristos. Pe El a vrut sa-L ucidă, iarăşi, cuţitarul cu părul creţ.

 

-De ce, de ce nu l-a salvat pe părinte Sfânta Fecioară, mă întreabă plângând o fetiţă. Nu sunt preoţii protejatii ei?!

 

-Sfanta Fecioară şi arhanghelul Mihail l-au izgonit pe satanist din alte două biserici, unde probabil slujeau preoţi tineri, care aveau copii mici de crescut…

 

-Deci un copil poate salva viaţa unui preot? se bucură ea.

 

-Da, îl poate salva prin rugăciune şi cuminţenie multă…

 

-Dar mie îmi pare rău şi de părintele-bunicuţ, este atât de dulce, de ce nu l-a salvat Maica Domnului si pe el?

 

Mi-e nespus de greu să-i raspund copilului, aceleaşi întrebări m-au bântuit şi pe mine, coborându-mă până aproape de deznadejde. Nu putem judeca însă ceea ce ingaduie Dumnezeu sa sufere, chiar unul dintre alesii Sai. Dintotdeauna, de veacuri, preotii au fost primii care au patimit, pentru pacatele altora…

 

– Ceea ce era scris trebuia sa se intample, ca rastignirea lui Iisus. Domnul nu a cerut, nici pentru El Insusi, sa nu mai bea paharul celei mai nedrepte si amare morti. Iar duhul plin de intelepciune al parintelui Tudor a consimtit sa fie jertfa, pentru noi toti…

 

Îmi imaginez cum, puţin înainte ca meseriaşul satanei să intre în biserica Sf.Ioan Botezătorul, părintele Tudor a fost întrebat de Însuşi Hristos.

 

-Vrei să-mi urmezi Mie? Am nevoie de o jertfă care să cutremure lumea! Consimţi la ea?

 

-Da, Doamne, a răspuns prompt minunatul Părinte, în duhul său.

 

Domnul nu ne încalcă niciodată libertatea. Fără această consimţire a preotului, mâna ucigaşă n-ar fi putut ajunge la inima sa. Şi rana nu ar fi fost mortală. Aşadar, să nu ne închipuim vreo clipă, că Domnul a uitat sau a întârziat să-l apere pe alesul Său. Să nu credem amăgitorului (asta a vrut nemernicul!) că rugăciunea noastră slabă şi mai risipită decât a unui preot n-are putere să ne scape din vreun necaz. Deci s-o lăsăm, că-i tot degeaba! Să ne amintim, fiecare dintre noi, de câte ori rugăciunea ne-a salvat. Şi să nu judecăm Voia Domnului, privind jertfa părintelui Tudor. Pentru ca ea să dea rod şi să aibă sens, să ne întoarcem cu mai multă ardoare la Hristos şi la viaţa de rugăciune.

 

Este sâmbătă, apoi duminică, zile de mare petrecere în cartierul meu supra-aglomerat. Şi totuşi, de data asta, în faţa unei asemenea grozăvii, cum este uciderea unui preot ieşind din sfântul altar, chiar tinerii cei mai gălăgioşi au tăcut. Doar un violoncelist mai studiază, cu sunete grave, undeva la o mansardă…

 

Este duminică, părintele A. slujeşte o Sfântă Liturghie plină de pace şi frumuseţe. Pare cu două palme mai înalt decât îl ştiu, ca şi cum s-ar fi ridicat puţin de la pământ, ca şi cum ne-am afla cu toţii, nu doar în biserică, ci chiar în veşnicie.

 

Cred, Doamne, în Iubirea Ta pentru noi şi nici o intrigă, nici o nedreptate, nici o crimă, nu mă va face să mă îndoiesc de ea.

 

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *