Chip sau faţă ?

Îmi aduc aminte că într-una din publicaţiile religioase apărute după decembrie ’89 am citit un apel pe care îl adresa redacţia cititorilor săi cu rugămintea ca paginile ziarului în care erau tipărite chipuri de sfinţi să nu ajungă în locuri necorespunzătoare, pentru a nu împieta imaginea acestora. M-a bucurat mesajul şi m-am conformat îndemnului, dar mi-a revenit în memorie când am văzut pe jos în curtea unei biserici nişte cutiuţe ca de chibrit pe care erau imprimate iconiţe cu chipul Maicii Domnului. Am constatat, mai apoi, că aceste cutiuţe conţin tămâie şi după folosinţă ca orice ambalaj se aruncă la coş. Acolo mai ajung şi paharele din plastic – suporturi pentru lumânări – precum şi alte obiecte care poartă triumfal pe ele cu predilecţie chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Parcă ieri au fost evenimentele prin care ne-am câştigat libertatea religioasă, dar ceea ce intrigă este rapiditatea cu care am trecut de la grija pentru imaginea chipului sfânt la… coşul de gunoi.

“Reclama este sufletul comerţului” ne asigură negustorii experimentaţi şi noi ştim că orice produs are ”o faţă” care îl vinde. De ce ar fi nevoie ca lumânările şi tămâia să aibă ”faţă comercială” nu reuşesc să înţeleg! De ce trebuie să circule Maica Domnului din mână-n mână, ca moneda noastră divizionară, nici atât! Unii dintre creştini se întreabă dacă aceste obiecte sunt sfinţite şi dacă da, cum ar trebui să procedeze cu ambalajele după ce le folosesc? Dar poate că ar trebui să fie pusă altfel întrebarea: ce caută chipul Maicii Domnului pe aceste produse consumabile, care sunt prezente atât în biserici cât şi la casele credincioşilor? Oricine îşi poate imprima figura pe tricou sau pe hârtie fotografică – treaba lui dacă vrea să se ”multiplice” astfel – dar chipul Maicii Domnului sau al Mântuitorului nostru Iisus Hristos poate fi pus oriunde şi oricum? Dacă vreo persoană publică şi-ar vedea poza aplicată pe o marfă oarecare, fără ca cineva să-i ceară acceptul, oare cum s-ar manifesta?

De Maica Luminii nu-i pasă nimănui? Pe ea cine o apără de invenţiile mercantile? La icoana ei se roagă toată creştinătatea. Noi o supravenerăm pentru că ea este singura pământeană care s-a învrednicit să-L nască pe Dumnezeu-Cuvântul. Smerenia şi curăţia ei, dragostea şi credinţa au făcut ca Tatăl să privească din nou spre amărâtul Adam şi întristata Evă. Ea este cea mai apropiată de noi şi cea mai grabnic ajutătoare şi cum o răsplătim călcându-i în picioare chipul? În vremea prigoanei iconoclaste mulţi creştini îşi zideau icoanele în pereţi sau le îngropau tocmai pentru a nu fi pângărite. În acele timpuri grele icoana Maicii Domnului “Portăriţa” a călătorit singură pe mare, până la Muntele Athos. Libertatea pe care am primit-o pentru jertfa şi rugăciunile martirilor ne-a făcut mai mult iubitori de sine decât de Dumnezeu, şi foarte buni comercianţi.

De ce n-o cinstim pe Maica Domnului? Ea poartă cu adevărat chipul Lui Dumnezeu! Noi avem doar …feţe!