CINE STĂPÂNEȘTE ROMÂNIA?

Luna trecută, coincidenţă sau providenţă, depinde cui te închini, chiar de ziua Sfântului Ilie, Curtea Constituţională a României a judecat două speţe care se bat să îşi facă loc în legislaţie. Un cuplu gay, format dintr-un român, Adrian, şi un cetăţean american, Clai, căsătoriţi în Belgia, cer statului nostru recunoaşterea mariajului lor. Cetăţeanul american nu poate obţine drept de rezidenţă la noi prin reîntregirea familiei, pentru că actualul Cod civil român nu îi recunoaşte căsătoria belgiană. Motiv pentru partenerul său român să declare neconstituţional Codul nostru civil.

Și tot atunci Curtea Constituţională a fost chemată să decidă dacă cele trei milioane de semnături strânse pentru modificarea Constituţiei, astfel încât textul fundamental al statului să definească familia drept uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, respectă legea. Deja iniţiativa cetăţenească, promovată de o serie de ONG-uri creştine, fusese atacată de Amnesty International, care a socotit de datoria ei să se implice în acest demers pentru a proteja drepturile minorităţilor sexuale din România. Amnesty International a solicitat Curţii să nu avizeze cele trei milioane de semnături, deşi a recunoscut în solicitare că iniţiative de definire a căsătoriei doar ca uniune dintre un bărbat şi o femeie au avut loc, cu succes, şi în alte state europene. Ca atare îşi exprima îngrijorarea că această tendinţă se va consolida la nivel european şi chema România să nu urmeze acest curs.

Aşadar, avem, practic, un cetăţean american care vrea să obţină un drept de rezidenţă şi nu poate, pentru că legislaţia României nu îi permite, şi o organizaţie internaţională care clamează sus şi tare că aceeaşi legislaţie românească nu e în regulă, deşi o au şi alte state europene. De partea cealaltă sunt trei milioane de români care spun nu numai că legislaţia noastră e bună, dar o vor cimentată constituţional.

Din fericire pentru noi, conservatorii credincioşi, Curtea Constituţională a validat cele trei milioane de semnături. Era foarte ciudat dacă nu o făcea, aşa că acum mingea e în curtea Parlamentului, chemat să ne convoace la un referendum. Cu privire la solicitarea lui Adrian şi Clai, Curtea a decis să amâne pronunţarea. Nu ştiu de ce, pentru că nu am văzut motivarea.

Acum, poate că sunt eu conservator şi de modă veche, dar nu mă pot opri să nu mă întreb cum de au ajuns străinii să pună atâta presiune pe legislaţia şi instituţiile statului român, instituţii şi legislaţie care – nota bene! – acţionează european, în ton cu alte state ale Uniunii? Dacă noi, cetăţenii României, am decis, la fel ca şi alţi europeni, prin reprezentanţii noştri, că legea e aşa cum e, cum pot veni unii din afară să ne spună că nu, nu avem dreptate. Ba, mai mult decât atât, că e musai ca instituţiile statului să nu ne asculte pe noi, cetăţenii acestui stat, ci pe ei, care trăiesc bine mersi în altă parte, la mii de kilometri distanţă?

Finalmente, e în joc democraţia însăşi şi libertatea noastră, a tuturor! Până la urmă, a cui este România? A noastră sau a lor? Rolul nostru, al proştilor care votăm din patru în patru ani, care este? Să stăm cuminţi şi să ascultăm lecţia? Suntem, la o adică, liberi doar să facem ceea ce ni se dictează de undeva, de sus, dintr-o stratosferă elitistă a ONG-urilor occidentale, care ştie ea mai bine ce e bine şi rău pentru viaţa noastră? Ei vor, adică, democraţie, dar nu pentru căţei?

Cristian CURTE

sursa foto: coalitiapentrufamilie.ro