LOADING

Type to search

Credința în vremea molimei. Evidențe și paradoxuri. 2020

Editoriale

Credința în vremea molimei. Evidențe și paradoxuri. 2020

Share

Credința în vremea molimei.

Pe măsură ce molima devine starea cotidiană de care nu “scăpăm”, ci în mijlocul căreia “trăim”, ies la iveală o seamă de evidențe, neglijate până acum, și se instituie paradoxuri. Le iau pe rând, într-o ordine nu foarte strictă:

  1. Este evident că familia, cum altminteri?, este cea care protejează cel mai eficient, dar care este și cea mai vulnerabilă. Lucrând de acasă, părinții stau mai mult cu copiii, care la rândul lor se duc alternativ la școală sau au cursuri exclusiv online. Raporturile dintre generații sunt puse la grea încercare, tensiunile și epuizarea, de ambele părți, fiind din ce în ce mai greu de gestionat. Oricum, așa cum a drenat penuria din anii comunismului, tranziția de după 89 sau exodul minților, din ce în ce mai accentuat pe fundalul demografic în declin, familia va fi și de data aceasta ultima redută.
  2. Tot de domeniul evidenței este că, într-adevăr, mintea sănătoasă poate, la rigoare, să mențină sănătos și trupul. În cazul dat, înainte de toate printr-o prevenție nemijlocită: de la izolare la mască și de la igienă la medicația în vederea întăririi sistemului imunitar. Apoi, tot în cazul dat, cu o media oscilând pervers între grijă și spaime, între manipulare și înfricoșare, menținerea capului limpede devine esențială. Evidența evidențelor: cu sau fără Corona, mulți sunt infectați cu virusul panicii, în vreme ce alții fac pe vitejii. Soluția: calea de mijloc. Prudenți, dar cu spirit critic.
  3. Evidentă mai este și proasta gestionare a crizei de către autorități, maniera arbitrară, împărțirea netransparentă a resurselor, pseudo-soluțiile în diverse domenii ale politicilor publice – de la învățământ la justiție și de la alimentație la cultură –, suspendarea, nu doar la noi, a parlamentarismului, considerat prea lent pentru a lua măsuri rapide, presupuse din start ca trebuind să fie eficiente etc. Una peste alta, molima a rescris masiv și în adâncime paradigma lumii noastre liberale, în sensul valorilor, pe care o credeam securizată în fața derapajelor totalitare, a relativizării drepturilor și libertăților fundamentale.
  4. Paradoxal este faptul că, în plină molimă, a unui dușman nevăzut, dar cu efecte vizibile, chiar dramatice, s-au ascuțit loviturilor împotriva credinței, adică împotriva tot a ceva nevăzut, dar cu efecte nemijlocite. Frica de infectare întunecă rațiunea în asemenea măsură că au devenit posibile atacuri imunde, exagerări, acuze și flegme scuipate între ochii celor care, cu seninătatea credinței, pun deja un capăt molimei în numele nădejdii, a speranței în lucrarea sinergică dintre umanitate și Creator. Să te ferească Dumnezeu de spaima ateului, de panica prizonierului materiei, de furia celui care nu percepe decât dimensiunea biologică! În numele sănătății trupești este în stare să te sfâșie la propriu și la figurat.
  5. Tot paradoxal este și parcursul așa zisei dezbateri despre oportunitatea, respectiv gradul de risc al pelerinajelor. S-a văzut foarte clar la Fatima: mulțimile pot fi disciplinate, respectul față de celălalt traducând iubirea pentru aproapele. Distanță și mască. Or, la noi, mai întâi la Iași, iar apoi la București, pelerinii s-au comportat responsabil. Procesul de intenție făcut însă lor și “organizatorilor”, Bisericii în ansamblu, arată cum poate un necaz să fie confiscat ideologic și politic, cum ajunge armă și instrument de răfuială. În consecință, după Sfântul Dumitru, era de la sine așteptat valul de injurii și insinuări la adresa Patriarhului. Vorba lui Țuțea: proștii sunt previzibili.
  6. În fine, una peste alta, paradoxul paradoxurilor: teama de moarte nu ne face de la sine mai înțelepți, mai nuanțați, mai realiști și astfel mai puternici în fața provocărilor molimei. Dimpotrivă. În vreme ce unii se refugiază pe verticală, alții infestează pe orizontală, tulbură și agită, amestecă și distrug, contestă și, da, jubilează. Există o asemenea plăcere diabolică de a vedea cum răul se întinde și ia în posesie pe cei din jur. În vreme ce Biserica, inclusiv cu prețul unor bâlbâieli, a încercat să mențină normalitatea în plină anormalitate, contribuind astfel la minima sănătate mental-sufletească a corpului social-religios, alții regretă că Apocalipsa întârzie.

Sus să avem inimile!

Pr. Radu Preda

Pagină facebook Lumea Credinței

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *