Cu ochii în stele

Sunt încă destui oameni care se raportează la “adevărul” pe care îl promovează unele posturi tv şi mulţi dintre aceştia se agaţă cu disperare de previziunile horoscopice. Rubrica Horoscopul Zilei apare în toată mass-media românească făcând excepţie doar publicaţiile religioase şi postul de radio şi tv Trinitas. Am întâlnit persoane care îşi schimbă dispoziţia în funcţie de ceea ce le spune astrologul de serviciu. Dacă, de exemplu, zodia respectivă este marcată de “lună neagră”, o planetă retrogradă sau, Doamne fereşte, “maleficul” cutare, să vezi nenorocire! (“Ştiam eu c-o să mi se întâmple, doar a spus la horoscop!”) Şi stă bietul om crispat, neliniştit, agitat, gata să explodeze în aşteptarea a ceea ce inevitabil este gata să i se întâmple, că doar stelele nu mint – stau acolo sus, special agăţate de cer, ca să ne hotărască nouă soarta. Vorba Proorocului: ”Omul în cinste fiind n-a priceput asemănatu-s-a dobitoacelor şi s-a asemănat lor”. Cititul în stele nu se practică de ieri, de azi, are rădăcini adânci în trecutul omenirii, astrologia fiind ştiinţa cea mai preţuită şi mult studiată încă din cele mai vechi timpuri. Nu era conducător mai înstărit care să nu aibă astrologul său care-i spunea ce nu este bine de făcut în ziua respectivă, când este propice  să i se nască copiii sau dacă este zi favorabilă pentru negoţ etc.
După ’89 practicarea astrologiei s-a dovedit a fi o bună oportunitate – job – pentru unii, şi o sursă de senzaţional pentru media şi pentru toţi consumatorii săi. Era ceva nou pentru românii ţinuţi după “cortina de fier”, care vedeau în asta o altă bucăţică din marea gogoaşă numită libertate. Toţi aşteptau cu sufletul la gură să înceapă horoscopul ca să afle ce va să fie… Bineînţeles că nimeni nu se aştepta la ceva rău, speranţele erau prea mari în perioada aceea, toţi credeau că de-acum ni se va deschide înainte poarta spre tărâmul făgăduinţei. Odată cu alte drepturi, ne-am recâştigat şi dreptul la exprimare spirituală. Mai întâi timid, apoi mai puternic a început să se audă şi glasul Bisericii. În ziare vedeai, intenţionat sau nu, alăturări din cele mai bizare poze “sexi” icoana unui sfânt, amalgamuri menite să tocească binecunoscutul simţ al măsurii cu care se lăuda până nu demult românul.
Dar horoscopul, după cum se vede, n-are puterea de a ne scuti de taxe, nici nu ne arată locul unde este ascunsă o comoară, nu poate decât să ne amăgească. Or face semne şi minuni planetele, dar ce te faci când vine şeful si te admonestează că ai încurcat treburile cu gândul la horoscop? Ştim că totul se mişcă după legile Universului într-o interdependenţă perfectă gândită de Cel care a făcut toate numai cu Cuvântul. Şi noi facem parte din acest univers, dar avem ceva ce n-au stelele sau alte corpuri cereşti: îl avem pe Dumnezeu în noi. ”Dumnezei sunteţi, fiii Celui Preaînalt”, ne spune Tatăl prin glasul Proorocului.
Unde ne-am lăsat dregătoria? Unde-i credinţa în Dumnezeu şi nădejdea în ajutorul Lui? Nu suntem noi stăpânii? Ne sperim de mersul planetelor? ”Şi puterile cerului se vor clătina”, spune proorocia, dar asta va fi cu voia Domnului şi numai din vina noastră. După douăzeci de ani de libertate religioasă, în loc să ne închinăm cum se cuvine Lui Hristos – Răsăritul Cel de Sus – noi stăm cu ochii în stele şi aşteptăm să ne vină de acolo izbăvirea. Ne-am întors la păgânism şi o facem cu nevinovăţia şi nerăbdarea lipsită de minte a pruncului. De ce să căutăm răspunsuri în horoscop, nu-L avem pe Hristos Cel care ne-a răscumpărat cu scump sângele Său? În loc să ne pierdem timpul şi credinţa ascultând câteva minute înşiruirea datelor astrologice, mai bine spunem sau citim o rugăciune, un psalm sau un acatist. Nu poţi să-ţi asculţi horoscopul, să te laşi purtat de amăgire şi apoi să-ţi faci o cruce şi să spui Doamne ajută! Asta în cazul în care ai aflat că nu-ţi sunt favorabile planetele. Dacă-ţi sunt pe plac şi ascendentul tău a luat-o mintenaş, atunci poate nici nu te mai închini. Nu putem sluji la doi domni, după cum spune chiar Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ori ne punem viaţa în mâna Lui şi lucrăm mântuirea noastră împreună cu El, ori ne oprim şi căutăm drumul cel bun. Sfântul Prooroc David ştiind acestea, ne spune:
“Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna?”
Dacă ar fi fost bine ca noi să ne cunoaştem viitorul, Dumnezeu –Tatăl ni l-ar fi descoperit. Ştiind că firea noastră este lesne alunecătoare şi predispusă neascultării ne-a ferit de povara pe care ne-ar fi adus-o cunoaşterea celor viitoare. Ne-a lăsat în schimb ceva cu mult mai preţios: bucuria de a ne şti permanent sub calda Lui ocrotire şi rugăciunea. Dacă ne rugăm pentru ceilalţi, în mod sigur ne va ajuta şi nouă. Tot aşa dacă suntem milostivi cu cei aflaţi în nevoie, Domnul se va milostivi de noi în ziua cea rea. Nu în stele este scris destinul nostru. Poate ar trebui să-l căutăm în trecut sau în present, în faptele, în vorbele sau în gândurile noastre. Conştiinţa noastră nu doarme, nici nu caută în stele ci roade –vierme neadormit – până când ne vom dezmetici şi vom uita obiceiurile proaste. Ca să nu rămânem cu ochii în stele şi cu spatele la Hristos.