LOADING

Type to search

Editoriale

Cuvioasa

Share

Cuvioasa Paraschiva, ocrotește familia noastră! Asa încheiem fiecare rugăciune, atât cei mici, cat și cei mari din familie.

Sfânta de la Iași este patroana casei noastre, este hramul Căsătoriei noastre. Este o taina fata de care nu suntem vrednici. Cuvioșia ei ne inspira și pe noi sa evitam obrăznicia. Delicatețea ei ne ajuta să nu fim grosolani. Credința ei ne aduce mântuirea (mult) mai aproape. Cuvioasa ne întărește și ne încurajează sa nu fim pricini de sminteala, ci sa mângâiem, sa pansam, să ne rugam neîncetat. În strana ei angelica, se roagă pentru noi, împreună cu Sfântul Ioan Rusul, cu Sfântul Ioan de Kronstadt, cu Sfântul Nectarie de Eghina, cu Sfântul Pantelimon, cu Sfântul Ipatie al Gangrei… Aceasta este echipa la care vrem să ne transferam și noi. Și nu meritam. Dar ne ajuta impresara noastră, avocata noastră, Sfânta Fecioara Maria!

Cuvioasa ne scapă de corupție, de lene și de desfrâu. Trebuie doar sa vrem sa lucram împreună cu dansa pentru mântuire. Sa nu ne încăpățânăm sa ne descurcam singuri. Cuvioasa ne ajuta mult mai mult decât credem noi și ne vine în ajutor mult mai repede decât am crede. Stabilim precis ce este prioritar pentru familia noastră: un pelerinaj, nu un ciubuc!

Iar pe cei mici îi ajutam cel mai mult cu mai multe rugăciuni, nu cu mai multi bani. Înainte de a păcătui, Cuvioasa ne amintește că pentru fiecare fapta a noastră vor suferi și copiii noștri. Deci, reconsiderând punctul de vedere, nu părăsim lotul lărgit al Bisericii, în care am intrat prin trialul Botezului.

După modelul Cuvioasei, putem trăi între păgâni, dar sa viețuim îngerește. Putem spera la vindecarea de tulburările sporadice. Știm sigur ca dânsa nu se îndepărtează de cei nu știu sa se roage, dar se străduiesc să învețe. Pentru dansa, cuvântul Crucii nu este nicidecum nebunie, ci puterea lui Dumnezeu. Slava în veci lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruință prin Domnul Iisus Hristos!

Nu lepădam harul dat sfinților, ca moartea Lui sa nu fie in zadar. Cuvioasa Maica Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Marius MATEI

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *