LOADING

Type to search

Editoriale

Dacă nu Sfântul Dimitrie, atunci cine?

Share

Știu din surse sigure că Patriarhul Daniel a aprobat ieri, în principiu, scoaterea sfintelor moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou pentru oprirea epidemiei. Fără procesiune publică, fără închinare populară, fără participare colectivă. Un mic grup de preoți (conform noilor legi și regulamente), însoțiți de un arhiereu. Discreție & eficiență – gestul arată că cei mai loiali cetățeni ai statului român sunt tot… creștinii. Și asta indiferent de cine e la putere.
Acestea sunt armele creștinilor, cu ele mergem noi la luptă duhovnicească. Să ne ajute Dumnezeu să scăpăm teferi (la trup și suflet) din această încercare majoră. Iar membrii Bisericii noastre Ortodoxe să fie încredințați că Patriarhul și arhiereii, clerul de mir și cinul monahal fac tot ceea ce pot și ce este posibil în situația dată pentru ca oamenii să aibe parte de mângâiere și întărire în credință. Nu este o singură cale, sunt nenumărate, iar cel care o apucă la dreapta să nu-l critice sau disprețuiască pe care o ia la stânga ori pe cel ce merge în linie ceva mai dreaptă. Căci Biserica, până acum, nu a cedat nimic esențial: sfintele taine operează pe teritoriul și în trupul mistic al țării, preoții pot mângâia pe orice are nevoie de asta, sfintele slujbe se transmit la tv, radio chiar și on line.
Și, foarte important: Biserica este instituția care a făcut cel mai mare efort financiar, logistic și uman încă de la începutul crizei. Ea este trup și suflet cu poporul său, nu lasă pe nimeni pe dinafară.
Observați ce încăpătoare a devenit, deodată, arca salvării?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *