LOADING

Type to search

De ce nu invidiem crucea aproapelui?

Editoriale

De ce nu invidiem crucea aproapelui?

Share

Am scris adesea despre invidie. Am suferit eu însămi de această patimă şi am tot încercat s-o privesc detaşat pe străina care îmi tulbura viaţa, din când în când, venind să locuiască un ceas, ba chiar o după-amiază, în subsolul sinelui meu. Când reuşeam să o scot afară sau măcar să o reduc la tăcere pentru o durată de timp, mă uimeam câtă energie puteam cheltui în conflictul dintre binele şi răul din mine.

Aş vrea ca nuntirea inimii cu Hristos să fie starea mea zilnică. Nu mi s-ar cere veşmânt lumesc, nici pregătiri deşarte, doar exerciţii de contemplaţie (a cerului în zori, a icoanelor aurite de penumbră, în amurg), lecturi în care El să fie prezent. Şi gândire la moarte.

 

Un exerciţiu exemplar de invidie îl reprezintă premiul literar. Zarva pe care o stârneşte numele celui ales (evident, n-ai auzit de el) te face să cauţi febril cartea norocoasă. Culmea că are talent!

O scriitură frumoasă, plină de pace, ca şi cum naraţiunea ar fi fost imaginată realmente de un om care a trăit experienţa închisorii. Deşi autorul este tânărşi glorios din adolescenţă, cum o fi reuşit?!… Întâmplător răsfoieşti o altă carte a sa, ceva de dragoste şi eşti şocat de vulgaritatea exprimării. Ce diferenţă între cartea premiată şi stilul lui de toată-ziua! Îi priveşti portretul, cum să-ţi explici succesul? Dar de ce trebuie să ţi-l explici tu?!

Pare un destin foarte bine administrat, poate de către o femeie în vârstă, fermecată de ochii lui albaştri, o făptură nobilă, care i-a povestit cum stăteau lucrurile cândva, pe când nu exista libertate… O doamnă care i-a făcut rost chiar de un manuscris al unui fost deţinut politic, din familia ei…El a mai presărat două-trei metafore şi gata. Deşi, până şi transcrierea vieţii unui asemenea suflet te schimbă.

Aş vrea ca şansa ideii să fi fost mama, nu o actriţă fanată, înfometată de tinereţea lui… Aş vrea ca premiul să celebreze un succes curat. Dar nu e treaba mea că soarta a hotărât astfel pentru el, eu cred mai curând, că merită să renunţi singur la gloria literară. Fiindcă invidia cu care eşti citită şi poate admirată îţi tulbură energiile vieţii şi bucuria, ca un blestem.

Există probabil un blestem al succesului şi vai de cel care se încumetă să-l poarte. El durează un timp, în care orgoliul creşte, invidia galopând alături, apoi urmează o scadenţă dureroasă.

De ce să-l invidiez pe altul pentru premiile lui? De ce nu pentru crucea lui?! (povestea care o descrie ar merita ea însăşi un premiu literar). Această cruce zilnică este mai discretă, mai puţin vizibilă decât o decoraţie mare, care sclipeşte pe piept. Sau decât o diplomă, expusă sub sticlă. Poate din acest motiv, crucea aproapelui nu stârneşte invidia. Ba chiar o dizolvă.

Ceea ce vrem până la urmă nu este gloria, ci intimitatea cu Dumnezeu… Renunţarea la tot ce ne-o poate tulbura.

 

Elena Frandeş

 

1 Comment

  1. Marius Matei 17 septembrie 2015

    Panagia Melikiotissa este o icoana facatoare de minuni ce se afla in biserica din satul Melikis, localitate situata in regiunea Imathia, Grecia.

    Cu 67 de ani in urma, locuitorii din Melikis au consemnat urmatoarea minune a Maicii Domnului. Nascatoarea de Dumnezeu a ocrotit satul si sute de persoane de la moate in timpul Razboiului civil din Grecia.

    Icoana Panagia Melikiotissa, care disparuse de mai bine de 50 de ani, a reaparut in acele vremuri tulburi. De data aceasta s-a aflat in mainile noului preot paroh al Bisericii Sfanta Parascheva, parintele Gheorghe. Localnicii au considerat reaparitia icoanei ca pe un semn primit de la Dumnezeu, o dovada a faptului ca nu i-a parasit. Acestia marturisesc ca icoana pana in ziele noastre este facatoare de minuni. Folcloristul si jurnalistul Gheorghe Melikis relateaza despre aceasta minune, un eveniment cu totul inexplicabil, pe care niciunul dintre cei care l-au trait nu-l vor putea uita.

    Minunea

    Înfățișarea mai puțin întâlnită a Maicii Domnului, care atrage ca un magnet pe cel care o vede pentru prima dată, este a doua caracteristică care face ca icoana să fie deosebită. Primul lucru pe care îl va vedea cineva și pe care locuitorii din Meliki îl numesc minune, sunt 55 de gloanțe care se văd peste tot pe icoană, în afară de chipurile Maicii Domnului și al Mântuitorului care au rămas neatinse.

    Minunea s-a petrecut pe 17 martie 1947. Razboiul Civil a transformat intreaga regiune intr-o zona nesigura iar viata localnicilor era in pericol. În Sfânta Biserică a Sfântului Nicolae câteva zeci de militari – unii spun că ar fi fost 55 de sufletele, împreună cu femeile și copiii lor – căutau refugiu, ca să se ferească de urgia războiului. Cineva însă i-a trădat.

    Înainte de zorii zilei s-au auzit primele împușcături. Răzvrătiții au încercat să spargă ușa de lemn a vechii biserici, dar a fost cu neputință.

    Atunci au început să tragă în rafale. Când au terminat cartușele, au spart în cele din urmă ușa și au intrat in biserică. Au rămas fără de glas la cele văzute.

    Nimeni dintre militari și dintre cei care erau înăuntru nu a suferit nici cea mai mică rană, ci toate gloanțele se aflau pe icoana Maicii Domnului, care împodobea catapeteasma.

    Niciun glont nu a atins insa chipul Maicii Domnului, care continua sa priveasca catre fiecare persoana cu blandete si dragoste.

    Surse: marturieathonita.ro, crestinortodox.ro

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *