LOADING

Type to search

Editoriale

De ce nu se roaga copiii?

Share

In Franta, mai mult de jumatate din populatie nu este botezata. Revolutia franceza inca isi cere drepturile, dupa atatia ani. In Germania, Luther a reformat o Biserica nepregatita inca pentru asta; a vrut sa scada burta papei si a reusit sa indeparteze lumea de religie prin lupte interminabile. In Spania, umbra lui Torquemada nu este atat de adanca: catolicismul a rezistat, chiar daca intr-o versiune aggiornamentata. In Suedia, belsugul a dus la pierderea sentimentului religios. Olanda, ce mai: droguri si prostitutie. Si putem continua.

 

Cunosc foarte multi copii care nu se roaga. Care nu au intrat NICIODATA intr-o biserica. Care nu au spus niciodata „Ingerasul” si nu stiu cum se face sfanta cruce. In schimb, stiu toate prostiile (actualizate), toate personajele horror, toate melodiile rock, toate smecheriile. Parintii lor INTENTIONAT isi educa odraslele in acest spirit pagan, pentru ca vor ca „geniile” lor „sa se descurce in jungla”. E un principiu darwinist, departe de duhul crestin. Dati-mi un sfat: cum sa ii catehizez, cata vreme nu frecventeaza biserica, sunt ostili fata de toti „prelatii”. Pot intra in ograda lor??? In intimitatea lor? Nefiiind invitat! Pai, nu imi deschid interfonul. Pun caiini pe mine. Ma injura. Bine, „ei” sunt parintii in cazul de fata. 

 

Stiu, ma pot ruga pentru ei. Si o fac. Zi de zi. Si Domnul Hristos a fost alungat din anumite cetati. Acum ar trebui sa imi scutur praful din toate satele de unde am fost respins? Sunt trist, pentru ca nici macar cand sunt foarte bolnavi nu vor sa auda de „aghiazma”! Nu vor si pace! Motivatia refuzului nu cuprinde argumente (rationale, logice sau sentimentale), ci doar… beep-uri. Dar copiii, ei cu ce au gresit? La majorat nu mai fac nici o alegere, au deja o prejudecata profunda impotriva „retrograzilor”. 

 

E duhul vremii, e secularizarea, e viitorul apropiat al unui neam. Dar haideti sa ne rugam toti DEODATA pentru ei: in fiecare zi la orele 10 trecute fix! Don’t miss!

 

 

 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *