LOADING

Type to search

Editoriale

De ce să nu ratez Duminica

Share
Dacă duminică dimineața suntem prea ocupați și nu putem merge la Biserică, înseamnă că suntem mai ocupați decât a intenționat Dumnezeu să fim.

Creștinismul nu este o plimbare facilă prin viață, ci o luptă permanentă cu păcatul. Să nu ne amăgim că războiul cu patimile s-a încheiat. Unde ne reîncărcăm: la Liturghia Bisericii, de aici ne luăm oxigenul în lupta subacvatică.

Să nu folosim lucruri atât de minunate în scopuri atât de josnice! Optimismul creștin nu se retrage, asemenea unui reflux. Totuși, ce este în neregulă cu noi? De ce ucidem Iubirea? Astăzi avem masteranzi în înțelepciune, dar nu mai avem înțelepți.
☆☆☆
Scopul vieții spirituale este să găsim răsăritul bucuriei divine, scriu la unison cei trei titani britanici C.S.Lewis, G.K. Chesterton și Alister McGrath. Fascinați de inefabil, liniștiți de har, vrem să aflăm mai multe, să aprofundăm și să repetăm misterul cel mare al Duminicii. Să nu mai fim impostori, ipocriți, narcisiști, îmbufnați.
Duminica este închizătoarea de aur care leagă împreună volumul săptămânii, scrie H.W. Longfellow. Orașul respiră duminică. Din tot ce s-a pierdut în urmărirea a ceea ce urmează, sper să nu pierdem asta. Duminica este o zi bună pentru a salva lumea, dar nu în pijamale.
Să luptăm cu procrastinarea, tendința exagerată de a amâna totul pe o dată ulterioară, scrie Cristophe Andre. Sub o mulțime de pretexte, omul reprogramează: Poate duminica viitoare… În această duminică vom participa la liturghie, nu într-un viitor incert, ca să nu întârziem prea mult, ca să nu ne prindă din urmă Zgândărilă. Cu cât ne împărtășim mai rar, crește puterea celui rău în noi.
Duminica duminicilor ne ajută să identificăm semnificația transcendentă a vieții, ne luminează cu o lumină mai mare decât peticul de pământ pe care trăim. Miza majoră este să nu ratăm învierea. Fericirea nelimitată să nu ne surprindă nepregătiți, fragmentați, tulburați, zăpăciți, dezintegrați de Echipaj. Ne înecăm în mesaje și în fotografii, dar numai Duminica sintetizează tot ce e necesar pentru a recâștiga liniștea, bucuria și speranța, pierdute din cauza excesului de informații.
Mintea noastră este veșnic activă, fabricând un văl al anxietății, al preocupării de sine, al falsificării, scrie Iris Murdoch. Acest văl ascunde misterul Duminicii, în loc să îl descopere. Duminica nu mai este vorba despre mine, ci despre participarea mea la veșnicia Lui. Astfel ne amintim că suntem trecători prin univers, că atașamentul de materie aduce suferință, că năzuința noastră este îndreptată către o altă fericire, dintr-o altă viață. Duminica ne amintește că omul este un viator, un călător pe via vieții, un pelerin, un vizitator temporar.
Nu putem doar să mâncăm, să dormim și să ne distrăm; suntem creaturi aflate în căutarea unei semnificații, scrie Jeanette Winterson. Fără misterul pascal, totul este inert, inutil, fără scop, fără motivație, fără sens.
Euharistia duminicală ne amintește de adevărul fundamental al credinței noastre, invitându-ne să devenim parte integrantă a acestei minuni pascale. Oamenii nu vor să existe Dumnezeu, scrie Thomas Nagel, ca să nu dea socoteală nimănui. Nu vor să înțeleagă Duminica, ca să își satisfacă încăpățânările și obsesiile; au planuri în Austria și în Grecia, o Parusie inopinantă i-ar obliga la o resetare nedorită.
☆☆☆
Atât Søren Kierkegaard, cât și C.S. Lewis, subliniază: Întâlnirea cu Adevărul ne schimbă radical viața. Nu putem să ne prefacem că nu știm, nu mai pierdem vremea, nu mai tundem gazonul duminica, ci ne lăsăm seduși de misterul pascal.
Nu putem clădi nici o speranță pe o temelie a traumei, scrie Anne Frank. Decât filme horror la matineu duminical pe canale de streaming, mai bine începem săptămâna invocând Numele divin, lăcrimând de bucurie lângă Altar și lăsând în grija lui Doamne toate temerile, eșecurile și neajunsurile noastre.
Duminica Paștilor are cel mai optimist mesaj: Dumnezeu nu ne trântește niciodată ușa în față. În această zi sfântă, anticipăm farmecul copleșitor al lui Dumnezeu, tânjind de a-L vedea față-n față.
Fără misterul Duminicii, suntem elemente nesemnificative într-un univers lipsit de sens. Fără explozia de uimire a Duminicii, suntem incapabili să găsim sursa fericirii.
☆☆☆
Duminica ne amintește că aparținem Cerului și – mai presus de toate – că aparținem Cuiva, că nu suntem însingurați, că avem o Casă, ne asigură Alister McGrath. Fără adopția divină, realizată într-o zi de Paști, suntem bastarzi, fără moștenire cerească.
Dacă în noi se află o dorință pe care această lume nu o poate satisface, C.S. Lewis consideră că am fost creați pentru altă lume. Duminica este o pregustare a acestei realități.
Locul nostru nu este aici, suntem meniți să fim în altă parte. Locul nostru duminical nu este la picnic, ci în Casa Tatălui. Liturghia ne redă o imagine a Raiului. Duminica este Ziua a Opta, în care soarele nu mai apune și omul nu mai îmbătrânește.
G.K. Chesterton întărește ideea că nu ne potrivim aici, locul nostru este Altundeva. Ca să trăim altfel, trebuie să trăim cu Altcineva. Nu e nici o tragedie că nu ne adaptăm acestei lumi muribunde. Dumnezeu reintegrează în Familia Sa pe toți marginalizații, pe toți cei privați de succes efemer. Asta face Duminica, ne modelează după Evanghelie, ne înscrie pe traiectoria veșniciei.
☆☆☆
Această lume este un punct de tranzit, nu habitatul nostru permanent, scrie Alister McGrath. Fiecare Evanghelie duminicală subliniază această idee de bază. Sărbătorim Duminica în acest exil, pentru a dori și pentru a primi eliberarea din sclavia morții și moștenirea Pământului Făgăduinței.
Omenirea nu va avea soarta dinozaurilor, conform profețiilor citite la cultul duminical.
Oamenii fără Duminică nu pot trăi fără iluzia încrederii oarbe în progres – scrie John Gray – și repetă acest fals crez la fiecare petrecere de fițe.
Toate bune și frumoase până aici. Dar să nu uităm că trebuie să luptăm cu păcatul. Iar Duminica primim tocmai forța defensivă necesară. Domnul Duminicii învinge păcatul și împarte victoria cu noi.
Să nu uităm pe cine sărbătorim Duminica: pe Domnul Iisus Hristos, care a învins definitiv armata inamică. Este cel mai important motiv de celebrare. Întotdeauna suntem fericiți de Paști, bucuria copleșește nimicurile cotidiene. Strădania noastră e să menținem starea aceasta extraordinară măcar în fiecare Duminică, urmând ca în Rai să fie ceva permanent.
Duminica este ziua celor ce mai cred în Rai. A celor care vor să deslușească înțelesul cuvintelor lui Hristos. Emanuel Swedenborg dădea acum 500 de ani un exemplu despre ce înseamnă cunoașterea deplină: Dacă gândești trei, dar spui unu, toți ceilalți vor ști că ai gândit altceva decât ai spus. Deci, în Rai nu mai sunt minciuni.
Cei care aici sunt răsfățați cu lux și opulență, vor fi nefericiți Dincolo, deoarece acolo nu mai există așa ceva. Deci, trebuie să se vindece aici de această patimă.
În prima Duminică din Rai ne vom convinge că totul vine de la Dumnezeu, nu de la noi sau de la alți oameni. Deci, vom primi doar lucruri bune și adevărate.
Ce au în comun cei ce sunt în Biserică cu cei ce sunt în Rai: Domnul este în ei. Biserica este doar sala de așteptare pentru cei care cred. Deci, cei care ratează Duminica nici nu cred, nici nu ar ști cum să intre în Rai.
Dragostea maximă este posibilă doar în Rai. Acolo nu mai este ură, nici nefericire, nici suferință. Acesta este crezul ferm al Bisericii, mărturisit public duminică de duminică.
Ambasadorii Raiului, îngerii, ne aduc o veste clară: Să iubim doar binele și adevărul și să facem asta intenționat, constant și din inimă. Duminica doar decriptăm împreună astfel de mesaje. Ieri s-au spovedit zeci de copii, care știau aceste lucruri. Unul singur nu le știa și tânjea după ele: nu era creștin, dar era extrem de dornic să se boteze, din convingere pură. Dorea să primească, așa cum zicea chiar el / ea, sfințenia. Noi ne sfiim să rostim acest cuvânt, dar el / ea nu se sfia deloc, deși crescuse în altă religie, care nu sărbătorea Duminica.