LOADING

Type to search

Editoriale

De la iubire la “iphone 5” şi la îngerii ce aşteaptă

Share

Aş da telefon la un înger. La cer, la oameni, la orice prieten. Dar vai, eu însumi am telefonul ocupat. De probleme, de griji, de multe şi alte mărunte interese. Deci, cine să-mi răspundă? Sau cine să mai aştepte vreun telefon de la mine? Tata, mama, prietenii, îngerii? Sau poate chiar cei ce au uitat să-şi mai transforme sufletele în cartele de iubire?

Mai bine tac. Şi aşa nu aş putea sparge cu un singur apel oftica intransigenţilor legilor tehnice şi de bun simţ. A celor care cred că viaţa, prietenia sau mântuirea stau în legi şi într-un banal apel de telefon. Şi ca atare, comandă o viaţă trăită la suprafaţă sau un aparat „iphone” mai sofisticat. Aşa ca numărul acesta „5” care a înnebunit de curând minţile a milioane de oameni. Oameni, care stau la cozi de zile întregi în New York ca să cumpere fericitul produs. Adică, nu contează ce simţi, ce iubeşti, ce crezi. Important e ca „totul să arate bine”. Să sune oricând telefonul, să te lauzi că prin el iubeşti, să creezi dependenţă nu de o strângere de mână, ci de o tastatură de tinichea.

 
Telefonul meu e mai mereu închis. Şi asta, mai ales pentru că uneori îmi vine să şterg toate surogatele de simţire cu care supravieţuim. Telefoane, laptopuri, bloguri, siteuri, e-mailuri. Iluziile cu care ne mascăm imposibilul de a iubi frumos, faţă către faţă şi dumnezeiesc.
 
Da. Eu unul cred că mă voi mântui doar dacă voi reuşi ca să scap de văruiala de pe aceste morminte. De telefoane, de e-mailuri, de ipocriziile cu care cei din jur îmi declară prietenie, gen minciuna facebook şi de miresmele obositoare ale conformismului. Vreau să tac şi să iubesc. Să îmi fie dragă toată lumea. Să nu mă mai uit în ochii celor care îmi spun că mă iubesc şi apoi mă trimit în neant. Printr-un singur apel. Sau prin tăcere. Sau prin ce le mai trece prin cap. Să găsesc în sfârşit lumea pe care o caut demult. Lumea care nu judecă, care nu bănuieşte pe nimeni de păcate ascunse, care nu vorbeşte aiurea la telefon, care se ocupă doar de propria mântuire şi, de ce nu, numai de propria iubire. Lumea în care frustraţii mai au încă o şansă. Fie o iubire divină, fie o tăcere de vis.
 
Alo!… Da, îngerule. Ştiu că m-ai sunat. Te rog să mă scuzi că nu ţi-am putut răspunde! Vorbeam cu lumea…
 
Telefon din lacrimi, sună iar un înger,
Ce mai faci prin lume, eu te sun din cer?
Dau răspunsuri scurte, simt, trăiesc şi sânger.
Cătălin DUMITREAN
 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *