LOADING

Type to search

Editoriale

De la vis la speranță

Share

Pe 17 februarie 1752 se năștea scriitorul german Friedrich Maximilian Klinger, cel care a lansat deviza: Omul trebuie să viseze. Se referea la dorința de a atinge fericirea și la găsirea mijloacelor pentru dobândirea ei, fără prea multe speculații filosofice sau gândiri complicate. Creștinismul a tradus prin Omul trebuie să spere. A visa înseamnă a nădăjdui că Domnul va întrerupe coșmarul, va vindeca rănile și va restaura universul. Învierea deja a realizat acest vis, ce părea imposibil la un moment dat. Acum, omul trebuie să creadă și să iubească, să nu se îndoiască și să nu I se împotrivească, ci să spere că Învierea este și a lui.

Mântuirea nu este un vis utopic, ci o certitudine, cea mai importantă dintre toate. Visul patriarhului Iacov (Facere 27, 35) s-a realizat: Sfânta Fecioară Maria este Scara care unește cerul cu pământul. Noi avem speranța că nu vom cădea de pe scară. Necredincioșii au vise lumești și acuză orice de falsitate, fără să caute evidențe. Cel ce visează la ceva suprapământesc este îndrăgostit de Creator și nu se poate lipsi de prezența Lui atotbinefăcătoare. Omul visează că va scăpa de propriile stupizenii și speră că va fi ajutat de sfinți în acest demers.

Biblia nu îi spune omului că există rău în lume. Omul știe asta. Biblia îi spune omului că răul nu va scăpa nepedepsit. Omul să nu își facă iluzii deșarte. Biblia îi oferă omului varianta luptei de partea Binelui. Omul poate accepta această invitație, dacă mai are credință. Biblia vorbește despre dragoste. Omul dorește această dragoste, doar că se blochează pe scurtături nesigure, visând că poate ocoli Crucea. Biblia este speranța întregii omeniri, iar omul este parte integrantă din această Lucrare.

Taina schimbării înseamnă ca omul să se focuseze pe a construi, nu pe a distruge. Omul are nevoie de o infuzie de dragoste activă. Speranța este primul pas în procesul de dobândire. Nimic nu se poare realiza fără această încredere. Fiecare răsărit înfrânge puterea nopții, fiecare speranță înfrânge răutatea. În ciuda întunecimii aparente, există o lumină clară, pe care omul nu o vede încă, ceea ce nu înseamnă că lumina nu există, ci doar că mai trebuie căutată. Omul nu este un visător romantic, pentru care dragostea este irealizabilă, ci este un căutător al luminii. El vrea să devină luminător pentru alții.

Lipsa unei vieți confortabile nu înseamnă un eșec, ci încrederea în spusele sfinților că fericirea adevărată va fi în altă lume, în altă viață. Omul nu visează la un (se)rai oarecare, ci speră să fie părtaș la dragostea veșnică, ce izvorăște din Dumnezeu. Fiecare om speră la Bine, dar veghează și să nu fie asaltat surprinzător de rău. Întotdeauna, dragostea va fi mai bună decât mânia, speranța decât disperarea și salvarea decât pierzania. Dragostea nu are nici un obstacol, ea poate depăși orice barieră, atunci când este susținută de o mare nădejde.

0000000bg

Martiriul Sfântului Ignatie

 

 

Deși părea un vis, abolirea sclaviei s-a realizat. Deși puțini mai sperau, ciuma a fost eradicată. Ambele, după secole de convalescență și agonie. Doar unde nu există nici o viziune, doar acolo nu există nici o speranță. Evanghelia proiectează de generații cea mai sfântă viziune, cea în care întreg universul este restaurat complet. Hristos este real, țintă și Cale. Nu poți spune că o situație este fără speranță, este ca și cum i-ai trânti ușa direct în față lui Hristos.

Nădejdea este micul nostru dejun: Învierea este prezentă la fiecare răsărit. Chiar în cel mai crunt întuneric se întrezărește o urmă de lumină. Cu Hristos, nimic nu este imposibil. Mark Twain este excepțional: Nu există moarte, ci doar salvare de neputințele bătrâneților. Vaclav Havel completează: Speranța este convingerea că totul are un sens, chiar dacă situația nu se schimbă imediat, ci cu răbdare. Dacă 99 de oameni au un vis legitim, al o sutălea poate împlini visul. O societate cu gândire creștină părea un vis pe vremea lui Nero. Dar Hristos poate schimba situația în cinci secunde. Creștinii nu și-au pierdut speranța în El. Transmițând Vestea Bună, creștinii răspândesc speranță.

Semnul credinței în veșnicie este faptul că omul nu este panicat de ideea morții, zice Sfântul Ignatie. Nădejdea este podul care ne înalță spre posibilități infinite. Esența speranței în Hristos este că nu ține cont de prezentul alarmant, ci este o sursă de revitalizare pentru credincios (când ceilalți au dezertat deja): nu se va abandona în brațele dușmanului. Speranța, credința și dragostea ne mențin în viață, deoarece sunt tot ceea ce avem. Fără Hristos, am fi pierdut demult. Un atlet epuizat nu cedează, câtă vreme are speranță în inimă și un vis în minte. Hristos îi dăruiește atletului o speranță, care este mai mare decât el, mai bună și mai grandioasă decât ar fi visat vreodată și care îl menține în Viață.

Speranța aduce bucurie și pace, pe când lipsa ei provoacă mânie și tulburare. Mesajul Domnului Hristos este limpede: El eliberează prizonierii și redă vederea orbilor. Toate șiretlicurile celui rău se bazează pe pierderea speranței de salvare. Ispita majoră este: Nu vei reuși! Speranța este visul celor treji. Speranța este un vis mai mare decât acela de a depăși recorduri. Speranța este dragoste activă, nu în așteptare, credință în lucrare, nu în hibernare.

 

Marius MATEI

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *