LOADING

Type to search

De neiubit

Editoriale

De neiubit

Share

Intrați fiind în al doilea an al pandemiei de COVID ‑19, am înțeles câteva lucruri, ca oameni ai credinței.

Iată câteva constatări de bun‑simț, pe care le vedem/ intuim fiecare: libertatea religioasă este în mâinile celor de la putere, de ei depinde în mare măsură viața noastră comunitar‑liturgică. Așadar, trebuie să ne rugăm pentru ei, dar totodată trebuie să căscăm bine ochii la rundele de alegeri care ne stau în față.

Apoi, testul pandemiei a arătat și gradul nostru de încredere în Dumnezeu și în Biserica Lui, ne‑a pus în fața ochilor câte parale facem ca creștini. În loc să ne rugăm, ne‑am pus pe lamentații prelungite, pe toate tonurile și toate vocile. În loc să postim mai aspru, am dat năvală pe rețelele de socializare, sporind confuzia și nevrozele colective. În loc să ne sfătuim cu duhovnicul, ne „alimentăm” din te miri ce canale media cu teorii ale conspirației, ale dezastrului de la orizont, ale ocultei care ne vânează destinele. În loc să ne vedem de viața noastră, îi afurisim pe alții care fie
s‑au vaccinat, fie nu s‑au vaccinat. Și pentru că a venit vorba despre vaccinuri: unii frați de‑ai noștri au pus ca test‑grilă al credinței fiecăruia, ca examen de conștiință duhovnicească tema vaccinului. Ne îndreptăm, cu pași repezi, spre confuzia totală, în care amestecăm acuzele de apostazie cu acceptul serului anti‑COVID ! Ai primit vaccinul? Ești apostat, te‑ai lepădat de Hristos! Cu un asemenea mod de a gândi mă tem că nu va mai rămâne nimic de zis despre credința noastră…

În fine, am înțeles că, mai înainte de orice și – culmea! – indiferent de noi, Dumnezeu este la cârma lumii. Cu atâta răutate și confuzie, cu atâta țicneală socială și atâta destrăbălare publică, cu atâta orgoliu acumulat în noi, cu atâta lăcomie și gânduri murdare, cu atâta necredință și cu atâta împietrire a inimii, te miri că lumea își continuă mersul netulburat. Da, ea merge înainte, iar Dumnezeu nu Și‑a părăsit creația. Dovada? Faptul că în viață fiind respirați, clipiți și vă mirați citind aceste rânduri… Și asta pentru că nimeni în afară de El nu știe a cântări resursele de bunătate și sfințenie care mai sunt ascunse în pliurile inimilor noastre! Și, prin asta, numai El poate fi Dumnezeu, Cel Care găsește rostul acolo unde pare că s‑a irosit, Care află dragostea acolo nu se vede decât ură, Care iubește ceea ce pare a nu mai fi bun de iubit: omul!

 

Scris dintr‑o suflare, în ziua de pomenire a Marelui Gheorghe, Purtătorul de biruință

 

Răzvan Bucuroiu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *