Despre patimi și virtuți (1)

Să nu credem că Dumnezeu a uitat ziua aceea în care ne rugam mai mult cu lacrimi decât cu cuvinte. Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu. Nimeni nu ne poate lua ceea ce Dumnezeu ne-a pregătit. Dacă Îi mulțumim pentru tot ce avem, ne va dărui și ceea ce ne lipsește. Când plănuim totul în cele mai mici detalii, să nu uităm Cine are ultimul cuvânt.

● Nimeni nu va putea vreodată să închidă ușa pe care Dumnezeu a deschis-o pentru noi. Dacă Dumnezeu ne-a promis iertarea, să nu ne îndoim că o vom primi. Nu așteptăm învierea nefăcând nimic, ci străduindu-ne să practicăm virtuțile creștine.

Dumnezeu nu uită, nu întârzie, nu dezamăgește. El șterge trecutul, dă sens prezentului și asigură viitorul. Nu e nici o tragedie că nu avem loc la masa lumii acesteia. N-am pierdut nimic. Nu merită să ne dorim asta. Noi avem firimituri suficiente de la altă Masă. Nu mai știm ce e sufletul. Căutăm repede pe net și uităm repede. Dar putem învăța. Binele se poate deprinde. Dacă ignorăm pericolul, acesta nu dispare. Decât dacă ne aliem  cu Singurul care ne poate salva. Torturați de nimicuri, oamenii uită că trebuie să scape de alte torturi, mult mai periculoase.

● Împlinim Legea lui Hristos purtându-ne poverile unii altora. Să citim capitolul 6 din Galateni. Avem poveri de purtat, să nu ne lenevim. Doar și Hristos poartă poverile noastre. Știm ce avem de făcut. În timp ce ateii atacă Biserica lui Hristos, Biserica botează oameni pentru Rai, iar ateii rămân în mocirlă. Discriminarea întreținută de „albi-bărbați-protestanți” este continuată de habotnicii de azi, care – culmea – nu îi înghit nici pe cei pe care îi plagiază, în loc fie să le plătească drepturi de autor, fie să renunțe la ipocrizie. Este o sminteală peste care unii nu pot trece.

Ortodoxia nu înseamnă doar babe și habotnici, doar cupole de aur și ipocriți. Mai există și oameni frumoși, slavă Domnului! Ca peste tot, probabil. Vestea bună e că – în sfârșit – habotnicii sunt mai puțini decât oamenii frumoși. Nu judecăm pe nimeni, doar explicăm de ce Hristos condamnă doar fariseismul, autosuficiența, aroganța, dubla măsură, fanatismul.

Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât ne întărim mai mult, deoarece ne gândim la Dumnezeu și nu mai derulăm nedreptăți și frustrări, care ne nefericesc și ne îmbolnăvesc. Fericiți cei ce se roagă neîncetat! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, luminează-ne pe noi, întunecații, să vedem păcatele noastre, nu doar ale altora! Când ne spovedim, să nu mai zicem că nu avem păcate. Am fost mândri, lacomi, leneși, mânioși – negreșit. Dacă un ateu acuză un paraclisier că este slugă la Biserică, el la cine este slugă?

Atunci când copiii noștri au de toate și noi le dăm multe tot lor nu facem decât să le hrănim lăcomia și să uităm de milostenie. Nu suntem creștini doar în Săptămâna Mare din Postul Mare, ci și în săptămânile mici din posturile mici. Nu există patimă care nu se iartă, decât patima pentru care nu ne pocăim. Singurul Prieten, Hristos, ne salvează de singurul dușman, Moartea.

Cei care – în ciuda a tot ce se întâmplă în lume – își vor păstra credința, aceia vor dobândi bucuria nesfârșită. Majoritatea patimilor se nasc din lăcomia banilor. Singuri ne complicăm lupta duhovnicească, trăind ca păgânii, gândindu-ne numai la bani, moșteniri, câștiguri. Primii creștini se mulțumeau cu puțin și făceau milostenie. E subiectul care deranjează cel mai mult și e cel mai evitat. Până slujim Banului, Mamona nu ne lasă să slujim și lui Dumnezeu. Cea mai importantă virtute e simplitatea, sărăcia cu duhul, neatașamentul de bani și de lume. Dar e tocmai virtutea care lipsește cel mai mult.

Dan Marcovici