LOADING

Type to search

Dincolo de suferință

Editoriale

Dincolo de suferință

Share
Durerea și suferința sunt întotdeauna inevitabile pentru o inteligență mare și o inimă profundă.
Există mult prea mulți suferinzi tăcuți. Nu pentru că nu tânjesc să se confeseze, ci pentru că au încercat și nu au găsit pe nimeni căruia să îi pese.
Există o LUMINĂ în această lume. Un DUH vindecător mai puternic decât orice întuneric pe care îl putem întâlni. Uneori pierdem din vedere această forță atunci când există suferință și prea multă durere. Apoi, brusc, Duhul va apărea prin viețile oamenilor obișnuiți care aud un apel și răspund în moduri extraordinare.
Existența este impregnată de suferință. Fără credință, totul în jur devine deprimant. Suferința reprezintă tot ceea ce îl încătușează pe om: durere, dezamăgire, neîmplinire, deșertăciune (Constantin Crețu, Suferința în budism și creștinism, Ed. Doxologia, Iași, 2018, p. 13). Suferința ne smerește, ne reduce considerabil atașamentul față de lucrurile iluzorii. Singurul criteriu de acces în rai este mângâierea suferinzilor.
Existența suferinței în lume, în special în rândul tinerilor nevinovați, este principala piatră de poticnire: pentru atei este principalul argument, iar pentru credincioși este principala provocare.
Suferința noastră și a celor dragi acutizează sentimentul apartenenței la o ALTĂ lume, care devine dezirabilă în detrimentul acesteia. Este o pregustare a morții, o ispită a revoltei și a repulsiei, dar și mijlocul de percepere a divinității transcendente.
Noi nu avem nevoie de o Biserică ce se mișcă împreună cu lumea, ci de o Biserică în stare să miște lumea, să vindece suferința lumii. Nimic nu există până nu este spus, iar dacă e spus cu puterea lui Dumnezeu naște fii și din fecioară, și din stearpă, vindecă din orice suferință și învie din orice moarte.
Orice suferință ne purifică, ne maturizează, ne face să privim mai adînc în noi și în ceilalți, ne alungă nimicurile din viață, ne valorizează fiecare clipă, dă profunzime și claritate minții.
Suferințele celor evlavioși sunt dovezi ale judecății viitoare și ale vieții veșnice. Adevărul și dreptatea lui Dumnezeu cer ca până la urmă cel neprihănit să aibă parte de bine, iar cel nelegiuit de rău. Cu toate acestea, nu se întâmplă întotdeauna așa în această viață. Așadar, trebuie să mai fie o viață după aceasta, în care Dumnezeu va răsplăti fiecăruia.
Dumnezeu este prezent cu noi, prin Duhul Său, întărindu-ne și mângâindu-ne pe măsură ce ne purtăm crucea. El nu permite să fim ispitiți mai mult decât putem îndura și, de asemenea, împreună cu fiecare ispită, deschide o cale de scăpare și întotdeauna potrivește suferințele noastre cu puterea pe care o avem, pentru a nu fi doborâți.
Dumnezeu vede suferinţa noastră. Încă de când oamenii au început să sufere, nici o lacrimă nu a trecut neobservată.
Dumnezeu suferă alături de noi.
Dumnezeu va pune capăt tuturor suferinţelor.
 
În ispite şi în necazuri, nu noi suntem cei care întocmim planurile, nu noi ne alegem crucea, ci primim acea cruce pe care atotînţeleapta pronie a lui Dumnezeu a rânduit-o pentru noi. Numai Domnul ştie cât de mică sau cât de mare este crucea de care avem nevoie.
Noi trebuie să ţinem minte că Dumnezeu a acţionat în favoarea noastră pentru a curăţa lumea de suferinţă: faptul uluitor este că a făcut lucrul acesta suferind EI Însuşi.
O scriitoare creştină, care a trecut prin lagărele de concentrare naziste, spunea că viața, cu toate semnele ei de întrebare, se aseamănă cu o broderie care ar sta undeva deasupra noastră şi noi am privi la ea de jos în sus. Din partea aceasta, nu se văd decât capete de aţă şi noduri, într-o amestecătură neclară. Numai privind de deasupra se poate vedea minunatul desen al broderiei. Tot la fel, omul vede numai capetele de aţă dezlânate. Dumnezeu însă este Cel care vede forma desăvârşită a planului Său pentru întreaga noastră viaţă.
În suferință, neîncetat strigați, deci, în inimă numele Domnului Iisus ca să înghită inima pe Domnul și Domnul inima și să devină cele două una (Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Ed. Scripta, București, 1993, p. 34).
Omul Îl vede pe Dumnezeu prin unirea sa cu El. Se unește cu Dumnezeu și Îl vede pe Dumnezeu. Această unire îi aduce cunoașterea lui Dumnezeu și izbăvirea definitivă de orice suferință (Ierótheos Vlachos, Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului, Ed. Doxologia, Iași, 2016, p. 240).
Ne dor ochii, deoarece privim cu nemulțumire. Nu ne doare capul, ci gândurile noastre. Nu ne doare gâtul, ci vorbirea cu furie. Nu inima ne doare, ci absența dragostei, singurul medicament pentru aceste boli. Să începem să Îi mulțumim pentru ceea ce avem și El ne va da ce ne lipsește.
Dacă scopul nostru este fericirea, atunci să trăim conform Evangheliei. Când mamele se roagă, Dumnezeu trimite multe minuni.
Marele avantaj în a spune adevărul este că nimeni nu îl crede vreodată. Oamenilor le place să fie mințiți, deoarece nu vor să se schimbe și ar face orice să scape de suferință. Adevărul nu trebuie să placă, ci să vindece.
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *