LOADING

Type to search

Dirijorul psaltic

Editoriale

Dirijorul psaltic

Share

 

M-am întrebat adesea, de ce forţa de transmisie a unui dirijor clasic, aflat în faţa unui impresionant ansamblu simfonic, ţinând sub privire instrumentişti, corişti şi solişti este incomparabil mai mică decât aceea a unui dirijor psaltic, stând detaşat printre cântăreţii stranei, ba chiar cu spatele la câţiva.

– Ochii la mine! strigă cu asprime dirijorul simfonic, când un flaut intră ceva mai târziu decât i-a bătut gestul său.

– Sufletul către Domnul! şopteşte dirijorul psaltic, cântând el însuşi cu toată fiinţa, antrenându-i şi pe ceilalţi, ca un voievod ce se avântă în bătălie.

0000028039_9229

Simţi cum tu, cel care ai venit la rugăciune sau concert în catedrală, eşti pământul pe care îl are de cucerit. Este flatant, este copleşitor şi dirijorul psaltic sugerează asta nu doar prin gestica sa corporală, ci mai ales prin credinţa înflăcărată, cu care aduce laude Neatinsului. Acest lucru se simte mai ales în timpul Sfintei Liturghii, când credincioşii care urmează să se împărtăşească trec pe lângă strană: unii dintre ei percep adierea harului încă de aici, ca un fluid vesel înţepător, aer proaspăt cu mici bule de lumină.

Dirijorul simfonic are prevăzut un mic piedestal pe care urcă, foşnindu-şi mantia mândriei, dacă ajunge cumva a se crede mai presus decât toţi. Sunetul simbolic care-l exprimă pe dirijorul laic este la fel de perceptibil, ca adierea harului lângă strană. Dirijorul psaltic nu este orgolios. Din când în când, el trece altui cântăreţ slujirea sa şi se smereşte, lăsându-se condus.

Unii psalţi nu vor să-şi pună nici măcar numele pe discuri

Deşertăciunea celebrităţii nu-i mai încearcă demult. Există însă o ispită, cu care satana izbuteşte să se strecoare şi aici şi prin asta, dirijorul psaltic este covârşitor dezavantajat faţă de celălalt, din lume. Mă refer la ispita maimuţărelii. Mai ales că stă cu spatele la fraţi.

Un copil de grădiniţă a fost dat afară din clasă, fiindcă a dat din mâini la ora de muzică, la fel ca domnul care „dirija”. I se păruse hilar şi de neînţeles că proful se agită aşa. Într-o orchestră simfonică, gafa asta nu se poate petrece. Nici un surâs, nici o strâmbătură, nici un căscat, căci pâinea ta depinde de puterea de a-ţi stăpâni mimica, îngheţându-ţi orice pornire critică, privind viziunea artistică a invitatului de pe podium. Ascultarea totală se poate obţine şi aşa. Într-un târziu, cu mult efort, se obţine şi armonia pe care dirijorul o vrea.

Mă uimeşte că iubirea şi slujirea lui Dumnezeu poate stârni gelozii

Un psalt cu o voce nepământeană este invidiat de altul, aproape la fel de talentat. Îi poţi vedea pe amândoi în strană: expresia de înger a celui dedicat total lui Dumnezeu şi rânjetul celuilalt, imitându-i în batjocură gesturile închinării şi dându-şi ochii peste cap. Nu-l ceartă nimeni, nu este trimis la plimbare.

Nu a făcut teologia, doar conservatorul şi nu ştie că un concert în biserică este în primul rând rugăciune şi numai apoi virtuozitate vocală. Cred că în strană este mai multă libertate, mai puţine ceasuri de repetiţie, iar armonia se obţine absolut necondiţionat. Pentru simplul motiv că dirijorul este mereu acelaşi, nesfârşit îngăduitor şi cu voievodul plin de avânt şi cu plăieşul flegmatic ce-l strâmbă pe la spate.

Adesea, mi se pare chiar că El Însuşi se amestecă printre cântăreţi, isonând intervalul de terţă împreună cu ei.

Dirijorul psaltic este întotdeauna Domnul nostru Iisus Hristos.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *