Discreție maximă
7 august 2023
Share
Domnul Iisus Hristos nu forțează, nu jenează, nu exagerează, nu așteaptă aplauze. Asta imităm și noi.
● Un creștin este o inspirație, o speranță, o lumină, nu un perturbator. Nu impune. Nu poate exista grație, scrie Miguel de Cervantes, acolo unde nu există discreție.
● Discreția mai este considerată ca o calitate de a păstra o taină care îți este încredințată. Oamenii discreți au trăit și trăiesc întotdeauna mai departe de agitația vieții. În ei nu găsești nimic prefăcut, teatral sau artificial.
● Trec aproape neobservați și apar doar când este nevoie de a manifesta gesturi de altruism. Discretul știe când trebuie să vorbească, când trebuie să acționeze și în ce mod, pentru a nu-i tulbura pe cei din jurul lui. Nu va face mărturisiri în fața ecranelor care să șocheze, doar pentru a fi în centrul atenției, scrie Vavila Popovici.
● În total contrast, Lucifer vrea doar atenție exclusivă, ne otrăvește și se preface că ne salvează când – de fapt – ne ucide. Este minciuna histrionică supremă. Ne amăgește că iadul e mai puțin plictisitor și unii îl cred fără dovezi.
● Dumnezeu ne promite ajutor neîntrerupt.
Ceea ce știm este puțin, ceea ce nu știm este imens și doar Dumnezeu ne va descoperi ceea ce avem nevoie să știm pentru a nu rata fericirea veșnică.
● Atunci când nu mai putem, intervine Dumnezeu. Nimeni nu e salvat însă împotriva voinței sale.
***
Indiferent de cât de dramatică este lupta personală, scrie pr. Paul Siladi, vestea cea bună a lui Hristos străbate timpurile și oferă nădejde tuturor celor aflați sub vremi. Acesta este gândul luminos care dă putere asceților din toate timpurile, și alături de ei, nouă celor care vrem să experiem măcar puțin din trăirile lor.
● Să învățăm, dar, scrie Sf. Ioan Gură de Aur, să fim milostivi pentru toate aceste pricini, dar mai cu seamă pentru că şi noi avem nevoie de multă milă. Să nu socotim că trăim, atâta vreme cât nu facem milostenie.
● Cu cât mai multe aflăm despre Iisus, cu atât mai puțin ne mulțumim cu o atitudine superficială față de El. Vrem să Îl iubim tot mai mult, asta să fie singura noastră vină. Iisus nu vrea să fim lumânări de design, ci lumânări care ard pentru cer.
● Dacă uiți gheața pe masă, se topește nu uneori, ci întotdeauna. Dacă uiți de veșnicie, credința se evaporă nu uneori, ci întotdeauna.
● Dacă Pavel ar vedea Biserica noastră, cu siguranță ne-ar trimite o scrisoare. Nu ne vindem și nu cumpărăm ani de viață, nu negociem cu Lucifer. Speranța noastră e aceeași cu cea a primilor creștini: veșnicia din Împărăția Cerurilor. Harul se reflectă mai mult în unii decât în alții, așa cum soarele se reflectă mai puțin într-o oglindă prăfuită față de una curată.
Mai bine ne concentrăm pe ce avem, decât să ne plângem despre ce ne lipsește. Să vedem ce putem face cu talantul primit, nu ce nu putem face deloc.
● Oricât de mult bine am face, niciodată nu e prea mult. Nu știm totul, dar știm destul cât să dobândim fericirea veșnică. Să căutăm harul câtă vreme este aproape (Isaia 55, 6). Convingerea că Dumnezeu este peste tot ar trebui să ne determine să nu păcătuim nicăieri.
● Să nu ne descoperim gândurile tuturor, ci numai acelora care ne pot vindeca sufletul. Când David s-a luptat cu Goliat, nu s-a gândit cât de puternic este filisteanul, ci cât de puternic este Dumnezeu.
● Nu este nimic mai prețios decât Euharistia; dacă ar fi fost, ne-ar fi dat. Evanghelia este o chemare la lepădarea de sine, ateismul este o chemare la împlinirea de sine. Ca să aibă loc harul, trebuie să golim mizeria, nu să o dublăm.
***
Lucrurile minunate care s-au petrecut cu apostolii în preajma Fiului lui Dumnezeu nădăjduim să se petreacă și cu noi în Rai.
● Când Dumnezeu intră în viața noastră, toată viața noastră se schimbă. Când Dumnezeu ne dă putere, toată slăbiciunea noastră dispare. Când Dumnezeu ne dăruiește viață, moartea dispare. Când primim bucurie, tristețea pleacă.
● Ideea de bază: Să nu fim prefăcuți, impostori, duplicitari! Nu avem o lume de impresionat, avem un Dumnezeu de slujit.
Nu e suficient să fim agreabili, trebuie să fim oglinzi ale lui Dumnezeu.
● Credem în veșnicie, nu în distopii frivole.
***
Oamenii nu găsesc timp pentru rugăciune, deoarece nu le place rugăciunea. Oamenii se zbat să caute orice în afară de Dumnezeu ca să fie fericiți și nu au ce să găsească; El este de neînlocuit. Familiile care sunt mici biserici vor deveni un mare paradis.
● Dintre faptele milei sufletești, cea mai importantă este suportarea nedreptății, fără crâcnire. Să se faca voia Ta, Doamne, să să împlinească dreptatea Ta, să câștigi Tu în noi, nu să se facă voia noastră orgolioasă, nu să se împlinească dreptatea noastră imaginară, nu să câștigăm noi nimicuri pentru nimicnicie!
● Catehizarea este fundația educației, trebuie făcută la vârste fragede; dacă este un steag pe acoperiș, îl suflă prima furtună. Inima inocentă absoarbe mai ușor adevărul etern. Să nu ne fie frică să o luăm de la capăt; e o șansă de a construi ceva mai bun. Pentru a trăi altfel, trebuie să trăim cu Altcineva. Dacă ne uităm doar la noi, suntem descurajați; dacă însă ne uităm la Hristos, suntem mântuiți.
● Să ștergem urmele puținelor noastre fapte bune, să nu le marcăm, să nu ne dorim să ne evidențiem, ci să rămânem în spate, nu în umbră, ci în lumina Domnului. Să rămânem anonimi pentru oameni, ca să fim cunoscuți de El. Să ascultăm de cea mai frumoasă predică rostită vreodată, cea de la Kurrun Hattin. Să nu ne luăm răsplata de la oameni, ca să o luăm de la Domnul. Să nu autoîndreptățim, ca să ne facă Domnul dreptate. Se va mântui cel ce va putea răbda până la sfârșit.
Biserica era, până în vremurile din urmă, singura instanță care genera bucurie și sens vieții. Ea era normativul fericirii (terestre și cerești), al împlinirii unui ideal uman: acela al sfințeniei, scrie Răzvan Bucuroiu. Și a rămas singura care oferă bucurie și sens, nu surogate ale acestora.
● Biserica propovăduiește schimbarea mentalității păgâne, adică devirusarea programelor setate doar pe ego.
