LOADING

Type to search

Editoriale

Doar Domnului I se cuvine lauda

Share

Îi mulţumesc Domnului pentru suferinţe, chiar dacă Îl rog să le scurteze. Nu caut beatitudinea laudelor lumii, când un oarecare găseşte pretexte să se închine, într-un fel sau altul, în faţa mea. Lauda şi închinarea du-o Domnului, frate al meu. Lauda îmi tulbură pustnicia gândurilor, suferinţa îmi ascute veghea şi intimitatea cu Hristos. Lauda este un comportament de serie. Aceeaşi căldare cu emoţii impure este dusă împrejurul lumii, care se lasă însemnată cu ea. Vezi ca bidineaua cu adeziv să nu-ţi acopere semnul celui care-L slujeşte pe Domnul!

Să împarţi şi să aduni laude, ce ocupaţie drăguţă şi motivantă, pentru atâtea fiinţe care nu-şi cunosc sufletul şi, de fapt, nici de al tău nu le pasă. Lauda nu ţi se adresează ţie, nu este un cântar al valorilor tale, ci un pps, trimis la toată lista de cunoscuţi. Căci lăudătorul nu are unicitate în simţire, doar tehnologie de multiplicare şi expediere. Când primeşti un trandafir stropit cu textul „frumuseţea lui îmi aminteşte de tine”, gândeşte-te că alte 100 de frumoase l-au primit, poate chiar de la acelaşi cavaler, sărăcuţ în imaginaţie…

Nu te lăsa atras în băltoaca laudelor, căci mintea ta va deveni dependentă de acest surogat al comunicării şi vei ajunge să le cauţi zilnic, în locul cărţii de lectură, cu care petreceai atât de senin, până nu demult.

Dacă tot vrei să faci o renunţare, din dragoste pentru Hristos, renunţă la emoţia laudei. Renunţă s-o dai mai departe, refuză să te laşi contaminat de ea. Intră în răcoarea bisericii şi spală-te de tulburare. Altfel, nici sfânta Liturghie n-o să-ţi mai vorbească, n-ai s-o mai pricepi, preocupat să te întrebi: sunt oare chiar aşa? Poate că sunt… Compară această jubilare joasă cu bucuria unui acatist, cu armonia Heruvicului. Nu te lăsa prădat de ele. Fii împreună cu oamenii din biserica ta, ascultă frumuseţea binecuvântărilor, pe care Hristos Domnul ţi le trimite, ca să fii liber de această lume. Lauda este un smârc, din care nu te mai poţi înălţa.

Există şi culegători deghizaţi de laude: cei ce se văicăresc de viaţa lor, când Domnul le-a dat şi încă le mai dă. Vor să atragă astfel atenţia asupra măruntului lor talant şi-l scot să ţi-l sclipească. Dar nu ca să-l lucreze, ci numai să se laude că-l au. Nu pierde vremea cu ei, căci orice încurajare a ta va fi o energie investită într-o nouă văicăreală: cât sunt ei de valoroşi şi nerecunoscuţi. Te forţează să subscrii la apreciere. Devii lăudător prin abuzare. Acidul din inima lor le corodează până la urmă talantul şi data viitoare când au să ţi-l arate nu va mai sclipi. Vei consimţi să-i minţi?

Există oare vreo formulă prin care se mărturiseşte, la scaunul de spovedanie, înşelarea laudei? Există întrebare, pe care duhovnicul s-o pună, celui căzut în acest păcat, de a-şi tulbura fratele prin laudă? Cum, cum să-l convingi să nu mai ameţească lumea, ducând-o într-o păguboasă exaltare… Lauda nu este o dovadă a iubirii aproapelui, ci o formă de corupere. Doar Domnului i se cuvine lauda. Doar Chipul Lui are putere să nu se schimbe, să nu se urâţească, atunci când primeşte închinăciuni adânci.

Nu regreta beatitudinea laudei, ea îţi întunecă mintea, te face să devii gelos (sau să stârneşti gelozii), să judeci strâmb, să te lepezi de cei reţinuţi şi corecţi. Părinte drag, dacă ţi se spune galeş Învăţătorule, pentru frumoasele citate din vieţi de sfinţi sau ţi se spune Cuvinte, pentru talentul tău literar, nu te lăsa cotropit de beatitudine. Înlocuieşte flatările cu majusculă prin alte atribute ale Lui: Răstignit, Scuipat pe nedrept, Părăsit de toţi… Eşti tu? Te recunoşti?! Nu, nu… Atunci ocoleşte lauda noastră nemernică. Te iubesc prea mult ca să-mi permit să te pierd. Am nevoie de tine în cea mai senină stare de veghe.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up