Doar grupul celor milostivi merge în Rai

Cei nemilostivi vor fi pedepsiți PE VECIE. Evanghelia nu este numai despre răsplată, este și despre pedeapsă și ocară veșnică, pentru cei care s-au gândit doar la burtica lor și au neglijat total pe frații lor. Dacă vrei să ajuți, ai multe posibilități. Cunosc inși care nu numai că nu ajută niciodată, dar și ocărăsc pe cei ce o fac. Este un capitol pe care îl evităm adesea, să nu supărăm. Dar este partea care doare cel mai tare, singurul criteriu al Judecății finale. Sfântul Ioan Hrisostom nu dă deloc greș când afirmă că cea mai mare pedeapsă o vor primi cei nemilostivi, considerând că nimeni nu este mai sărac decât văduva darnică din Evanghelie. Omul are nevoie doar de bunăvoință. Fără milostenie, nici un om nu se poate mântui. Cei mai mulți condamnați la infern vor fi găsiți vinovați exact la acest capitol. Cel ce nu este milostiv și vrea să lase toată averea copiilor îi sărăcește. Milostenia este cea mai mare jertfă, dar și cea mai plăcută lui Dumnezeu (Evrei 13, 16).

Pentru cei nemilostivi, veșnicia va fi extrem de tristă. Omul are prea multe haine și încă își mai cumpără, prea multe alimente și acestea se vor altera. De prea multe ori omul uită că există o cutie a milei, că sunt atât de mulți nevinovați care ar putea fi salvați. Doar pentru că unii consumă alcool, omul generalizează și spune că nici unul nu merită. Greșește, aceia meritau ajutorul lui, el nu merită Raiul. Dacă se îngrijește de necazurile altora, omul scapă de ale sale. Dacă are milă față de fratele, și Hristos va avea milă de el. Cea mai importantă virtute morală este milostenia. Omul nu va fi întrebat câte poezii a scris, ci de câte ori s-a milostivit de fratele lui. Cu condiția ca milostenia să se facă în ascuns (Matei 6, 2).

Noi spunem: mereu veșnica scuză că nu am avut timp. Nu e adevărat, scuza aceasta nu este veșnică. În adevărata veșnicie, nu mai ține. Și noi știm că ne mințim. Că, dacă vrem, avem timp pentru toate milosteniile. Nu e important ce spui (poate nu știi ce a sinecdoca), ci cum spui, cu câtă credință spui. La fel, nu e important cât faci (poate ai resurse limitate), ci cu câtă credință faci. Dacă ți se pare milostenia o regulă nouă, nu e, e foarte veche. E nouă pentru cei ce nu au practicat-o niciodată. Dar trebuie să te adaptezi la această regulă. Altfel, crezi că va fi mai ușor să te adaptezi în iad?! Auzeam azi la RFI prezentarea cărții Vom merge toți în infern. Completarea e logică: Da, toți cei nemilostivi.

Milostenia nu este un câștig doar pentru o altă viață, ci chiar și pentru aceasta. Apreciez enorm psihologia comportamentală creștină (REBT) clujeană! Mai ales că aici îi avem pe Adrian Opre, Daniel David și Mircea Miclea. Aceștia vorbesc despre UTILITATEA AȘTEPTATĂ¹: câștigul corelat unei opțiuni nu are o expresie bănească. Totuși, câștigul este enorm. Nu totul poate fi evaluat în expresie bănească. Există și un altfel de câștig, o altfel de comoară: bucuria (liniștea, pacea, resemnificarea), lipsa anxietății. În acest context, credința este curajul, lipsa fricii. Decizia unui pacient: Să se opereze sau nu? Să ajute pe alții? Să își opereze egoismul? Nu numai infernul începe de aici. Fă mai mult din comportamentele pozitive²! Nu neglija întrebarea-miracol: Cum ar fi viața ta, dacă ai mângâia suferința altuia? Poți fi omul prin care Dumnezeu face minuni în viața altuia! Cea mai importantă metodă pentru determinarea validității predictive este indicele de separare a grupurilor³. Tu în ce grup ești? Doar grupul sfinților milostivi merge în Rai. În psihologie există un dezavantaj: presupunerea că toți candidații obțin un scor-criteriu (barem minim), ceea ce în practică pare imposibil. În creștinism, nu știm câți vor primi calificativul admis, dar sperăm să fim printre ei.

Omul nu are timp exact pentru ceea ce este și urgent și important (milostenia și rugăciunea). Celelalte ocupații nu sunt nocive prin ele însele, decât în măsura în care devin cronofage, devoratoare de timp pentru activitatea de bază (care, pentru un creștin, este milostenia). Când un pompier nu mai stinge incendii, când un preot nu mai slujește Liturghia, când un medic nu mai salvează vieți, se îndepărtează de misiunea de bază. De aici rezultă toată starea de panică și de depresie. Omul se vindecă de tristețe doar aducând bucurie altora! Adesea, nemilostivii sunt și nerugători (dublă ispită). Doamne, luminează mintea noastră, să pricepem că pentru săvârșirea unei bucurii pământești altuia, vom primi negreșit o bucurie CEREASCĂ! Cea mai rentabilă afacere (a-face-ceva)… Omul nu merge la Doamne ca un nepăsător față de durerea altuia, ci se încrede în bunătatea Lui nespusă. Faptele de caritate sunt cele mai importante realizări. Asta vrea Hristos de la tine: milă, nu jertfă (Matei 12, 7)! E singura realizare care va fi punctată.

preot Marius Matei

Note:

1. Mircea Miclea, Psihologie cognitivă, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 268.
2. Ion Dafinoiu, Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iași, 2005, p. 148.
3. Cornel Havârneanu, Cunoașterea psihologică a persoanei, Editura Polirom, Iași, 2000, p. 113