Dragi prieteni, să rezumăm…

Dragi prieteni, să rezumăm:

-slujbele se țin întocmai de către preoți, ca și până acum;
-cine dorește salcie sfințită de la Florii, primește acasă prin voluntari;
-lumina sfântă va fi adusă de la Ierusalim, iar cine o dorește în mod particular o poate primi acasă, prin voluntari;
-Sfintele Paști pot fi primite în spații de lângă biserici vineri și sâmbătă; oricine le poate primi, iar cei neputincioși la domiciliu duminica, după ora 6 dimineața;
-cei care vor să se spovedească sau împărtășească cu orice preț/în cazuri grave o pot face – preotul vine acasă cu Sfânta Euharistie;
-peste propoziția finală de la punctul 10 trecem cu îngăduință creștinească; orice se poate exprima nefericit.

În rest, suntem cu toții sub incidența unor legi și regulamente militare ca urmare a stării de urgență, mai ales după ora 22:00. Reamintesc faptul că nu numai noi, creștinii suferim. Toată lumea suferă! Școlile sunt închise, bibliotecile și teatrele – la fel. Restaurante, cafenele, lanțuri de hoteluri, pensiuni – ferecate. Nenumărate afaceri, IMM-uri cele mai multe, zac cu lacătul pe poartă și cu 1 milion de șomeri în spate. Mall-urile – celebrele mall-uri!, zăvorâte (exceptând magazinele alimentare). Nimic nu merge în parametri știuți. Iar în alte țări, din persectivă religioasă, situația este mult mai gravă: nici liturghia nu se mai ține!
Desigur, ne uităm acum cu jind la Bulgaria și Georgia, dar cine ar vrea să trăiască acolo, zi de zi? Chiar și sub aspectul credinței? Bulgarii mai au doar 250 de parohii active în toată țara, restul sunt istorie…
În plus, starețul Lavrei Pecerska zace în spital infectat cu COVID-19, mitropolitul sârb Milutin Knezevici a murit, trei călugări în Athos sunt contaminați, numeroși preoți , diaconi și cântăreți sunt îmbolnăviți (numai în Italia muriseră 59 de preoți, până în luna martie) și exemplele pot continua, cu tragism.
Și ce vrem/putem să facem acum? Să ne încercăm “norocul“? Să-L ispitim pe Dumnezeu? Avem încredere în El, dar și El în noi că avem capul pe umeri. Aceste impuneri vor trece până la urmă, la asta trebuie să fim atenți: ce se va întâmpla cu noi și cu Biserica DUPĂ potopul epidemiologic.
Este un Paște cu totul aparte, pe care nu-l vom uita.
”De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!
Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.” (Psalmul 136)
Hristos va învia, ca de fiecare dată. Și noi, odată cu El. Iar asta știm cu siguranță! Cu sau fără ordonanțe militare.

Răzvan Bucuroiu