DRAGII MEI CITITORI…

Rândurile pe care le aveți în față ar putea fi ultimul editorial al revistei Lumea Credinței…

Din martie 2003 nu a fost lună în care să nu aștern pe hârtie gândurile care m‑au frământat (și ne‑au frământat pe toți) cu privire la starea Bisericii, la situația noastră de oameni ai credinței. Am realizat, împreună, o comunitate. O comunitate a oamenilor isteți, cinstiți în credință și hotărâți în a o apăra. O comunitate a celor care își pun nădejdea în harul Domnului, în ajutorul sfinților, în bunele intenții ale oamenilor. O comunitate vie, cu întrebări și răspunsuri, cu îndoieli și speranțe, cu visuri și destine împlinite. Zeci de mii de suflete așteptau, lunar, fărâma de poveste reușită a trăirii credinței în propria viață. Zeci de mii de suflete rezonau cu o anumită poveste, citeau un interviu important, se întăreau cu puterea credinței arătată prin persoane reale, a căror viață o prezentam în paginile revistei. Și nu au fost puține acestea: aproape 17.000! Alături de ele se adaugă alte mii și mii de pagini apărute în Lumea Monahilor, Lumea credinței pentru copii, Atlasul lumii creștine, Sfinții Ortodoxiei, Case regale, Leacuri & Rețete Mânăstirești. Ehei, cât am mai scris și noi…!

Acum însă pandemia, însoțită de fiicele ei mai mici (sărăcia și depresia), pare că au reușit să doboare acest proiect editorial. Suntem îngenunchiați, dar nu am sucombat. Dacă, printr‑o minune, de la începutul anului vom găsi soluții financiare de a continua, vom continua! Dacă nu, revista va apărea sub formă de articole pe site‑ul nostru (www.lumeacredintei.com). În plus, cărțile (care au alt regim de difuzare) vor fi editate într‑un ritm mai alert, iar noutățile le veți putea citi inclusiv pe paginile de Facebook ale revistei, dar și a mea, personală.

Nu este un rămas‑bun pentru că sper eu că nu va fi așa. Am avut momente grele în cei 18 ani de viață redacțională, dar de fiecare dată Cineva ne‑a tras în sus, fără să știm cum, fără voia sau priceperea noastră explicită. Știu bine că începuturile le datorăm numai Lui, tot ceea ce a fost bun în viața noastră profesională (împletită până la contopire cu cea de familie) asemenea, dar mai știu că orice început are și un sfârșit. Va fi venit el acum? Nu încă? Sincer, nu știu. Cert este că așa nu mai putem merge înainte. Întrebarea care se pune la final este aceasta: Le va fi mai bine credincioșilor Bisericii fără Lumea Credinței? Va rămâne un gol? Și dacă da, cine și cum îl acoperă? Hai, acum să vă văd!

P. S. Singura bogăție care nu se ia de la mine sunt sacii cu corespondență primiți în cursul timpului, pe care nu i‑am aruncat. De câte ori ne‑am mutat sediul, aceste dovezi de iubire ne urmau cuminți. Iar acum, când cortina va cădea peste actul editorial final, amintirile îmi vor fi mângâiate de această corespondență a iubirii, răsfoită când și când. Izvor de energie, sursă de sănătate mentală, de balsam duhovnicesc. Mai rar asemenea tezaur, ai cu ce‑ți obloji senectuțile. Semn că nu ai trăit chiar în zadar…

RĂZVAN BUCUROIU

Numărul  nr. 10 (207), decembrie 2020 al revistei Lumea Credinței se poate achiziționa și în format online (fără descărcare) de la linkul:

https://account.paydemic.com/serial/archive/I7PVVA3TWNDX7L6UEQ44LNLEEQ