Dumnezeu și simplitatea firului de iarbă
20 iunie 2013
Share
Ma gandeam sa devin ierbicultor.
Sa sadesc in fiecare suflet o pajiste de iarba.
Plina, plina de flori.
Sa-mi spuna apoi omul:
Dar de ce nu ai sădit altceva?
Iar eu să răspund, că nimic nu e mai simplu decât simplitatea, că viața însăși înseamnă simplitatea sau nimic.
Ești fericit, ești cel mai fericit când nu ai nimic, și devii trist, tot mai trist, când vrei să ai câte ceva.
Iar când ai ajuns să ai nu vei mai simți nimic.
Nici speranță, nici bucurie, nici frumos.
E fierbinte această vară. Poate prea fierbinte, prea plină de soare.
Mi-ar fi plăcut să stau rezemat pe o căpiță cu fân, să citesc dintr-o carte veche, din acelea cu povești nemuritoare și poate mai adevărate decât însăși viața noastră.
Să aud clopotele bisericilor ardelene, cum cheamă spre nemurire, cum vestesc liturghia și coborârea îngerilor către poporul român.
Ce frumoasă e iarba câmpului vara.
Ce stingher stă firul de iarbă sub melancolia soarelui torid.
Ce repezi sunt aceste clipe, ce neputincioase sunt aceste cuvinte și cât de greu se scriu ele.
În fiecare zi…
