Eseuri nemuritoare (I)
9 iulie 2021
Share
Orice am face, trebuie să Îl punem pe Dumnezeu pe primul plan.
Nu ni se spune că universul nostru spiritual este invadat sau nu, ci că există un invadator posibil, de care trebuie să ne ferim.
Fiecare capitol din Biblie este absolut necesar pentru a desluși taina mântuirii. Fiecare etapă din viața noastră este necesară pentru a ne pregăti pentru întâlnirea cu Mântuitorul.
Să scăpăm de Nero din noi, de extravaganța păgână care hrănește iluzii deșarte și ne desparte de Adevăr. Este idolul major care amenință și invidiază și pe care trebuie să îl părăsim.
Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis și dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduți.
Întoarcerea la Părinţi trebuie să fie o restaurare vie şi creativă, o întoarcere la sfințenie, nu din obligație, ci din uimire și din iubire.
Literatura este bună doar atât timp cât respiră duhul patristic, cât respectă spiritul biblic și nu instigă la încălcarea Poruncilor și la neascultare.
Biserica este datoare să dea răspunsuri prompte şi de actualitate. Biserica suntem noi, luptătorii care vom triumfa, ambasadorii care ducem Vestea într-o lume ostilă.
Prea multe fețe posomorâte, tristețe care măcar în parte putea fi evitată… Prea multe generații repetă greșelile părinților, refuzând o vindecare ce este la îndemână. Este din ce în ce mai greu să respiri pe o planetă poluată de invidie, lăcomie și arghirofilie.
Sub soare găsim, pe de o parte, lucruri bune de împrumutat, pe de alta, altele de evitat. Acum să vedem dacă știm care sunt unele și care sunt celelalte.
Minunea centrală afirmată de noi este Întruparea. Credem că Dumnezeu a devenit om. Toate celelalte minuni sunt o pregătire pentru aceasta sau un rezultat al ei. Nimic nu mai e imposibil pentru noi de acum. Fericirea veșnică devine realizabilă.
Fără Întrupare, lumea ar fi rămas rea și iluzorie, fără nici o scăpare chiar și pentru inocenți, fără nici o speranță chiar pentru puternici.
Este limpede că nu putem amâna întoarcerea noastră reală la credință. Vremurile sunt de așa natură, încât oricând Mirele ar putea veni, iar noi am putea fi fără untdelemn în candele, fără haină de nuntă, surprinși cu toate că am fost avertizați de atât de multe ori. Nu mai este important să cucerim lumea aceasta, ci mai degrabă pe Cealaltă.
Atunci când va veni primăvara învierii, nu va lăsa nici o palmă de pământ neatinsă.
Dacă vine Iarna necazurilor, Primăvara veșniciei poate rămâne cu mult în urmă?
Cu cât studiem mai mult, cu atât ne descoperim ignoranța. Știm că nu știm nimic. Dar ne umplem de speranță pe baza celor aflate și realizăm că nu putem fi fericiți prin noi înșine.
Bucuria credinței, odată pierdută, este durere și frustrare, deoarece este de neînlocuit.
Nu credem deloc plauzibil să fi existat mai multe Întrupări, pentru a salva mai multe tipuri diferite de creaturi.
Vrăjmașul îl convinge pe om să se răzvrătească împotriva Creatorului. Astfel, omul își diminuează forța de a ține sub control impulsurile care duc spre moarte. Asta chiar miroase a ticăloșie.
Sute de creații epice au amăgit zeci de generații cu povestea inelului vrăjit, care aduce lux fără efort. Trebuie doar să ne debarasăm de acest mit păgân, să ne dezvățăm de vechea obișnuință.
Există minuni de vindecare (sufletească și trupească) și minuni de distrugere (de pedepsire a răului, de anihilare a morții și a iluziilor). E preferabil să acceptăm prima variantă. Smochinul neroditor s-a uscat pe loc, deoarece avea multe frunze care aparent erau frumoase, dar nici un fruct, nici măcar unul.
A fi apostol înseamnă a fi martor al învierii. A fi creștin înseamnă a crede în relatarea apostolului și a tinde spre înviere, nu doar a fi un cetățean cumsecade. Dacă martorii învierii ar fi murit fără ca nici un om să creadă această evanghelie, nici o evanghelie nu ar mai fi fost scrisă.
Este foarte important să ne lămurim ce vroiau să spună apostolii. Ei nu ziceau doar că au descoperit un mormânt gol, variantă care ar fi hrănit scepticismul. Ei erau martori ai învierii, propovăduiau că ei înșiși L-au văzut pe Hristos înviat. Această veste a declanșat cea mai mare bucurie din univers.
Iadul este ținutul imbecilității, unde nimeni nu mai cheamă numele lui Dumnezeu, unde toți devin bestii, spre deosebire de rai, unde toți cheamă numele Lui și devin îngeri.
Istoria învierii intră în conflict cu istoria așteptărilor omenești și produce disconfort celor ce se amăgesc cu lucruri deșarte. Aceasta este tensiunea care durează de două milenii și care va dura până la sfârșitul lumii. Lumea este în agonie tocmai din cauza refuzului de a-și recunoaște Creatorul. Adevărata fericire nu este posibilă aici, deoarece răul a corupt mare parte din creație.
Orice referire la înviere îi neliniștește pe atei, deoarece ridică întrebări incomode: Ce se întâmplă după moarte? Vom da socoteală pentru faptele noastre? Mulți atei se îndoiesc de ateismul lor: Și dacă creștinii au dreptate și există înviere? Numai că păcatele îi țin prizonieri și la mare distanță de adevăr. Tocmai de aceea mesajul evanghelic este un îndemn la pocăință, la despătimire.
Apostolii ne sugerează cum va fi Noua Natură, ne oferă indicii concrete despre nemurire, nepătimire, nesuferință, desăvârșire și absolut. Tot ceea ce este necesar pentru mântuire ne-a fost descoperit, poate fi înțeles și acceptat.
Dacă nu ne vom apropia de o cale ferată, nu vom vedea nici un tren. Dacă nu ne vom refugia în Biserică, nu vom trăi nici o minune. Iar asta înseamnă tristețe și durere. Apropierea de Ierusalim, de Biserică, de templu, este începutul bucuriei noastre.
Conștient sau nu, oamenii nu țin neapărat să trăiască miracolul creștin, de teama de a nu fi martirizați. Vedem în istorie la ce vârstă și în ce împrejurări și-au sfârșit viața de aici cei care au trăit minuni. Dar pentru a ajunge unde sunt ei, trebuie să urmăm calea lor, nu există ocolire. Este un curaj formidabil, care va fi răsplătit pe măsură.
Să nu uităm că numai Hristos ne oferă pașaportul către Împărăția Cerurilor. Nu există altă cale de acces.
