Eseuri nemuritoare (IV)

Sunt multe etichete asociate creștinismului, unele răutăcioase, altele comice. Personal, fără să generalizez, cel mai des aud despre #plictiseală. Ce se poate răspunde?

1. Biserica nu se va schimba, prin urmare chiar ne ajută să recunoaştem că uneori ne străduim din greu să stăm la toată slujba.

2. Plictiseala nu este o trăsătură a vreunei activităţi. Plictiseala se află înlăuntrul tău.

3. Să evităm formalismul, rutina, anticiparea a ceea ce urmează.

4. Inactivitatea. Cei mai plictisiţi oameni sunt cei care nu au îndatoriri. Când nu ai nimic de făcut, te plictiseşti repede.

5. De Dumnezeu nu te poţi plictisi niciodată. El este sursa vieţii, a vieţii din belşug, a entuziasmului!

Înainte de a salva planeta, trebuie să ne salvăm sufletele. Scopul nu este să devenim puternici, ci să ne păzim sufletele nemutilate. Tolstoi este optimist: Noi suntem copiii Tatălui Ceresc, iar iubirea divină ne va opri înainte de a aluneca sub roțile trenului.

Este periculos și descurajant să tot calculăm cât ne-a mai rămas până la desăvârșire: Să mergem pe Cale, fără să ne gândim cât a mai rămas.

O altă etichetă lipită pe fruntea creștinilor este #apatie. Soluții:

1. Biserica este unicul loc de pe glob unde eșecul chiar poate fi transformat într-un nou început. Pe ce mă bazez? Pe pilda fiului risipitor și pe morala acesteia: Abia când pierzi totul realizezi ce era important și mai primești o șansă. Dacă ar fi rămas să hrănească porcii printre străini, apatia s-ar fi acutizat. Deci, soluția este împăcarea cu Tatăl.

2. Evanghelia ne îndeamnă să nu plângem și să nu ne lăudăm. Un om care se plânge necontenit clar va deveni apatic. Și apoi, de ce ne-am plânge de păcate deja iertate pe Golgota sau de probleme rezolvabile prin credință?

3. Fețele posomorâte ale creștinilor sunt semne ale ipocriziei și ale încrâncenării. Dar oare nu ni s-a poruncit să fim mereu veseli și bucuroși, chiar și atunci câmd am postit cu două păstăi?

4. Nu e adecvat să ne comportăm permanent ca la înmormântare, câtă vreme posibila neîmplinire lumească poate fi doar un test al credinței, nu întotdeauna o sumă de erori. Tocmai faptul că vrăjmașul ne ispitește ar trebui să ne bucure, deoarece nu sunt ispitiți decât cei cu șanse reale de mântuire. Cu ceilalți nu își pierde vremea, sunt deja pierduți.

5. Un creștinism apatic este de neînțeles. Soluția este implicarea serioasă, nu ocazională, în acte de filantropie.

6. Prea multe constrângeri pot face creștinismul neatractiv sau nefrecventabil. Chiar sunt relativ puțini fanatici, aceștia sunt vocali și fac un imens deserviciu lucrării misionare.

7. Cauza apatiei: Pentru că au urât știința, și n-au ales frica Domnului, pentru că n-au iubit sfaturile Lui și au nesocotit toate mustrările Lui (Pildele lui Solomon 1, 29-30).

=> Nu fi nepăsător, adică apatic față de darurile primite, ci slujește prin ele altora.

8. Cel mai puternic curent religios din zilele noastre nu este, de fapt, o religie, ci o atitudine apatică, de a nu acorda o importanță prea mare religiei. Lipsa de interes şi de zel faţă de religie în general este de aşteptat, întrucât religia falsă îi înşală şi îi dezamăgeşte de mult timp pe oameni. Oamenii superficiali, dezamăgiți, consideră că efortul cerut e prea dificil și nu vor să ducă o viață morală, plină de evlavie. Dar există și religie adevarată, iar cei ce o caută o găsesc.

9. De ce le este greu unora să păstreze viu în minte că sunt creştini? Pentru că lasă ca lumea divertismentului și a distragerii atenției, mass-media şi concepţia lumească despre viaţă să le modeleze identitatea, exact ce le scrie Pavel efesenilor (2, 2).

10. Nu suntem scutiţi de încercări. Dar primim puterea de a le depăși. Identitatea noastră creştină reprezintă totodată ansamblul de valori, calităţi, norme şi trăsături proprii unui creştin. Ea reprezintă ‘Calea’, singura cale de viaţă reuşită.

=> Starea de apatie este și o expresie a întristării. Sfântul Ignatie Briancianinov o descrie ca absență a nădejdii în Dumnezeu. Tot cel ce va chema numele Mântuitorului va fi salvat. Să nu ne pierdem speranța. Niciodată.

Este zadarnic să ne așezăm să scriem sau să citim, dacă nu ne-am ridicat să trăim. Să facem ceva ce merită scris și să scriem ceva ce merită citit.