LOADING

Type to search

Editoriale

Firescul de care avem nevoie

Share

Peste tot oameni. Şi noi cei ce căutăm încă îngeri. Spaimele, temerile de a nu ne mântui au schimonosit faţa multor adepţi ai intransigenţei religioase. Pe aici prin Italia, în secolul XVI putea fi ars pe rug dacă nu aveai vreun contact cu „ereticii”. Ce însemnau ereticii? Dacă stăm şi cercetăm documentele vremii, un eretic însemna cel care nu mărturisea credinţa întocmai după sfintele canoane şi dogme. De aici o adevărată vânătoare de vrăjitoare a Inchiziţiei. Şi excesele fireşti, care mergeau până acolo încât să treci pe celălalt trotuar dacă trecea vreun nepot al unui eretic.

Totul era simplu. Păcătoşii erau eretici. Oamenii nu se complicau în nuanţe. Nu stăteau de vorbă. Scoteau câte un citat din sfinţii părinţi, îl aruncau pe masa tribunalelor eclesiastice şi condamnau la moarte pe cel ce avea nenorocul de a nu gândi cum se cuvine un lucru. Imediat omul era evaluat ca fiind drăcesc ( o sintagmă de care facem prea mult abuz noi ortodocşii astăzi), era pus la stâlpul infamiei, dezonorat şi trimis în moarte.
Dar acest mod de a scăpa de păcat nu a dat roade. Dimpotrivă, lucrurile  s-au complicat. A urmat resurecţia „păcătoşilor” prin umanism şi toate degenerările ideologice pe care noi înşine le-am trăit: comunism, globalizare masonică etc.
X
Astăzi Italia are al punct de vedere. Italia catolică care înseamnă numai 20 % din cetăţenii ţării. Joi la conferinţa săptămânală de presă a bisericii de aici a fost prezentat un studiu sociologic, realizat de un profesor laic universitar. Am reţinut următorul adevăr:în ţară nu mai sunt practicanţi ai credinţei decât 15% din cei declaraţi catolici. Din aceştia doar 21% se căsătoresc religios. Nu mai vorbim de alte şi de alte probleme existente.
X
Întâlnirile cu tinerii sunt încunnunate de succes
Clerul, societatea îşi pune în mod activ problema moralităţii. De aceea, mecanismul de atragere a tinerilor a fost schimbat. Joi seara, Don Marco a organizat într-o sală specială zugrăvită în culori vii, o întâlnire cu tinerii elevi şi cu părinţii lor. Sala a fost arhiplină. Tema a fost: „Timpul nostru pe Facebook şi la telefonul mobil” Au fost aduşi un psiholog, doi actori tineri de comedie, care provocau sala plimbându-se printre oameni şi cerându-le cu zâmbetul pe buze răspunsuri la întrebări. Au fost derulate secvenţe din filme celebre în care se arăta necesitatea, dar şi pericolele mijloacelor de  comunicare în masă.
Nu mică mi-a fost mirarea când zece părinţi şi zece tineri au fost selecţionaţi spontan dintre participanţi, duşi pe scenă şi puşi în faţa unor teste psihologice gestuale, în care se demonstra felul în care, retrăgându-ne pe reţeaua Internet ne separăm de fapt sufleteşte unii de alţii, însă sub mirajul că ne-am apropia şi am comunica şi mai mult între noi.
Seara a luat sfârşit în entuziasm. Aplauze multe, iar la sfârşit un fapt şocant pentru mine ca român, fiecare spectator a participat la curăţenia sălii,a pun mâna pe scaunele care erau aduse în plus şi duse deci la locul lor.
X

Serile acestea sunt propuse de biserică, dar laicii fac totul spre a le pune în practică. Tinerii se întâlnesc o dată pe săptămână la o pizza, stau de vorbă între ei, propun idei, moduri de construcţie a „serilor duhovniceşti” şi abia apoi transmit preoţilor ce au făcut.

Întâlnirea de joi a început la ora 21. După orele de program părinţii vin acasă, pe la ora 18 ajung şi apoi merg la cumpărători. Dar, iată-i la ora 21 prezenţi la o astfel de întâlnire. Cum spunea un părinte: „Dacă nu veneam aici, copilul meu era acasă pe Internet, iar eu vizualizam un film de proastă calitate. Oricum tot la aceeaşi oră ne duceam la somn. Aşa că am ales astă seară să fim aici şi să săvârşim un act educaţional”
X
L-am întrebat pe Don Marco:
împreună cu colegii italieni de la T.V.Chiara

– De ce aceste iniţiative?

– Pentru că, noi trebuie să găsim mijloace fireşti de a ajunge la sufletul tinerilor. Nu poţi să le tot spui toată ziua „Haide la biserică, haide la biserică, haide la biserică!” şi el să nu te bage în seamă. Poate că vie  o singură dată şi atât… Noi trebuie să facem din biserică şi un loc al prieteniei, al comunicării, o societate.
– Să le spune oamenilor că aici găsesc o casă, o pâine, un prieten!
– Exact, să le dăm spaţiul ca ei să se întâlnească. Să fim lângă ei mereu. Să le vorbim despre virtuţile creştine pe limba lor.
– La noi în ţară de multe ori  ne dorim să avem eficacitate doar prin sloganuri, de genul: „Dacă nu te rogi est îndrăcit!”, „Dacă nu vii la biserică eşti pierdut!”
– Eu nu dau lecţii bisericii dumneavoastră. Ortodoxia are lucruri minunate. Dar, cu sloganurile nu facem nimic. Noi, am căzut într-o astfel de capcană. Credeţi că au venit oamenii mai mult la Biserică. Da, au venit cei care aveau nevoie de miracole, dar tinerii deloc. Ei bine, prin astfel de metode e i găsesc în biserică o casă comună. Mergem la slujbe, apoi ne întâlnim la o limonadă, realizăm un site împreună, facem seri de muzică clasică, folk şi uşoară. Vorbim despre noi înşine, ne căutăm când unul nu mai dă semne de viaţă. 
Unul din studiourile de televiziune

– Am avea de învăţat mult din astfel de iniţiative.

– Eu asta vă propun. Nu să vă schimbaţi identitatea, dogmele, canoanele. În biserica dumneavoastră aveţi totul,dar să puneţi în lucrare şi alte mijloace de a vorbi oamenilor. Nu e simplu,nu e nimic eretic, e totul un mod de viaţă. Pur şi simplu să le vorbiţi oamenilor, să staţi lângă ei, să fiţi fireşti, să cântaţi, să vă întâlniţi, să vă bucuraţi…
– Mulţumesc Don Marco!
CONCLUZII:
  1. Avem timp pentru toate. Ne trebuie şi voinţă!
  2. Să luăm personal iniţiative. Să nu aşteptăm implusul celorlalţi sau prejudecăţile posibile.
  3. Să credem puternic că Hristos este acela care ne inspiră. Să nu vedem pe diavol la fiecare pas, în fiecare gest şi plan de viitor.
  4. Să facem în biserică un loc al speranţei, o casă a prieteniei şi apoi rugăciunea şi toate celelalte vor avea altă intensitate.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *