LOADING

Type to search

Editoriale

Gata cu laptopăreala

Share

Excesul de PC  dăunează echilibrului. O dată cu primăvara, cu postul și cu revenirea în sine, lăsăm orarul de iarnă. Condițiile meteo nu mai sunt o scuză suficientă pentru încremenirea în fața monitorului (doar nu suntem sclavii tehnologiei). Nu ne mai învârtim aiurea prin blogosferă (risipirea timpului e păcat). Nu iscodim (nu suntem voyeuriști). Nu ne satisfacem curiozitățile absurde.

 

Vai de cei ce benchetuiesc fără frica de Dumnezeu! Vai de noi, cei cei laptopărim fără măsură, uitând de psalmi, de frați și de apă. Prin excesul de laptop, gândul nostru nu are cum să conglăsuiască cu nemincinosul cuvânt al lui Dumnezeu (cum îl numește părintele Teofan Govorov, sfântul zăvorât).

 

Scriem multe citate, prea multe eseuri, dar uităm să iubim așa cum numai Iisus iubește… Iar dacă moartea o mai așteaptă câte unul, pentru Ziua Domnului nu se mai pregătește mai nimeni (nu mai are timp, din cauza grijii de multe). Nu ne vor mântui postările, ci îmbrăcarea noastră în Hristos (doar așa ne putem apropia de Tatăl). Necuvioșiile noastre pot deveni pricină de sminteală (pentru că orice necuvioșie este o legătură incorectă cu Dumnezeu).

 

Înlesnirile și dezmierdările nu sunt pentru noi… Vei merge în Rai doar dacă vrei (dar în Iad nu te mai întreabă nimeni…). Fiecare păcățel ne retrogradează la un nivel degradant (vom părăsi, deci, răutatea lumii, chiar dacă lumea va începe să ne strâmtoreze). Mai puține minute pe laptop (ca o actualizare a postului). Așadar, mai mult timp cu Dumnezeu!

 

 Marius MATEI

marius.matei@lumeacredintei.com

 

The Young Orthodox Times

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *