LOADING

Type to search

Geamana imaginara

Editoriale

Geamana imaginara

Share

Se spune ca toti copiii singuri la parinti îşi inventează o geamănă, la care tânjesc multă vreme sau măcar până când mama se îndură să le mai nască un frăţior.

Deşi de câteva luni cunosc adevărul, este prima zi în care îl pot primi aşa cum este, nu ca metaforă, nu ca mesaj simbolic, nu ca legendă: am o soră geamănă.

Mintea, viaţa mea lăuntrică şi de taină au avut nevoie de opt luni pentru a reuşi să asimileze acest adevăr, pe care în copilărie l-aş fi acceptat cu tot firescul. O soră, ce poate fi mai natural?!

Dar ce ştim noi despre viaţa lăuntrică şi de taină a omului, se întreabă un monah, desigur, cu gândul la sfinţita rugăciune. Abia când am început s-o deprind, în structura mea sufletească şi-a făcut loc şi acest adevăr, de care părinţii, în vremea vieţii lor, m-au ferit. Şi conştientul meu, de asemeni. Aflasem, dar nu credeam. Poate că tata nici nu bănuia că-l aud în noaptea aceea, că-l pot şi vedea, căci nu mi se adresa mie, ci unui însoţitor nevăzut. Nu era vis, ci apariţie, la câţiva ani după trecerea sa la Domnul. Atunci, în singuratatea casei copilăriei mele, l-am auzit vorbind despre ea. Ne căuta pe amândouă, căci una era pe moarte sau în necaz, iar el avea slujirea cerească să asiste, să ajute copilelor lui. M-a găsit pe mine prima şi i-am simţit în voce bucuria că eu, cea pe care el o crescuse, păzindu-mă de tot răul, eram acolo sănătoasă, în afară de orice pericol. Cum avea totuşi s-o găsească pe cealaltă, când nu ştia unde este casa ei, nici oraşul unde piciorul sau inima i s-a poticnit de moarte. Nici numele nu i-l ştia. Ce putea folosi din povestea vieţii ei, la care nu fusese partaş cu nici o îndrumare? O, dragul meu tata, iată că după moarte, eşti trimis să te îngrijorezi pentru ea, cea nedorită şi dăruită altor părinţi, căci sărăcia timpurilor în care m-am născut era mare şi pot înţelege spaima voastră că hrana nu va ajunge nici pentru una singură. Dar cât trebuie să-ţi fi plâns sufletul, văzând, în biblioteca cerească a existenţelor, papirusul cu consemnarea vieţii acelui copil al tău! La fiecare greşeală, pe care tu n-avuseseşi cum să i-o împiedici, căci nu creştea în casa ta, inima ţi se umplea de atâtea lacrimi, încât lăsai manuscrisul îngeresc şi alergai la Domnul să ceri iertare pentru ea, să ceri slujire de ispăşire! Ca aceasta, în care te-am surprins.

Inţeleg dintr-o dată grozăvia agoniei de nouă luni a tatei, în care zilnic era hrănit cu înjurături, iar rănile nu-i erau unse, în timp ce eu eram ţintuită în alt oraş, de boala unui copil care nu putea călători. Alt copil, ca acela pe care el se temuse să-l aducă acasă, când mama născuse doi. Si plânsul meu din copilărie, de care el îşi amintea şi pe patul de moarte, cât îl deranjase din studiile lui! Nu era cumva o percepţie rezonantă, adunând şi plânsul celeilalte gemene, de care îngerul nu voia să-l scutească nicicum?! Înţeleg prin această întâmplare de viaţă că, pentru copilul părăsit la naştere, un părinte este şi el părăsit, pe patul de moarte. Chiar dacă mai are copii, aceştia vor fi împiedicaţi să-i fie alături atunci. Îmi amintesc cum, căutându-l pe tata în spital, internat după ultima lui cădere, m-a privit uimit, întrebându-mă:

-Cine ţi-a spus despre mine? Şi sensul uimirii lui, neînţelese atunci, era: Cum ai aflat că sunt tatăl tău? şi zac aici bolnav… Întrebarea i se adresa geamănei, mă confunda cu ea. Atunci, la începutul agoniei, i s-a dat să-şi amintească şi s-o aştepte, anume pe ea.

-Mi-a spus C. Răspunsul meu i-a ridicat, cu nevinovăţie, sprâncenele:

-Cine este C.?

-Soţia ta.

Dar el ştia că mama murise demult. Pe cea care-l “îngrijea” o numea probabil altfel. Am vrut să invit o tânără singură cu copil, care să locuiască gratuit la mine şi să se ocupe de ei, cei bătrâni, în tren chiar compusesem scrisoarea prin care o chemam, dintr-un sat aflat la două ceasuri distanţă, dar C. mi-a interzis “să-i aduc în casă pe cineva”, sub ameninţarea geloasă că se va culca în grădină, pe frigul de noiembrie. Într-adevăr, nu mai aveam nici un drept în casa aceea, care fusese a mamei. La sugestia tatei, le-o donasem lor. Acum, asta îmi tăia orice posibilitate de a-l asista. Nu dispuneam de spaţiul legal în care să-i instalez un ajutor.

Geamăna mea! Încerc să îmi imaginez o fiinţă care imi seamănă leit, trăind undeva, nu foarte departe, în lumea aceasta. Da, trăind, fiindcă inteligenţa tatei, cu siguranţă a salvat-o atunci, negociindu-i continuarea vieţii şi implicându-se tot mai activ in ea, pentru salvarea sufletului celei părăsite. Măcar acum poate să se ocupe, când ea nu mai plânge cu gălăgia deranjantă a pruncului, iar tata nu mai are nevoie de linişte, pentru doctorate şi cărţi. Din păcate, geamăna mea este în suferinţă, dacă tata venise şi plecase atât de grăbit, după vizita sa de atunci. Alta nici n-a mai fost. Va fi probabil încă una, la sfârşit de tot. Cu ce dorire te aştept, tata!

Mărturisesc că viaţa mea s-a schimbat radical, prin simpla acceptare a geamănei. Un spaţiu larg şi aerisit, ca un platou de munte, s-a deschis în jurul meu. Toate amintirile care mă descriu se aşează altfel acum, de parcă m-aş fi mutat într-un apartament mai bun. Îmi înţeleg tânjirile inexplicabile, căderile fără motiv, genunchiul cu obstinaţie lovit. Îmi amintesc criza de la 11 ani, când mi-am bănuit părinţii, prin rezonanţă cu geamăna, că nu sunt ai mei, că eu sunt un copil înfiat. Cât de puternică trebuie să fi fost îndoiala ei, dacă am simţit-o întocmai!

Şi bunătatea mamei care, ori de câte ori mă ducea la cofetărie, mai chema un copil, adesea desculţ, pe care îl trata (spre indignarea mea), la masă cu mine. Cât trebuie să fi suferit ea ori de câte ori viaţa îi demonstra că, iată, banii i-ar fi ajuns pentru încă un copil! Inima ei nu a suportat multă vreme această vinovăţie şi s-a stins. Intuise, cred, că din lumea îngerească avea să se poată ocupa şi de copilul ei părăsit. Dar eu, dar eu?! M-a durut uşurinţa cu care a plecat mama, ani de zile nu m-am putut împăca: să moară dintr-o simplă tuse! Dar nu era numai atât, era cedarea totală în faţa tristeţii, exprimată da, printr-o simplă tuse, tot mai sufocantă, mai acaparatoare, până i-a atins inima, viaţa. Nu mai putea trăi fără celălalt prunc!

Ori de câte ori sunt promulgate legi care conduc spre o şi mai mare sărăcie, să ne rugăm pentru cele binecuvântate de curând cu vestirea unui prunc. Să le întărim cu rugăciunea noastră, ca să păstreze copilul, să-l nască şi să-l crească în bucuria familiei, în tinda neamului nostru cu genunchii juliţi. Să ne amintim că Domnul îşi susţine Voia cu daruri de smirnă, de tămâie şi aur, pe care nici un stăpân lumesc nu le poate impozita!

Au fost multe lucruri de acceptat, altfel văzute, din unghiul acestei taine. Îmi amintesc că, mergând odată prin ploaie, plângând pentru o acuzaţie absurdă la serviciu, pentru o prigonire de neîndurat, mi-am văzut deodată silueta răsturnată în oglinda unei bălţi. M-am liniştit neaşteptat, ca şi cum geometria ploii dizolvase însăşi deznădejdea. Abia acum pricep că acel simbol mă consolase printr-un fapt intraductibil în informaţiile conştientului: Ai o soră geamănă! Cerul ştie şi ţi-o arată prin însăşi oglindirea ta. Nu eşti singură, împarte-ţi lacrimile cu ea! Atunci, acel efect psihanalitic m-a salvat. De câte ori poate, mai de curând, căderile mele inexplicabile au micşorat impactul căderilor ei?! Ne lega genunchiul julit în acelaşi ceas al vieţii, fără ca măcar să ştim. De un timp, făceam analize, umblam pe la medici… cum să cazi aşa, din senin?! se neliniştea soţul meu.

În casa copilăriei, oglinzile erau aşezate foarte sus (doar pentru bărbieritul tatei), mult timp nici n-am ştiut cum arăt. Acum pricep că, imaginea mea dublă era pentru ai mei de nesuportat, căci le amintea trista lor spaimă şi cedare. Din oglindă le-ar fi surâs mereu copilul abandonat. Am de completat atâtea spaţii cenuşii în urmă! Îmi amintesc că, atunci când mama a murit, oglinda noastră s-a spart singură, sfâşiindu-se ca o tafta.

Pot spune că, de când mi-am acceptat geamăna, însuşi prezentul s-a modificat. Iubirea şi mila pentru lume au micşorat egoismul meu de copil ţâfnos. În fiecare fiinţă de vârsta mea văd geamăna defavorizată, pe care aş putea s-o consolez. De câte ori părinţii adoptivi trebuie s-o fi îmbrâncit, cedând nervilor, doar fiindcă nu era a lor! Deşi în maternitate, când pruncul le-a murit, ei au cerut-o, convingându-i pe ai mei că le va fi prea greu cu doi dintr-o dată. Cum a ales oare sufletul mamei între noi?! Poate că s-a lăsat ajutată mai întâi de cea fără prunc, dându-i unul la sân. Apoi a fost ispita istovirii, peste care se suprapunea şi implorarea femeii disperate, care nu voia să se întoarcă acasă fără copil. Şi totuşi, nu trebuiau să o dea, căci au avut atâta de suferit de pe urma slăbiciunii lor!

Glasurile celor care se întâmplă să mă certe astăzi îmi sună îndepărtat şi nu mă mai rănesc. Căci am o taină de iubire, în care mă învălui. O taină, ca de rugăciune, care mă susţine, pentru a căuta în orice fiinţă geamăna pierdută. Pentru a iubi întreaga lume, în care ea s-ar mai putea afla…

Am trimis acest text prietenei mele Carla, psihanalista de la care aflasem de mitul geamănei imaginare.

-Nu l-ai scris tu, mi-a răspuns prompt. Adică, nu eul tău creştin. N-ai fi în stare să-ţi acuzi părinţii că au abandonat un copil. Da, mama ta murind, a fost nevoită să te părăsească pe tine, dar nu din voia ei. Tu faci aici un transfer! N-ai voie să-i chinui, în lumea veşniciei lor, cu o bănuială atât de gravă, care ar pune în alertă stoluri întregi de îngeri, supunându-i pe ai tăi unor noi şi aspre verificări. De ce nu-ţi accepţi complexul?! Ca atâţia oameni stresaţi, ai şi tu o geamănă imaginară, prin care psihicul ajuns la limită, îşi rezolvă starea conflictuală. Deşi, la cât te rogi, n-ar mai fi cazul să recurgi la fantasme de psihism abisal.

Mă ruşinez. Ai dreptate să mă cerţi, Carla.

-Iartă-mă tată, iartă-mă mamă… Am rămas tot un copil rău, defăimător, gata de bănuieli chinuitoare, rătăcind încă, oricât v-aţi ocupat de mine. Iartă-mă, Tată, că Ţie, care te ocupi necontenit de mine, îţi greşesc cel mai mult, oricât m-aş strădui să nu cad…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *