LOADING

Type to search

Grâuşor

Editoriale

Grâuşor

Share

Eu sunt bobul – cel care a răsărit atunci când Tu ai zis: ”Să dea pământul din sine verdeaţă, iarbă cu sămânţă întrânsa… ”Bob de grâu – mic, mititel abia mă zăreşti în palma unui copil. Dar câtă putere mi-ai dat, Doamne şi de câtă cinste m-ai învrednicit! Vezi? Stau toată iarna în ploaie, în ger, sub zăpadă şi aştept. Am învăţat să fiu răbdător. Ştiu că urmează să se întâmple cu mine ceva minunat. Îţi mulţumesc pentru cinstea pe care mi-ai făcut-o, asemănându-Te cu bobul de grâu care se seamănă întru moarte şi învie întru frumuseţea şi bogăţia roadelor sale! Şi pentru că m-ai făcut să fiu atât de iubit şi important pentru oameni, îţi mulţumesc! Tu m-ai pus pe masa celui sărac şi pe a celui bogat – pâine înmiresmată, şi ai poruncit acestuia să mă dea, în numele Tău, celui ce n-are. Ba încă şi mai desăvârşit, Tu ÎnsuţiTe-ai jertfit euharistic făcându-Te pâine a vieţii şi Te-ai dăruit celor care flămânzesc pentru dreptate şi mântuire. Şi colivă m-ai făcut, prinos al milostivirii Tale, la praznice împărăteşti şi la căpătâiul morţilor. ”Slavă îndurării Tale, Doamne, slavă Ţie!”

Cam aşa ar suna convorbirea bobului de grâu cu Dumnezeu. Pură închipuire, desigur… Eu cred însă că toate elementele Creaţiei “strigă” la Dumnezeu, într-un fel sau altul. Până şi lupii despre care se spune că urlă la lună. Îşi ridică boturile spre cer, într-o noapte anume, şi urlă. Poate îşi cer iertare pentru că prigonesc animalele pădurii sau mulţumesc pentru hrană sau că au scăpat de mânia omului. Cine ştie!? Şi grâul vorbeşte cu Dumnezeu. Şi de ce n-ar vorbi el, mirificul, indispensabilul, popularul, unicul grâu? Dacă ne gândim bine, este atât de complet încât nici în vorbire n-are nevoie de prea multe cuvinte. Grâu, şi atât. Fără formă de singular sau plural, doar cu formă de alint: grâuşor. El stă, verde şi frumos, la loc de cinste lângă Crucea Mântuitorului în săptămâna Patimilor, la Paşti şi-n Săptămâna Luminată ca să ne arate drumul de la moarte la Viaţă. Da, şi grâul vorbeşte cu Dumnezeu dar nu aşa cum credem noi că vorbim, ci într-un mod aparte: curat ca Lumina şi curajos ca Adevărul. Ruga lui şi a altor nevinovaţi face ca multe din necazurile noastre să nu se mai arate. Toate făpturile se roagă Domnului iar El pe toate le primeşte şi nu dispreţuieşte pe niciuna. De aceea I se închină cu dragoste şi recunoştinţă. Cel care dă hrană puilor de corb îi ascultă şi-i miluieşte pe toţi. Numai omul, peste care Dumnezeu a revărsat harul Său, uită de multe ori să-I mulţumească şi nu găseşte prilej să vorbească cu El, să-L roage de iertare pentru greşeli nenumărate, să-şi arate dorinţa de îndreptare sau măcar să accepte că există. Şi să ”înverzească” asemeni Grâului care dă “rod însutit” şi-i mântuie pe mulţi de foamea necredinţei.

“Doarme grâul sub zăpezi

Şi visează lanuri verzi…”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *