LOADING

Type to search

Hidra stangii drepte

Editoriale

Hidra stangii drepte

Share

   Copil fiind, prin clasa a opta, îmi amintesc cum fugeam în faţa blocului în acel decembrie văratec strigând că a căzut Ceuşescu. Tata era fericit şi m-a strâns la piept spunându-mi că o sa fie mai bine pentru noi toţi. Mare lucru nu cred că înţelegeam eu, dar îmi era clar că Ceauşescu era scârbos, de vreme ce mergeam la alimentara cu o cartelă pe care “x”- urile vânzătoarei bifau tot atâtea pâini, iar bunica îmi povestise cum hoţii satului se instalaseră cu jumătate de veac în urmă în casa ei şi o păzeau de la poartă, îmbrăcaţi în costumele bunicului, nu care cumva să se întoarcă chiaburii. O să fie bine, mi-am zis, şi am alergat să joc fotbal şi să comentez cu prietenii vestea cadavrelor bătrâne, scurse de sânge pe cimentul turnat din banii poporului.

   Tot cu prietenii aveam să comentez furios, ei erau fii de intelectuali, ştirea confiscării bunurilor revoluţiei de gloata de golani din piaţa Universităţii. Atunci m-am bucurat de minerii curajoşi care veniseră să ne salveze democraţia şi ne zâmbeau tâmp şi victorios din televizor. O să fie bine, mi-am zis din nou.

   Tot la televizor, cu faţa lui de mistreţ bătrân, care ştiuse să mănânce jirul dictaturii şi avea să roadă şi osul libertăţii, a apărut şi Silviu Brucan, care ne prorocea grohăind parcă bucuros că ne vom plimba prin pustiu ca iudeii, vreo’ 20 de ani, până să ne izbăvim de comunism. Nu e adevărat, o să fie bine, mi-am zis încercând să mă liniştesc.

   Nu ştiam că hidra noastră autohtonă are strania capacitate de a zămisli mai multe capete în locul celui tăiat. Mai mici, dar mai vivace, învârtindu-se hrăpăreţe să apuce, să scuipe, să muşte, să se hrănească, sătule de foamea care le rosese burta în vremea unui dement, care le îngăduia să strângă cocoşei, dar nu să îi şi cheltuiască. Au apărut la televizor şi în presă, au intrat în afaceri, s-au proţăpit în cultură dându-se de trei ori, de zece ori peste cap şi transformându-se în revoluţionari. Vânătoarea de vrăjitoare putea să înceapă pentru că nu mai existau decât urmăritori.

   Au trecut aproape 20 de ani, mistreţul e mort, dar hidra a crescut şi a intrat în “capitalism” la volanul unei limuzine şi călărind DNA –ul. Cea mai mare scamatorie, care putea să o propulseze în rândul oamenilor onorabili, i-a reuşit. Se întinde de la stânga la dreapta şi ne oferă strategii politice din toate părţile. Unele sunt stângi deghizate în programele economice ale dreptei, altele sunt drepte care lovesc cu stânga. Rezultatul e acelaşi. Poporul, burduşit de un boxeur ambidextru, se clatină ameţit fară să ştie ce face stânga cu dreapta.
Hidra rânjeşte satisfăcută. Ştie că astăzi nu mai există niciun Hercule, şi ca în bancul de pe vremea lui Ceauşescu în care un pui de viperă se muşcă de limbă fără să păţească nimic, ea simte că a devenit imună şi la propriul venin. Va putea liniştită să îşi devoreze câte un cap sau două pentru a le azvârli în curtea DNA. Sigur îi vor creşte altele în loc.

   Între timp noi ne vom uita uimiţi la spectacol şi, prăvăliţi din degringolada axiologică roşie, ne vom face cruce cu … stânga.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *