ÎMPREUNĂ? NORMAL!

M‑am dus cu toată încrederea, în acea zi de vineri, 15 septembrie, la Hotel Radisson, să văd cu ochii mei cum arată la un loc 1000 de asociaţii şi fundaţii civice, alături de intelectuali creştini, şi care reuşesc împreună să ofere alternativa multaşteptată. Credeam că sala va fi uriaşă, neîncăpătoare, însă previziunile mele au fost date peste cap. O sală mică de conferinţe (Electra), o mână de oameni (vreo 50‑60), câţiva ziarişti. Atât. În primele momente, chiar nu am înţeles nimic… Apoi, când doamna avocat Ana Corina Săcrieru a luat cuvântul, m‑am luminat: în sală erau prezenţi acei reprezentanţi din judeţele României care au performat, ca voluntari, în strângerea de semnături pentru organizarea Referendumului normalităţii. Un alt lucru care mi‑a stârnit curiozitatea şi interesul a fost calitatea celor prezenţi. Nu numai că erau oameni tineri (eu şi dr. Pavel Chirilă eram decani de vârstă), dar am văzut acolo feţe cu adevărat luminate. Acea elită a laicatului creştin, cu meserii bine precizate (peste jumătate erau jurişti), cu discurs simplu şi convingător, cu haine la modă şi cu device‑uri electronice de ultimă generaţie, m‑a transportat de la uimire la admiraţie. Nu semăna România jurnalelor de ştiri cu ceea ce vedeam eu pe viu ca acţiune publică, nu era nici o legătură între declaraţiile politicianiste sau de scandal din studiourile TV cu ceea ce vorbeau şi făceau oamenii aceia. „E clar, mi‑am zis, asta e ţara în care vreau să trăiesc!”, şi când am ajuns acasă am comutat instant televizorul de pe canalele de ştiri direct pe Netflix, la serialele cuminţi.

Sufletul acţiunii a fost şi este Mihai Gheorghiu, un real câştig pentru discursul creştin al… sfârşitului. Sfârşitul unei lumi a firescului şi frumuseţii, care deja moare sub ochii noştri. În locul ei vine, în grabă mare, pustiirea. Vin formele fără fond, vine societatea spectacol, vine egalitarismul nivelator, vine egoismul ambalat multicultural, vin perversiunile declasificate, vine cedarea de la toate principiile care l‑au făcut pe om om. În sfârşit, vine o lume dez‑dumnezeită, ne‑legiuită, mică. Atât de mică încât oricine poate să încapă perfect în ea, ca într‑o parşivă haină a lui Nessus. Lumea trecută era mare, avea principii înalte, idealuri cosmice, transmundane. Îl trăgea pe om în sus, de chică, îl scotea din glod. Cea de azi este mică, oricine o poate înţelege, o poate dori şi o poate stăpâni. Cu un cont de Facebook şi un card bancar…

Discursul lui Mihai este unul simplu şi vizează normalitatea pierdută. Nu normalitatea ca… normă înseriată, ci firescul statuat ca temei al lumii. Firea lucrurilor nu ne aparţine, ci doar o locuim – mai mult sau mai puţin vrednic. Dar e un dat, e nenegociabil. Cel puţin aşa credem noi, creştinii. Şi nu cerem nimic altceva decât să fim lăsaţi în pace. Nu vrem progres chiar cu orice preţ, nu vrem aliniere otova la toate módele lansate din laboratoarele de marketing, nu vrem egalitate acolo unde nu este cazul şi nici discriminare pe principii de viaţă care nu fac rău nimănui. Ba dimpotrivă, sunt viaţa însăşi!

De aceea pasul legislativ pe care îl facem în această toamnă este uriaş. Iar democraţia devine cea mai redutabilă armă – singura care ne mai poate asigura accesul la reprezentare şi la schimbarea de care avem nevoie. Participarea şi votul sunt esenţiale, iar dacă irosim această şansă nu mai avem nici o scuză. În faţa noastră, dar mai ales a copiilor noştri!

Lumea Credinţei, cu toate publicaţiile sale satelit, va fi un vehicul de comunicare şi de informare, de mobilizare şi de acţiune civică. Trebuie să întoarcem cu toţii ceva din ceea ce am primit de la ţară şi Biserică, iar acum este momentul ca fiecare dintre noi să facă asta. Cum şi când poate, cu timp şi fără timp, singur sau cu grupul său de prieteni ori colegi. Vreţi Referendum? Atunci hai să‑I spunem „Da!” lui Dumnezeu, hai să punem ştampila pe Adam şi Eva, nu pe Sodoma şi Gomora!

Răzvan BUCUROIU

EDITORIALUL REVISTEI LUMEA CREDINȚEI NR. 171/2017.