LOADING

Type to search

Editoriale

În curţile Domnului

Share

 

Toate sfintele noastre mânăstiri sunt pline de binecuvântare şi de har dumnezeiesc dar când vii la Putna parcă intri direct în ograda creştinismului.Simţi că eşti cu adevărat mlădiţa  – firavă sau viguroasă – crescută din trunchi şi împărtăşită la acelaşi izvor nesecat ce urcă prin îndepărtate rădăcini până la tine.

Duhul marelui ctitor de ţară şi de biserici străluceşte pe fiecare piatră,în fiecare zidire pecetluind în inima călătorului un îndemn ca o profeţie ce străbate veacurile:”Moldova nu-i a mea….nici a voastră…ci a urmaşilor,urmaşilor voştri!”Intri pe aleea lungă ce duce până la poarta mânăstirii şi te opreşti pentru că un”ce“nedefinit ca o strajă cerească te face să mai aştepţi puţin înainte de a păşi mai departe.Intuieşti ceva ascuns dincolo de poarta impunătoare, misterios şi atrăgător totodată.

Un prag ce separă ca o piatră de hotar două tărâmuri sau două lumi între care te situiezi  întrebându-te pe care dintre ele să o alegi.Te apleci spre pământ într-un gest firesc aşa cum  îşi va fi plecat fruntea închinându-se, Ştefan  atunci când venea aici pentru marea întâlnire a domnului cu Dumnezeul său. Slujirii Lui şi-a dedicat întreaga viaţă ,mărturisitor ca un Apostol,stând neînfricat în faţa urgiei căci Domnul îi va primi atât mărirea cât şi smerenia.

Pentru popor şi pentru soarta  ţărişoarei lui veghea şi se ruga în singurătatea chiliei cerând milă şi îndurare ,nădăjduind  la vremuri de pace pentru a-i putea vindeca rănile şi sufletul sfâşiat. De la Faţa Lui nu şi-a ascuns lacrimile de părinte care-şi  vede copiii jertfindu-se pentru pământul sfânt adeseori pângărit şi călcat hoţeşte de păgâni.

Pădurea suspină înfiorată  spunând povestea unui neam adânc încercat care a trecut prin negura vremurilor ieşind biruitor şi s-a înscris în Cartea Vieţii prin aleşii săi.Intrăm in curte păşind încet pe lespezile de piatră de parcă am vrea să lepădăm cu fiecare pas puţin câte puţin din pulberea deşertăciunii omeneşti. Un sentiment de recunoştinţă te stăpâneşte în astfel de momente şi vrei să mulţumeşti pentru că ai primit dezlegare la nedumerirea ta de a te afla prea aproape de Cer şi de a nu şti ce să faci cu darul pe care Cineva tocmai ţi l-a pus în braţe.

Deodată începe să toace . Cu bătăi scurte şi repezi toaca aleargă sprinţară oprindu-se doar la răspântii ca să trimită în cele patru vânturi zvon de bucurie şi să cheme la “cina Domnului” pe toţi “ologii”,’orbii”,’slăbănogii” şi zăbavnicii.Apoi clopotul mare sună grav şi profund urmat de clopotele mici  care bat ritmic 😮 dată vesel o dată trist vestind,pe rând moartea şi Învierea .

Ding-dong !strigă nerăbdătoare gata să se desprindă dintre stinghiile Cerului ca să ne ia de mână: “Mai repede,veniţi!”Este duminică şi ne grăbim să participăm la Sfânta Liturghie în biserica mare. Preotul slujitor cere de la Arhiereul Cel Veşnic “dezlegarea datoriilor”pentru ierarhi, preoţi şi credincioşi. Biserica s-a umplut de pelerini şi nu mai putem  înainta aşa că am rămas lângă mormântul Sfântului Voievod. Ce simplu şi modest loc pentru viteazul care a îngenunchiat la hotarele Moldovei trufia Semilunei! De cinci veacuri arde candela sub nişa boltită şi nu se stinge  niciodată căci însuşi Domnul a aprins-o  la făclia credinţei.”Laudă suflete al meu pe Domnul”;”Căci nu după fărădelegile noastre a făcut nouă ci după mulţimea îndurărilor Sale a răsplătit nouă”. Psalmii cântaţi de vocile serafice ale corului îngeresc pogorât pe plaiurile Moldovei ne înalţă sufletele şi ne fac să tânjim după dulceaţa Raiului.

N-ai cum să rămâi nepăsător la ceea ce vezi şi auzi căci eşti purtat pe aripile Duhului şi transpus într-o lume în care te simţi  legat de Hristos prin fire nevăzute ce unesc şi strâng laolaltă pe toţi ai tăi atât pe cei din trecut cât şi pe cei ce vor veni. Fericiţi  – de vom fi milostivi;fericiţi  – dacă vom flămânzi şi vom însetoşa după dreptate ; fericiţi – de vom fi prigoniţi,pentru numele Lui.”Călătorim”până la mormântul purtător de Viaţă al Mântuitorului nostru  unde Îngerul ne mustră: “De ce Îl căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi?…Înviat-a Hristos!” La sfârşit când toţi creştinii se răspândesc fiecare prin locurile unde au fost găzduiţi,la sfânta mânăstire călugării încă mai slujesc. Cineva “dă sfoară-n ţară” ca într-un paraclis un preot citeşte rugăciuni pentru copii. Găsim şi noi  locul dar pâmă să ajungem, cei prezenţi primeau deja binecuvântare. Părintele ne face semn să ne apropiem şi fără să mai aştepte explicaţii deschide cartea şi începe să se roage pentru noi.”Te rugăm Doamne..slăbeşte, lasă, iartă…”

Mi-au  pătruns adânc în inimă cuvintele rugăciunii dar cel mai mult m-a impresionat atitudinea şi glasul părintelui. Niciodată n-am mai auzit cuvinte care să fie  rostite cu atâta dăruire frăţească şi cu atâta har ! Ne-am despărţit cu greu de acel plai binecuvântat de Dumnezeu promiţându-ne în sine că ne vom strădui să revenim. Îl vedeam cu ochii minţii pe Sfântul Voievod Ştefan privindu-ne şi un fior împletit în versurile poetului ni se strecura în suflet.

“Ştefane,măria ta

Tu la Putna nu mai sta…”

Cât de actuale sunt acum aceste îndemnuri dar câte inimi mai tresaltă auzindu-le?

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *