E un avantaj maxim să trăiești în susul râului, la izvor; să ai privelgiul de a gusta primul din apa care răsare întâi dintre pietrele muntelui. Celui care bea apa limpede din căușul izvorului nu-i pasă aproape niciodată în ce fel, sau sub ce formă, va ajunge aceeași apă care i s-a prelins lui printre degete să adape pe altul mai la vale. Sunt oameni cărora nu le pasă dacă lasă în urmă apele limpezi, sau dacă își aruncă gunoaiele, resturile, în locul de unde mai devreme s-au aplecat să-și stingă setea.
Tot așa este cu întreaga noastră evoluție culturală, socială și politică chiar. E ușor să ne imaginăm planul spiritual în care se presupune că ne infuențăm unii pe alții. Maniera unora de a trata mediul, sau poate chiar maniera în care unii știu să afecteze relația cu ceilalți, naște un soi de raportare care nu se poate spăla ușor. Și dacă un strop de apă, așa după cum se crede, se curăță deîndată ce trece pe prundiș dincolo de nouă pietre, o vorbă spusă la întâmplare nu se curăța de fel nici dacă trece de nouă văi și de nouă dealuri.
Îmaginați-vă că atunci când deschidem gura și lăsăm rostirea liberă să zburde, vorbele noastre cele de toată ziua sunt fie asemenea unor frunze care hrănesc trupul acesta imens al lumii, fie asemenea unor gunoaie aruncate în susul apei. Suntem siliți a vedea și a simți zilnic gunoaiele gândurilor și faptelor celor de lângă noi. Senzaționalul diurn amprentează conștiința oricăruia cu reflexe diverse. Întâmplări, care mai de care mai nenorocite, spurcă inima acestui pământ. Trăind întreolaltă învățăm unii de la alții să urâm, să bârfim, să ne răzbunăm, să pedepsim sau să înșelăm încrederea celuilalt.
Mult prea grav îmi pare faptul că nu ne pasă ce anume culeg de la noi copiii noștri. Văd, cu durere, că nu arătăm să ne pese pe cât se cuvine de micuții noștri care, de altfel, sunt oamenii din josul râului. Nu ne pasă că aruncăm gunoaiele știrilor despre crime, sinucideri, fraude, minciuni din sfera politicului, și altele asemenea, peste conștiința unor suflete gingașe care pot fi modelate în cumințenie și frumusețe, sau pot fi mutilate pe veci. Noi ce facem ?! Bălăcărim, întinăm, înnămolim totul !
Aș spune chiar că a griji de rostul sfânt al pruncilor noștri trebuie să fie o strategie de interes public. Ce fel de viitor poate avea o țară ai căror fii sunt amputați interior ?! Haideți să nu ne mai hrănim sufeletele cu gunoaiele mediatice pe care le aruncă în susul râului nostru spiritual huliganii media, spălătorii de creiere, manipulatorii politici, asasinii morali ai acestei nații. Haideți să dezvoltăm în inima copiilor noștri dragostea pentru lectură, pentru știință, fascinația pentru descoperirile tehnologice, gustul pentru artă, apetitul pentru studiu.
Cine știe ?! Poate generațiile de după noi se vor trezi din acest reflex barbar de a murdări totul. Probabil lucrurile se vor schimba abia atunci când tinerii vor ajunge să-și păzească singuri izvoarele limpezi …
„…Haideți să nu ne mai hrănim sufeletele cu gunoaiele mediatice…”
Foarte frumos, dar utopic. Cred că numai în Rai este posibil.