Eliberare din închisoare

Directorul închisorii ne pune sub acoperire într-o celulă, pentru a salva alți nevinovați. Nimeni – afara lui – nu știe cine suntem. Toți ne cred infractori. Dumnezeu ne pune în situații de necaz pentru a salva pe alții. Nimeni – în afara Lui – nu știe cine suntem. Dar doar părerea Lui contează. El nu ne va lăsa în închisoare. Nu ne va îmbunătăți doar condițiile de detenție, ci ne va elibera complet. Misiunea noastră este de a-i ajuta și pe alții să scape, de a împărți rația de hrană cu ei, de a-i încuraja, de a-i duce la infirmerie, de a ne ruga pentru ei.

Inchisoare pe viata. Pedeapsa maxima in tarile care au scos uciderea vinovatilor, pentru a nu omori din greseala si pe cei inocenti. Mult. O viata intreaga sa suferi in inchisoare, stiind ca acolo vei muri, fara sa mai gusti libertatea. Aceasta e pedeapsa cea mai grea pentru un trup pacatos in tarile in care tortura e la trecut. Si dupa moarte, ce urmeaza? Libertatea in viata fara de sfarsit sau tortura fara capat? De multe ori fugim de cuvinte. Facem orice sa uitam ca, chiar daca nu suntem convinsi, s-ar putea sa existe un loc de chin vesnic. Nu pe viata. Pe viata vietilor. Fara sfarsit.

Nu teama de inchisoare vesnica ne determina sa fim mai buni, ci iubirea fata de ortodoxie, Fiul Tatalui, Maica Domnului, Rai.

Nu facem prozelitism agresiv. Nu intram cu cizma in sufletul omului. Cine are o durere de dinti, merge la stomatolog. „Mi-as dori sa nu se mai lupte oamenii între ei pe motive de credinta, ci fiecare sa-si traiasca credinta la masura la care o are si sa duca înainte viata tuturor oamenilor fara sa caute sa-i cîstige pe oameni pentru o credinta sau alta, cum se întîmpla de multe ori” (Pãrintele Teofil Pãrãian).

Nu putem sluji si Binelui si raului. Si Luminii si intunericului. Si Adevarului si minciunii. Nu putem fi sase zile de neinteles, iar o zi de negasit. „Creştinismul nu e doar o afacere de duminică, ci e o strădanie de toate zilele” (pr. Arsenie Boca). Fiecare zi e o Inviere, o liturghie a iertarii, o imprastiere voluntara a harului iubirii catre fiii credintei.

Modelul primilor crestini sigur nu e eretic, ci mantuitor: „Crestinii nu se desosebesc de ceilalti oameni nici prin pamantul pe care traiesc, nici prin limba, nici prin imbracaminte. Nu locuiesc in orase ale lor, nici nu folosesc o limba deosebita, nici nu duc o viata straina. Invatatura lor nu e descoperita de gandirea si cugetarea unor oameni, care cerceteaza cu nesocotinta, nici nu o arata ca unii, ca pe o invatatura omeneasca. Locuiesc in orase grecesti si barbare, cum le-a venit soarta fiecaruia, urmeaza obiceiurile bastinasilor si in imbracaminte si in hrana si in celalalt fel de viata, dar arata o vietuire minunata si recunoscuta de toti ca fiind nemaivazuta. Locuiesc in tarile in care s-au nascut, dar ca straini, iau parte la toate ca cetateni, dar pe toate le rabda ca straini, orice tara straine le este patrie si orice patrie le e tara straina. Se casatoresc ca toti oamenii si nasc copii, dar nu arunca pe cei nascuti. Intind masa comnuna, dar nu si patul. Sunt in trup, dar nu traiesc dupa trup. Locuiesc pe pamant, dar sunt cetateni ai cerului. Se supun legilor randuite de stat, dar prin felul lor de viata, biruiesc legile. Iubesc pe toti, dar de toti sunt prigoniti. Nu ii cunoaste nimeni, dar sunt osanditi,sunt omorati, dar dobandesc viata. Sunt saraci, dar imbogatesc pe multi, sunt lipsiti de toate, dar in toate au de prisos. Sunt injositi, dar sunt slaviti cu toate aceste injosiri, sunt huliti, dar sunt indreptatiti. Sun ocarati, dar binecuvinteaza, sunt insultati, dar cinstesc. Fac bine dar sunt pedepsiti ca cei rai, sunt pedepsiti dar se bucura, ca si cum li s-ar da viata” (Epistola catre Diognet).

„Calea vietii este aceasta: mai intii, sa iubesti pe Dumnezeu, Creatorul tau; al doillea, pe aproapele tau ca pe tine insuti si toate cate voiesti sa nu ti se faca tie, nu le face si tu altora. Cand va adunati in dumninica Domnului, frangeti piinea si multumiti, dupa ce mai intai v-ati marturisit pacatele voastre, ca jertfa voastra sa fie curata. Calea mortii este aceasta: mai intai de toate este rea si plina de blestem: ucideri, adultere, pofte, desfranari, hotii, idololatrii, vraji, farmece, rapiri, marturii mincinoase, fatarnicii, inima vicleana, viclesug, mandrie, rautate, obraznicie, lacomie, cuvinte de rusine, invidie, nerusinare, ingamfare, fudulie, lipsa de teama” (Didahia).

„Ştim că trebuie să slujim, nu vremurilor, ci lui Dumnezeu. Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne. Omul este singurul rătăcit din creaţie. Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător de duh. Sufletul curat, dacă va privi în el însuşi, Îl va vedea, ca într-o oglindă, pe Dumnezeu” (Sf. Atanasie cel Mare).

Filocalia este noul nostru televizor. „După ce a venit încercarea, nu te întreba de ce sau prin ce a venit, ci cum să o porţi cu mulţumire, fără întristare şi fără pomenirea răului. Credinţa neclintită este un turn întărit, iar Hristos Se face toate celui ce crede. Orice plănuire a ta s-o începi cu Cel Care este Începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce vrei să faci. Legea slobozeniei se cunoaşte prin cunoaşterea adevărată, se înţelege prin lucrarea poruncilor şi se împlineşte desăvârşit prin mila lui Hristos. Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când nu te vei mai putea ruga, Domnul să-Şi aducă aminte de tine. Din momentul Botezului Îl avem pe Hristos locuind în adâncul de taină al inimii noastre, din acest motiv este firească credinţa în El. Nu zice că cel izbăvit de patimi nu mai poate avea necazuri. Căci chiar dacă nu pentru el, e dator totuşi să aibă necazuri pentru aproapele” (Sf. Marcu Ascetul).

„Pentru majoritatea oamenilor de astăzi, exemplul sfinţilor nu mai spune nimic, tocmai de aceea vieţile lor sunt uitate în sinaxarele Bisericii. De ce? Deoarece lumea consideră că ei au fost nişte personaje legendare, nişte eroi într-un basm cu final fericit, iar astăzi nu mai avem timp de aşa ceva” (C. Olinici).

Ce este iubirea: „iubirea este mai de temut decât iadul, iar brațele ei sunt mai grele decât lanțurile locuinței morților, glasul ei este mai groaznic decat Apocalipsa, iar forma ei nimicește pînă și eternul. Iubirea este doar forma fără fond a sufletului încolițit de fericire, suflet gonit de demonii extazului, suflet sedus de aripi aptere născute din Cuvânt. Iubirea este de temut precum Chipul lui Dumnezeu, iubirea se naște din dragoste pură, cu iz de realitate nobilă, din inima perfect închinată Adevărului și grației, inimă plină de iubire” (Vali Balcan). Iubirea este pasaportul unui crestin.

„Să nu-L constrângem cu rugăciunile noastre pe Dumnezeu. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne scape de ceva, de boală sau altele, sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem de la El putere și întărire, ca să le răbdăm pe toate. Precum El bate cu noblețe la ușa sufletului nostru, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, și dacă Domnul nu ne răspunde, să contenim a mai cere. Atunci când Dumnezeu nu ne dă un lucru pe care îl cerem cu stăruință, înseamnă că are El rațiunea Lui. Are și Dumnezeu ,,tainele” Lui. De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că El cunoaște toate ale vieții noastre și voiește totdeauna binele, de ce să nu arătăm încredere? Să ne rugăm simplu și lin, fără patimă și constrângere. Știm că trecut, prezent și viitor, toate sunt goale, descoperite și cunoscute înaintea lui Dumnezeu” (Sf. Porfirie).

Lumea credinței