LOADING

Type to search

Înghesuiți într-o cabină telefonică

Editoriale

Înghesuiți într-o cabină telefonică

Share

Îngerii îmi păzesc pașii, ca să nu mă îndrept spre direcții catastrofale. Postesc de neghină, ca să devin grâu curat. Neghina este buruiana zâzaniei. Sămânța ei produce ebriacum (amețeală, ebrietate). Nu pot privi lumea prin ochii unui orb. Nu pot înțelege cum de a crecut atât de mult atașamentul unora față de luciferism. În loc să pribegesc în căutarea iubirii, mai bine să o ofer. Chiar dacă trenul în care călătoresc este jefuit, voi ajunge la destinație.

La Londra, am imaginea unei lumi înghesuite într-o cabină telefonică britanică. Pe cer, elicoptere militare, în loc de pescăruși. Pe stradă, mult praf, iar pe poduri mult curent, care te atrage parcă într-o direcție greșită. Bine că plecăm repede spre Dealul Porcului (Swindon). Sfânta Osyth ne îndrumă:

  • Nu este suficient să fiți nice (de treabă)!

Mă bucur că găsesc Seeing the Bigger Picture, de Claire Cook-Starkey. Înțeleg de aici că două miliarde de computere, câte există azi pe glob, nu suplinesc efortul de căutare a infinitului. Înțeleg cât de gravă este problema alcoolismului juvenil în Danemarca, Polonia sau Finlanda. Mă resemnez că la Sao Paolo traficul este și mai aglomerat decât în satul nostru. Sunt șocat să aflu că speranța de viață în Angola este 38 de ani! În Luanda, mi se făcea parastas deja. Se confirmă știrea că se produc mai multe telefoane pe oră, decât bebeluși se nas în lume, în același interval. Sau că în Swaziland peste un sfert din populație este infectată cu HIV. Țara noastră este prezentă doar în topul celor care se declară nefericiți (39%), dar este de ajuns.

  • Omul secularizat este un muribund care își așteaptă sfârșitul. A rămas lumea fără doctori. Sunt unii care se pretind doctori, dar care nu mai vindecă pe nimeni, îmi zice Călin, după ce citește scrisoarea părintelui Romanides.
  • Crucea nu este suma necazurilor, ci încleștarea de a nu Îl pierde pe Dumnezeu, îi răspund.

Am nevoie să mă dezmeticesc. Prin câte iaduri trebuie să mai treacă omul, ca să se convingă că nu se poate salva singur? Să se convingă că iubirea lui Dumnezeu nu este una oarecare. Eschimoșii au cincizeci și două de cuvinte pentru zăpadă, cam tot atâtea câte avem noi pentru iubire.

Un canadian născut la Târgu-Neamț, Irving Layton, tranșează problema:

  • Omul nu mai dorește să găsească Raiul, ci aurul din Yukon. Fără credință, sărăcia omului va deveni fatală.

La Bistrița, medicii creștini ne sfătuiesc:

  • Orice om deconectat de la rugăciune va susține cu ușurință ideea deconectării și de la aparate. Doar un om care nu își mai dorește desăvârșirea poate apela la sinuciderea asistată, ca în Lituania.

Surplusul de informație nu mă ajută întotdeauna. Mai ales dacă informațiile sunt înghesuite în grabă, dacă toți vecinii de trafic claxonează sau dacă am uitat ce trebuia să caut. Însă pe Dumnezeu nimeni nu mi-L poate șterpeli din inimă.

Toți suntem vinovați, mai mult sau mai puțin. Nu există om nevinovat. În momentul în care suntem înșelați, avem iluzia că știm multe despre viitor. Nu știm nimic, doar ne imaginăm. Mereu dăm vina pe alții, uitând de vina noastră. Mereu altcineva e de vină pentru că viitorul mai bun e mereu amânat. Nici nu poate fi altfel până la Parusie. Nu există om de neiertat.
Omorâm toate omizile, apoi ne plângem că nu există fluturi, scrie australianul John Marsden. Am crezut că suntem în siguranță prin noi înșine. Asta a fost marea fantezie. Doar Dumnezeu ne poate proteja cu adevărat. Când arde totul, salvezi copilul, nu calul. Salvezi sufletul, nu averea.
Sub aceste stele se află un univers de monștri, scrie Herman Melville. Nu facem pact cu ei, nu discutăm cu ei. Ne lepădăm de ei, ne luptăm cu ei, ca să scăpăm de ei. Dar nu singuri, ci alături de armata de îngeri și sfinți. Viața este o croazieră de plăcere doar pentru cei neispitiți de vrăjmașul, care nici nu îi bagă în seamă pe cei oricum departe de mântuire, deoarece se ispitesc singuri. Rugăciunea neîncetată și milostenia constantă sunt armele cu care luptăm, pentru ca Dumnezeu să biruie în noi. Medaliile se dau la finalul luptei, să nu dezertăm, știm deja Cine câștigă.
În patru decenii, am auzit de mii de ori că popii nu fac nimic. Ultima dată acum cinci minute. Ziceți voi, așa să fie?!
Dumnezeu ne păzește de orice nenoricire, ne călăuzește și ne sfințește. Nu e nimic mai important decât mântuirea. Avem o singură misiune pe pământ: salvarea sufletului.
Mândria ne face deseori să credem că suntem mai buni decât ceilalți. O persoană umilă se privește cu sinceritate și își vede atât punctele forte, cât și punctele slabe. Ei nu îi este teamă să-și recunoască greșelile, să-și ceară scuze și să accepte sugestii și sfaturi.
Pentru a ne zidi cu adevărat, trebuie să distrugem ce e fals în noi, scrie Patrick White. Pentru a nu fi cuceriți de către inamic, să nu ne lăsăm dezarmați de adevăr, indiferent de sacrificiul făcut pentru asta. Cele două zile cele mai importante din viața ta sunt ziua în care te naști și ziua în care afli de ce, scrie Mark Twain. Dacă nu aflăm de ce ne-am născut, ce scop avem, trăim în propria minciună și nefericire. Iar răspunsul adevărat nu vine decât din partea Creatorului. Doar adevărul înmulțește virtutea, întărește credința și amplifică speranța și iubirea.

 

Marius MATEI

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *