LOADING

Type to search

Inimă de “mamă”

Editoriale

Inimă de “mamă”

Share

– Vă rog să mă ajutaţi cu nişte bani ca să ajung la sat că bărbatul meu dintâi m-a anunţat că unul din copii trage să moară!

Cu aceste cuvinte m-a abordat femeia pe care o cunosc mai demult şi de a cărei situaţie eram oarecum familiarizată mai ales din relatările ei. Să mă ierte Dumnezeu, dar atitudinea ei şi detaşarea cu care mi-a vorbit nu arăta deloc faptul că ceea ce spunea era adevărat sau că i-ar fi păsat câtuşi de puţin de copilul bolnav, rămas acasă în grija tatălui sau a vreunei mame vitrege.

–         De ce umbli aiurea prin oraş în loc să stai lângă copii să-i speli, să le faci mâncare, să-i mângâi, să-i înveţi?

Şi dintr-un obicei de care nu pot scăpa, de a da sfaturi altora mai puţin mie, am îndemnat-o:

–         Dacă soţul te primeşte, stai acolo şi creşte-ţi copiii!

–         Ăsta-i bărbat să stau cu el? Mă bătea în fiecare zi.

–         Da’cum ai făcut atâţia copii? mi-a scăpat şi văzându-i privirea mi-am amintit de rugăciunea Sfântului Efrem Sirul:

Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe aproapele meu…!

Am întrebat-o unde stă şi cu ce se ocupă pentru că atunci când şi-a părăsit familia a luat cu ea, mezinul. La îndemnul celor care o vedeau mereu umblând pe stradă cu copilul după ea, l-a încredinţat unui centru de primire a minorilor apoi a încercat să-şi “refacă viaţa”.

Odată a venit după milostenie şi copilul, deşi avea pe el o hăinuţă groasă, tremura ca o frunză.  Am vrut să văd dacă are febră şi când am pus mâna pe el, m-am îngrozit. Haina era udă şi îngheţată. Am sărit la ea:

–         Tu te-ai înfofolit şi pe el îl târăşti după tine cu hainele ude?

Răspunsul ei m-a lăsat fără grai:

–         Păi, ce să fac dacă ieri a plouat?

Doamne! – am zis – fă loc în inima mamei pentru copilul ei!

Dacă ea îşi tratează aşa copilul ce pretenţie ar putea avea de la o străină?

Întâmplarea aceasta mi-a readus în memorie alta, petrecută cu câţiva ani în urmă când locuiam într-un sat.O treabă oarecare m-a dus într-o zi la casa unui gospodar. Până sa vină gazda stăteam la poartă şi pentru că în curte erau doi copii cam de vreo trei, patru ani, i-am observat. Unul, era îmbrăcat din cap până în picioare, părea mulţumit şi sănătos. Celălalt, mai slăbuţ, cu capul descoperit deşi era frig era îmbrăcat cu o bluză veche, lungă şi în picioare avea nişte galoşi mari de cauciuc.

–         Chemaţi-o pe mama! i-am rugat văzând că deşi strigasem de mai multe ori şi câinele lătra nu venea nimeni la poartă.

Băieţelul îmbrăcat a fugit în casă şi a venit cu o femeie care după ce a auzit problema pentru care venisem, m-a lămurit:

–         Ăsta-i al meu dar ăsta nu-i al meu! a întins ea mâna spre zgribulitul care stătea mai la o parte cu năsucul murdar de atâta răceală câtă trecuse prin corpuşorul lui firav.

Am simţit o revoltă imensă faţă de acea femeie nedemnă care odată intrată în casa omului ca soţie (chiar nelegitimă fiind) n-a înţeles că trebuie să fie şi mamă pentru copilul acestuia şi i-am reproşat negrija faţă de orfan. Căci situaţia acelui copil care pe lângă lipsa mamei sale mai era obligat să suporte şi nepăsarea tatălui cum s-ar putea numi altfel? Dar şi faţă de bărbatul egoist care a avut grijă să-şi ia femeie şi să refuze cina Domnului lăsându-şi copilul în ghiarele nefericirii. Ce inimă de părinte este aceea care smulge din sufletul propriului copil nevinovăţia, bucuria, pacea, mulţumirea, nădejdea, cunoaşterea Lui Dumnezeu punând în loc spaima, nesiguranţa, ranchiuna şi multe alte umbre întunecate care-i bântuie fiinţa?

Numai orfanul ştie şi cel abandonat ce gol imens i se cască  în suflet, câte rele îi străpung mintea, de câtă durere şi amărăciune are parte!

Am aflat apoi din sat ce dramă rupsese echilibrul acelei familii. Bărbatul – tractorist la o fermă a cunoscut-o pe femeia venită de undeva din ţară să lucreze ca sezonieră şi după ce a alungat-o pe soţie în bătăi şi-a adus acasă concubina.

Sunt convinsă că sunt mulţi părinţi buni care-şi dedică viaţa creşterii şi educării unui copil adoptat. Cunosc şi eu câţiva şi ştiu că pentru aceştia Dumnezeu a făcut un loc special în Rai. Dar câte mame şi câţi taţi vitregi sunt adevărate fiare sălbatice pentru copilul adoptiv? Cine poate şti în afara  acestor victime nevinovate ce se petrece între pereţii caselor în care ei pătimesc?

Cel care vede şi aude totul . Cel pentru care viaţa neprihăniţilor Săi este mai valoroasă decât propria Viaţă şi pentru care şi-a vărsat Sângele.                   Să luăm aminte !

Ce schilodire sufletească o determină pe o mamă să pună mai presus de grija pentru copil, propria bunăstare pentru care calcă în picioare cel mai de preţ dar al ei? Să fie lacunele din educaţia tinerei fete, exemplul cuiva, bărbatul care a luat-o să-i fie ajutor apoi s-a lepădat de ea din pricini reale sau închipuite?

Convieţuirea a două persoane unite prin Taina cununiei poate fi prilej de bucurie şi împlinire atunci când cei doi şi-au întemeiat familia având ca bază dragostea, respectul şi Legea Lui Dumnezeu sau o povară greu de suportat dacă nesocotesc aceste condiţii.

Dar oricât ne-am strădui să despicăm firul în patru pentru a vedea ce argumente atârnă mai greu în cazul soţilor care nu mai vor să meargă împreună pe drumul vieţii n-am reuşi să lămurim această  problemă spinoasă.

Mai bine să-i lăsăm pe Sfinţii noştri Părinţi să ne dezlege mintea cu învăţăturile lor care urmează întocmai Adevărul dumnezeiesc.

După cum femeia este un ajutor tot aşa adesea se face şi vrăjmaş. Şi după cum căsătoria este un liman tot aşa poate aduce şi naufragiul ,nu prin firea sa ci,prin sufletul acelora care se folosesc rău de ea.(Sfântul Ioan Gură de Aur)

 

Nu este influenţă mai puternică decât legătura dragostei mai ales cea dintre bărbat şi femeie.O slugă poate fi învăţată să se supună prin teamă dar chiar şi ea ,provocată prea tare,îşi va căuta în curând,libertatea. Dar tovarăşa de viaţă a cuiva, maica copiilor săi,izvorul bucuriilor sale nu trebuie niciodată înlănţuită cu frică şi cu ameninţări ci,cu dragoste şi răbdare. Ce fel de căsnicie poate fi aceea în care femeia se teme de bărbatul său? Ce fel de mulţumire ar putea avea bărbatul însuşi dacă trăieşte cu femeia sa ca şi cum i-ar fi roabă şi nu ca şi cu o femeie după propria ei voire? Suferă orice de dragul ei dar nu o dispreţui nicicând, căci Hristos nu a făcut niciodată asta faţă de Biserică.(Sfântul Vasile cel Mare)

Biserica –  cu mădularele ei vii care mai de care mai şchioape şi mai gârbove; mai nărăvaşe şi mai îndărătnice; mai roditoare sau mai sterpe; mai iuţi sau mai zăbavnice; mai trufaşe ori mai smerite; mai  pricopsite sau mai nevolnice dar toate tânjind să primescă aceeaşi hrană de la izvorul bucuriei care este Hristos.

Nu mai este ce-a fost.S-au schimbat toate pentru că omul şi-a ieşit din rosturile lui în care l-a aşezat Dumnezeu de aceea s-a umplut lumea de nefericire. Un singur lucru l-ar mai putea întoarce în matca sa: dragostea.        Dragostea dintre bărbat şi femeie este puterea care ţine societatea laolaltă    ne avertizează Sfântul Ioan Gură de Aur de parcă ar trăi în zilele noastre.

Tudora Luca

2 Comments

  1. Elena 30 noiembrie -0001

    Am constatat cum copilul de noua ani, parasit de mama, este mai puternic dupa incercarea, care le depaseste pe toate. Nu este niciodata plangareata, vocea i-a devenit chiar mai „alto”, aproape ca de baiat. Deslusesc in ea maturizarea brusca, pregatirea interioara pentru orice fel de lovitura de la lume, a carei rautate i-a fost dat s-o cunoasca prin cea mai iubita faptura. Doar cand o iau de la scoala nu se abtine sa ma intrebe: Ai o veste buna? Stiu ca vrea sa afle ceva despre ea. Orice pot sa-i dau, o papusa de portelan, o punga de cartofi prajiti cu ceapa, jurnalul Violetei, dar n-am nici o veste despre mama ei. Uneori imi spun ca putem invata de la acesti copii cum să suferim, cum sa ne ridicam din suferinta noastra…nn1

    Răspunde
  2. Tudora 13 ianuarie 2014

    Invatam unii de la altii dar cele mai sfasietoare invataturi tot de la copii le primim. Cate lectii nu ne dau copiii despre cum ar fi bine sa reactionam atunci cand suntem suparati pe ei si cum ne privesc ,iar noi in loc sa gasim cea mai buna modalitate de a invinge ispita ne aruncam cu capul inainte in plasa ei …despre cum spun :te iubesc chiar atunci cand ii pedepsim…dar n-ar trebui sa fie obligati sa se maturizeze inainte de vreme.si n-ar trebui sa existe nimic din cele care le umbresc copilaria . Sa ne lumineze Dumnezeu pe toti si iertarea pe care o cerem de la El pentru pacatele noastre ,s-o cerem mai intai copiilor.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *