Catehismul învierii (IV)
Share
Învierea este starea de înveșnicire, marea iubire revărsată peste noi. Este incredibil, mulți cred că e prea frumos ca să fie adevărat, mulți luptă cu Neînvinsul, mulți se predau Binelui, mulți înmulțesc virtuți sau păcate, dar tu… Tu de care parte ești? Ai nevoie de cunoștințele de bază, ca să poți descifra limbajul iubirii divine. Credința vine din auzire. De aceea, trebuie să auzi adevărul, pentru a te putea încrede în el. Iar sursa este mereu la îndemână: Sfânta Scriptură. Iar pregătirea pentru desăvârșire nu poate ocoli Euharistia. Doar cel ce manâncă Trupul Lui va avea viață veșnică.
IOAN 6:
Întunericul este ceva ce trebuie depășit, un obstacol în calea luminii.
Nu e deducție, nu e demonstrație. Simți că Hristos trăiește în tine. Inefabil cert. Lumina lumii alungă bezna.
Cum să-nțeleg cât Te-a costat să ierți DEPLIN al meu păcat?! Doamne, numai Tu ești minunat! Sfântul lunii februarie, POLICARP al Smirnei, ne introduce în atmosfera învierii: „Cel care L-a inviat pe El (pe Hristos) din morti ne va invia si pe noi, daca facem voia Lui si mergem in poruncile Lui si iubim ceea ce a iubit El, departandu-ne de orice nedreptate, lacomie, iubire de argint, vorbire de rau, marturie mincinoasa” Sfântul Smirnei ne învaţă neagoniseala, simplitatea, caritatea, sinceritatea, dragostea: „Inceputul tuturor relelor este iubirea de argint. Stiind dar ca nimic n-am adus pe lume si nici nu putem lua ceva, sa ne inarmam cu armele dreptatii si mai intai sa ne invatam a umbla in porunca Domnului apoi sa invatam si pe femeile noastre sa umble in credinta data lor, in dragoste si in curatie”. În faţa Învierii nu poţi rămâne netru, nu poţi fi gri, căldicel, indecis. Angajamentul ferm înseamnă o credinţă solidă, pornită din interior, bazată de purificare, despătimire, iluminare şi îndumnezeire: „Oricine nu marturiseste ca Iisus Hristos a venit in trup este antihrist; cel care nu marturiseste marturia crucii, este de la diavol, iar cel care intoarce cuvintele Domnului spre poftele sale si spune ca nu-i nici inviere, nici judecata, acela este primul nascut al lui Satana.” Suntem chiar îndemnaţi să copiem modelul lui Hristos: „Urmati pilda Domnului, tari in credinta si nemiscati, iubitori de frati, iubindu-va unul pe altul, uniti in adevar, asteptandu-va unul pe altul in bunatatea Domnului, nedispretuind pe nimeni. Cand puteti face bine, nu amanati, pentru ca milostenia scapa de moarte”. Contemporani în timpul mesianic cu noi, părintele Policarp răspunde rugăciunilor noastre. Folosiţi această conexiune. Este legătura vie dintre Scriptură şi Liturghie, dintre credinţă şi viaţă.
Învierea este lumina bucuriei veșnice. Această bucurie este NEGRĂITĂ. Noaptea de Paște debutează tocmai cu sublimarea beznei prin apariția luminii ca foc mistuitor și împărtășirea acestei lumini tuturor, fără discriminare. Învierea este incomparabil mai puternică decât moartea. Bucuria învierii este incomparabil mai mare decât suferința. Este singura bucurie care dă SENS existenței. Este SURSA puterii noastre de zi cu zi.
Sfântul Niceta de Remesiana (apostolul dacilor) ne-a lăsat moștenire duhovnicească o Cărticică de învățătură (catehism pentru începători), adresată dacilor care doreau să intre în Biserica lui Hristos:Părăsiți păcatele, care vă țin legați de diavoli și vă înăbușesc sufletul! Mântuirea adevărată o aduce doar Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat. Spuse acum 1600 de ani, aceste sfaturi duhovnicești rămân valabile. La botez, am făcut un PACT cu Hristos, un legământ. Nu este un contract, este Viața fără sfârșit, care a început de la botez. Încă de la botez ne-am lepădat de tot de Satana și de toate lucrurile lui și ne-am unit cu Hristos. Doar ura ar putea trăda această încredere. De aceea, ne străduim să nu avem ură DELOC.
Iubirea este ÎNĂLȚAREA noastră deasupra firului ierbii. Nivelul gazonului este singurul loc unde poate mușca șarpele, singurul loc unde ajunge lanțul câinelui. Omul nu este iremediabil PIERDUT, dar poate deveni, dacă respinge orice rază de iubire să îi lumineze inima. Etalonul valorii nu este aurul, etalonul adevărului este Hristos. Rătăcirea este o miopie duhovnicească, născută doar din slavă deșartă, mimând o negare a infernului. Pedeapsa demonilor este – în fond – o AUTOPEDEAPSĂ.
Nu putem înțelege învierea fără Euharistie.
Cel Înviat este întreg și real dăruit nouă, zi de zi. Euharistia este Taina nemuritoare, cerească, înfricoșătoare, dătătoare de viață… Singurul antidot împotriva morții, care arde spinii păcatelor. Euharistia este taina ÎNCORPORĂRII și creșterii în Hristos.
Când uităm de Dumnezeu, ne comportăm de parcă nu am mai muri niciodată. Când uităm de Dumnezeu, nu ne mai preocupă călătoria către veşnicie. Când uităm de Dumnezeu, viaţa noastră devine o continuă gustare a morţii. În schimb, când ne aducem aminte de Dumnezeu, înmulţim rugăciunea (ca atunci când vom uita, să Îşi aducă El aminte de noi). Întotdeauna, primul semn al uitării de Dumnezeu este uitarea rugăciunii (o socotim o activitate facultativă). Fără rugăciune, încălcăm mai uşor poruncile şi uităm de veşnicie. Să ne pregătim să Îi întimpinăm pe Musafirii din altă Cetate. Să ne lepădăm de păcatele “moderne” (aroganţa, plictiseala, respingerea pocăinţei). L-am rugat pe Dumnezeu să ne dea toate lucrurile (ca să ne putem bucura de viaţă), dar El ne-a dat viaţă (ca să ne putem bucura de toate lucrurile). Hristos nu a venit ca să pună capăt morţii Sale, ci morţii noastre! Poate nu sunt timpuri prospere, dar suntem mai aproape de Dumnezeu. Asta e tot ce contează. Dacă Dumnezeu nu e pe primul loc în viaţa mea, nu mai e deloc! În loc ca rugăciunea să fie cel mai tare punct al nostru (e cel mai la îndemână), e cel mai slab… Cum să vină Dumnezeu în “gunoiul” nostru?! Viaţa nu este o pradă, ci un psalm, o colindă, un acatist de mulţumire, o euharistie.
Cinci lucruri avem de luat cu noi. Ne spune părintele Antim Ivireanul (ierarh canonizat) care sunt acestea: spovedania (sinceră, completă), rugăciunea (fierbinte, zilnică), postul (de păcate şi de bucate), milostenia (criteriul judecăţii) şi dragostea (unica poruncă). În completare, sfântul de origine georgiană adaugă: Nici un lucru nu e mai primit decât ajutorarea săracilor şi a bisericilor (conform „Patericului românesc”). Toate acestea au o pecete: smerenia. Fără smerenie, toate sunt pierdute. Fără smerenie, toate sunt stricate. Fără smerenie, osteneala e în deşert. Smerenia e un lacăt care încuie cele cinci lucruri de luat cu noi, ca să nu le fure diavolul (prin mândrie). Cinci rugăciuni zilnice: Tatăl nostru, Psalmul 50, Crezul, Cuvine-se cu adevărat şi Paraclisul Maicii Domnului.
Cinci milostenii iniţiate de către Sfântul Antim din Iviria: învăţământul gratuit pentru copiii sărmani, suportarea cheltuielilor de înmormântare pentru săraci, milostenie pentru cei din închisori (sâmbăta), îmbrăcăminte pentru cei goi (Joia Mare) şi ajutor pentru fetele de măritat (de Sfântul Dumitru). Cinci pomeniri speciale la liturghie: pentru dascăli (luni), pentru preoţi (marţi), pentru făcătorii de bine (miercuri), pentru slugi (joi) şi pentru cei necăjiţi (vineri). Cinci concluzii apostolice:
1. În rugăciune, cerem mântuire.
2. Dumnezeu ne cere credinţă şi fapte bune, aşa cum regele lumesc ne cere impozite.
3. Spovedania o facem cu hotărârea că nu mai greşim de aici înainte.
4. Dragostea este unirea multora în aceeaşi cale către Dumnezeu.
5. Fiind robi, iubim cel mai mult libertatea.
Pregătind o cateheză istorică, îl redescopăr de sfântul bulgar Ioan de la Rila. Acesta niciodată nu înceta a vărsa lacrimi n rugăciune. Îngerul lui Dumnezeu îl întărea şi îl păzea. Îngerul bătea toaca, iar demonii fugeau. Acelaşi înger îl încurajează: “Eu sunt totdeauna cu tine!” Îl mângâie chiar Apostolul Ioan, care i se arată şi îi zice: “Ţi s-a pregătit cununa slavei!” Se lasă găsit de nouă vânători, pe care îi hrăneşte cu mană primită de la înger. Şi, pentru ca să se sature toţi (nu mâncaseră de cinci zile), înmulţeşte mana. După trecerea din această viaţă, animalele sălbatice bolnave se vindecau în locul unde se găseau sfintele sale moaşte. Lăudat e Domnul întru sfinţii Lui!
Întruparea Fiului lui Dumnezeu schimbă istoria. Prin Întrupare, primim suprema lecție de smerenie și de iubire. Pruncul divin fuge în Egipt, ca să îl sfințească. Primește magii, ca să sfințească Babilonul. Egiptul și Babilonul sunt exact tipologiile folosite și de către profeții Vechiului Legământ pentru a exprima ateismul și politeismul. Nașterea lui Hristos aduce sfârșitul acestor aberații (ateismul și politeismul). De aceea, este imposibil să existe o eră post-creștină. Este un non-sens. Nașterea lui Dumnezeu ca om nu poate fi anulată, ca și cum nu ar fi fost. Mai ales că Hristos nu doar și-a asumat firea umană, dar a și îndumnezeit-o. Cei care se chinuie să inventeze sloganuri anticreștine sunt profund tulburați. Hristos nu anulează nimic, ci face totul mai precis, alungă nedumeririle. A spus totul, a făcut totul, ne-a dăruit totul. Doar să acceptăm, să nu refuzăm ceva gata făcut. Hristos a recreat lumea pentru noii Adam-i. Dar și aceștia, precum primul, au primit totul de-a gata, doar să nu fie prea buieci. Să ne vindecăm, așadar, să ne domolim. Să nu avem mintea legată de patimi, pentru a nu ne înstrăina de Dumnezeu.
Era creștină continuă în veșnicie… Fără Evanghelie, lumea se degradează. Obstacole în calea fericirii: oboseala, competiția, frica de ce zic alții, indiferența. Încredere: Dumnezeu prezintă suficientă garanție. Cine aleargă după bani, lasă baltă mântuirea sufletului. Hristos a dat totul, nu a păstrat nimic. Vrea să împartă veșnicia cu noi. Nimeni nu vrea în temniță, dar închisorile sunt pline. Dumnezeu este respins atunci când suntem preocupați de altceva. Darul se ia abia după ce a avut loc o împăcare. Dacă sunt certat cu cineva, refuz orice dar. Împăcându-mă cu Dumnezeu, primesc darul vindecării sufletului. Chiar dacă nu înțelegi rugăciunea, continuă să te rogi, că diavolul o înțelege și pleacă și te lasă în pace. Citește Sfânta Sriptura ca pe o rugăciune. Cuvântul Lui este inepuizabil, plin de putere. Dumnezeu are generali (Sfântul Dumitru, Sfântul Gheorghe), dar are nevoie și de ostași (aceia suntem noi). Dumnezeu nu a creat dovleacul să crească în stejari, ca să nu ne cadă în cap. Deși era lovit continuu, Iisus avea o privire blândă. Nu arăta nici un pic de ură sau de răzbunare. Oricine și-ar putut da seama că e nevinovat. Dumnezeu a luat decizia de a însănătoși omenirea. Dacă nu avem duhovnic, să îl căutăm plângând. Dumnezeu este Furnizorul bunătăților din viața noastră. Vrea să se poată bizui pe noi. Sfinții ne atrag spre Dumnezeu cu o forță duhovnicească irezistibilă. Sfântul Gherasim oprește avioanele nemțești. Sfântul Nicodim umblă pe Dunăre. Și ei au fost vindecați, iar acum participă la tămăduirea noastră. Cuvântul Lui este inepuizabil, mereu ne umple de putere. Noi avem o răspundere majoră: suntem continuatorii misiunii apostolice (mărturisim adevărul cu înflăcărare). Și nu uităm că orice apropiere de Hristos ne face să ne gândim mai mult la viața veșnică.
Vom învia şi vom şti că El este Singurul Domn!
Nu există imposibil! Cu o singură excepţie: este imposibil ca Dumnezeu să fie rău!
Soluții duhovnicești
- Să vrem să scăpăm de stres, de tulburare, de depresie, de panică.
- Bucuria salvării nu vinde de la oameni, este un dar divin pentru o inimă curată.
- Să nu fim îngrijorați din cauza detaliilor ce țin de confortul nostru, ci să zidim o biserică sufletului nostru.
- Singura cale de regăsire a libertății este sfințenia (neagonisire și caritate).
- Ca să nu cădem în înșelare, trebuie să respirăm rugăciunea, ca o pâine proaspătă.
- Nu mai avem altă soluție decât rugăciunea.
- Să nu pierdem vremea pălăvrăgind.
- Doar o minte despătimită poate găsi rezolvări.
- Să ne amintim care este scopul principal al existenței noastre.
- Participarea la minunea euharistică nu se negociază.
- Credința în Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit.
- Să ne deschidem iubirii divine, singurul răspuns pentru toate întrebările.
- Să nu ne îndoim de necesitatea iubirii.
Nu suntem puşi să anchetăm păcate, ci să le iertăm. Spunem despre cutare ce păcate a făcut el acum doi ani, dar nu cunoaştem că poate îi
Tinerii în Biserică |
sunt iertate prin spovedanie sinceră, nu le mai repetă, face milostenie, e sincer, se mântuieşte, câtă vreme noi rămânem farisei, repetăm păcatul bârfei, smintim oamenii, nu suntem sinceri, nu ne mântuim. Să fim blânzi cu alţii şi duri numai cu noi. Aceasta e preoţia: schimbarea gândirii, a preocupărilor, a iubirilor.Dacă se oglindeşte în credincioşi, merită jertfa. Tu Îl cauţi pe Dumnezeu şi ai nevoie de un ghid. Fără ghid vei merge la întâmplare şi ai mari şanse să ajungi la altă destinaţie decît cea dorită.
Sfânta Liturghie se oficiază neîncetat, datorită diferenţei de fus orar. Si cred, cu toata durerea, ca daca ar veni Mesia a doua oara, am face orice ca sa Il mai omoram o data… … …
Tinerii ortodocși din Europa s-au întâlnit la Cluj-Napoca. Timp de câteva zile, Clujul a devenit o veritabilă capitală a credinței. Mii de tineri s-au rugat împreună, s-au bucurat de mărturisirea aceleiași bucurii sfinte. Întâlnindu-se, au învățat să comunice mai bine. Cunoscându-se, au furat unii de la alții metode de misiune în lumea de azi. Nici măcar ploaia nu a putut întrerupe rugăciunea. Și ce mare binecuvântare să ne rugăm pentru sirieni, iordanieni, palestinieni, ucraineni, alături de ei. Cel mai vibrant moment a fost chiar la început, când fiecare delegație a salutat în limba sa Hristos în mijlocul nostru! Așa am intrat în atmosfera pascală. Învierea este cea care ne adună azi aici, nu un partid, nu un interes. Doar Învierea.
Foto: Paul SILADI |
M-a surprins plăcut prezența lui Dan Bitman, care, dincolo de concertul extraordinar, a transmis un mesaj de suflet: Tinerii să nu se mintă, ci să trăiască frumos. A fost o atmosferă albastră, senină, și nu de la tricouri ni s-a tras. Foarte educative au atelierele de sâmbătă. Fiecare activitate era o cateheză vie. Icoane, metaniere, cruciulițe… Părintele Zaharia Zaharou de la Essex a ținut o conferință duhovnicească la Sala Polivalentă, reușind să capaciteze interesul tinerilor pentru preocupările spirituale: Inima devine liberă prin pocăință. Noi dobândim un cuget nou, cugetul lui Hristos.Clujul creștin a respirat prin plămânii lui Hristos. Ne dorim ca această respirație sfântă să nu o pierdem. Să o întreținem și să o dăruim altora, dornici de o tinerețe fără bătrânețe.
Dacă nu poţi fi soare, fi măcar o stea. Precum nu e îngăduit a arde bălegar în cădelniţă, tot la fel nu e primită rugăciunea celui plin de slavă deşartă. Dacă vei găsi un duhovnic înţelept, picioarele tale să roadă pragul uşii lui. În biserică stai cu evlavie, ca să nu ţi se adauge păcate, în loc să ţi se scadă. Să ai gândul la Dumnezeu şi El te va păzi. Soarele, când va apune, să găsească psaltirea în mâinie tale. Eşti vameş? Poţi să te faci Evanghelist!
Ca să nu rămân singur, mă apropiu de Hristos euharistic.
Dar cum mă apropiu? Cu lacrimi și cu suflet umilit, așa cum ne înață Sfântul Simeon Noul Teolog în rugăciunea de dinainte de împărtășire.
Vrem, așadar, să ne împărtășim cu Hristos, ca să avem și noi bucuria Lui.
El vrea să împartă veșnicia cu noi.
Deci, vrem să ne pregătim pentru asta.
Iar Hristos înviat din morți nu mai moare, moartea nu Îl mai stăpânește…
Înainte de a-i purifica pe alții, trebuie să începi prin a te purifica pe tine însuți; ca să poți învăța, trebuie să fii tu însuți învățat; să devii lumină, ca să luminezi, să te apropii de Dumnezeu, ca să-i poți apropia de El pe ceilalți, să fii sfințit, ca să sfințești, să duci de mână și să sfătuiești cu înțelepciune. Știu ai cui slujitori suntem, la ce înălțime ne aflăm și cum este Acela spre care ne îndreptăm. Cunosc măreția lui Dumnezeu și slăbiciunea omului, dar și puterea lui. Așadar, cine este preotul? Este apărătorul adevărului, se înalță împreună cu îngerii, preamărește laolaltă cu arhanghelii, ridică pe altarul din ceruri jertfele, este părtaș la preoția lui Hristos, plămădește din nou făptura, reface în ea chipul lui Dumnezeu, o zidește din nou pentru lumea de sus și, lucrul cel mai însemnat, este îndumnezeit și îndumnezeiește. (Sf. Grigorie de Nazianz)
AZI:
- Un creștin se bucură pentru ce un păgân se întristează.
- Un creștin iasă din temniță și se bucură din plin de lumină.
- Un creștin dobândește totul abia după ce renunță la tot.
- Un creștin are menirea de a se ridica la contemplarea mistică a lui Dumnezeu, Rațiunea Supremă.
- Un creștin care practică asceza își umple ființa cu harul, un conținut care depășește această ființă.
- Un creștin nu are cum să mai rămână blazat sau indiferent, deoarece a primit harul, adică un conținut impregnat de transcedența divină.
- Un creștin crede și nădăjduiește că Dumnezeu îl va înțelepți, îl va elibera, îl va îmbucura, îl va înminuna, îl va sfinți.
- Judecata sănătoasă este singura eficientă, pentru că se pot vedea roadele ei.
- Pentru ca poporul să nu mai suspine, ar trebui ca păcătoșii să nu mai fie la conducere.
- Sporirea numărului de săraci se datorează numai indiferenței celor mulți.
- Toate aceste necazuri se nasc din mândrie, din slavă deșartă și din invidie.
- Concluzia: doar cel ce are curaj, crede, iubește și nădăjduiește stă la adăpost!