LOADING

Type to search

Editoriale

Întâlnire la nivel înalt în Apuseni

Share

Auzise oare vreounul dintre călătorii avionului sanitar, prăbuşit în munţi, cum scăpase ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor când, la o mie de metri înălţime, avionul său personal s-a dezmembrat?! Pe-atunci era un ziarist prosper, de succes… Când a atins pământul fără nici o zgârietură, atât de multă putere adusese în el rugăciunea din timpul căderii, încât a mai fost în stare să alerge, ca un atlet, până la mănăstire şi să rămână acolo, mărturisindu-L pe Hristos până la moarte.

Aş vrea, aştept în următoarele luni, ca unul dintre cele cinci suflete salvate din accidentul de avion din Apuseni, să povestească în ce mod a reuşit să intre în legătură, nu cu 112, care n-a prea putut face mare lucru pentru ei, ci cu Doamne! Nimeni decât El i-a pus pe cei trei sute de bărbaţi din patru sate să-i caute prin pădurea cu zăpadă înaltă pe medicii eşuaţi. Nu i-a instruit nimeni pe munteni ce aparatură de salvare să ia cu ei. Pătura din care să improvizeze targa şi termosul cu ceai fierbinte există şi în cea mai modestă casă.

Mă minunez cât de puţine lucruri trebuiesc pentru a readuce la viaţă nişte suflete lovite şi aproape îngheţate. Dar câtă coordonare cerească a celor chemaţi să le găsească şi să le ajute!

Oare cine a biruit, în această întâlnire a simplităţii modului de viaţă cu tehnologia de vârf? Cine pe cine a salvat?!

O ţară de rugători creştini (şi nu numai) a urmărit cu sufletul la gură această întâlnire „la nivel înalt”.

Nici viaţa noastră, a celor care doar am privit şi ne-am rugat pentru medici şi piloţi nu va rămâne aceeaşi, după această întâmplare exemplară. Poate nici a celor care încă nu ştiu să se roage. Poate că sufletele salvate vor fi mai multe decât pasagerii avionului eşuat.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Elena Frandeş

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *