LOADING

Type to search

Internetul dăunează grav Ortodoxiei (III)

Editoriale

Internetul dăunează grav Ortodoxiei (III)

Share

În numărul (pascal) din aprilie al revistei am luat o pauză în seria dedicată efectului internetului asupra conştiinţelor ortodoxe slabe de înger. Adică fără discernământ, cu „dinţii înţelegerii de lapte”, vorba părintelui Cleopa, care îl cita pe Sfântul Grigorie de Nyssa. Reluăm acum prezentarea unor site‑uri şi bloguri „ortodoxe”, dar care au prea puţin de-a face – în conţinutul şi în atmosfera lor generală – cu duhul Ortodoxiei. Cât despre finalitatea unui mesaj ziditor de suflete, nici nu mai încape vorbă.

 

Te mişti cu scroll-ul  în sus şi în jos, iar pe ecranul deservit de motorul google îţi răsar în faţa ochilor tot felul de denumiri apetisante pentru foamea de spirtualitate şi trăire ortodoxă pe care tu, ca om al lumii moderne, ţi-o satisfaci pe net. Aşa ajungi la www.noul-ierusalim.ro, care din home ţi se prezintă astfel:  Acest SITE a fost lansat pentru luminarea lumii de la margini la margini, în ziua de sobor a sfântului mare prooroc Ilie, înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos, după Scriptura proorocului Maleahi: «Iată că Eu vă trimit pe Ilie proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare; el va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara cu blestem» (Maleahi, 3/23‑24). Bun, îţi zici, iată şi locul în care oamenii se luminează cu site-ul! Intri în menu şi găseşti câteva mărturii despre viaţa şi faptele Sfintei Verginica, patroana grupării de la Noul Ierusalim din Pucioasa: Noi, Jaravete Vasile şi Victoria, din Valea Voievozilor, judeţul Dâmboviţa, mărturisim că Dumnezeu, prin mama Verginica, i-a vindecat pe cei patru copii ai noştri: primul avea malformaţii; al doilea, encefalită; al treilea, astm, şi al patrulea, o mână sucită şi moale. Cu primii trei am fost prin multe spitale, şi apoi, disperaţi, am apelat la ultima şansă: mama Verginica. Domnul ne-a încurajat, ne-a sfătuit să mergem pe calea împlinirii voii Sale, a credinţei şi a bisericii; ne-a binecuvântat şi ne-a însănătoşit pe rând copiii.  

Mai departe găseşti ceva uluitor (redau întocmai din site): Trâmbiţarea sfintei Virginia peste creştinii din cetatea Gheboieni: Iată, pacea mea peste voi, şi mâna mea cerească peste capetele voastre! Pace vouă, iubiţilor! Am venit din nou la voi, să vă aduc bucuria mea vouă. Am venit să vă vestesc mulţumire de la cer în schimbul iubirii celei mari cu care v-aţi ridicat în sus. O, cetate iubită, cetate iubitoare, eu ştiam că eşti iubitoare şi ştiam că ai putere, pentru că tu ai iubire, cetate tare, că te-ai făcut tare pentru Dumnezeu, şi Dumnezeu Se bizuie pe tine şi vine să-ţi ceară ajutorul. Iubiţii mei, copii iubiţi, a venit mămica Gigi, a venit iar la voi să vă arate starea ei de fericire şi de nădejde şi de mulţumire. Vă mulţumeşte mămica la toţi cei de aici, din Gheboieni, că iată, inima cerului şi privirea Domnului se îndreaptă cu iubire multă înspre voi, iubiţii mei, şi mama Gigi e fericită. Trec mereu din cetate în cetate şi sun din trâmbiţă ca să se audă sunetul trâmbiţei şi să învieze poporul meu cel iubit.

Speriat că îţi scapă lucruri importante, cauţi cu înfrigurare “cetatea” Gheboienilor pe hartă. Pe coordonatele GPS 44°59’ Nord, 25°18’ Est, între Tătărani şi Căprioru, peste râul Dâmboviţa, se află faimoasa cetate a Gheboienilor, căreia i-a glăsuit Domnul prin Sfânta Verginica. Dar cine este această persoană şi cum a intrat în legătură directă cu Dumnezeu în 1927? Afli tot din site, citind un fragment: Într-una din zile, printre crenguţele copacilor, Verginica a văzut o lumină mare şi albă, şi pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, şi şi-a zis: „Uite, este Maica Domnului cu Domnul nostru Iisus Hristos în braţe, aşa cum este în icoana noastră de acasă!“. Apoi ea a auzit:

— Verginico, eu sunt Măicuţa Domnului, şi sunt şi măicuţa ta. Nu mai plânge, căci Fiul meu, Iisus Hristos, o va însănătoşi pe mama ta ca să vă poată îngriji.

Verginica plângea acum şi mai tare de bucuria care-i cuprinsese nădejdea însănătoşirii mamei. Când a mers seara acasă, a povestit mamei sale, care şi-a dat seama că Verginica a avut o vedenie cerească. A doua zi ea a plecat iarăşi cu vitele la păscut, şi spre seară a văzut din nou lumina cerească şi o rază de la cer până la pământ, pe care s‑a coborât până la o palmă de pământ un sfânt cu barbă, înconjurat de raze şi cu o cruce strălucitoare în mâna dreaptă, şi a strigat-o pe nume:

— Verginico, Eu sunt Fiul Maicii lui Dumnezeu, şi am venit s-o fac bine pe mama ta. Nu mai plânge. Eu voi veni de acum mereu în calea ta şi nu te voi mai părăsi niciodată, dar iată, îţi cer şi Eu ceva pentru vindecarea mamei tale. Dă-Mi să am de la tine părul tău.

Ea, ştiind că e păcat mare să-şi taie părul, căci aşa o învăţase mama ei, I-a răspuns Domnului:

— Doamne, mi-a spus mămica mea că e mare păcat la cer să-mi tai părul. Cere-mi altceva. Poate pot să-Ţi dau.

— Dă-Mi o mânuţă, s-o am de la tine.

— Doamne, dacă rămân numai cu o mânuţă, nu mai pot singură să mă pieptăn, să mă îmbrac, să mă spăl, să lucrez. Cere-mi altceva.

— Să-Mi dai atunci un picior, să-l am de la tine.

— O, Doamne, mai cere‑mi. Poate va fi altceva să-ţi pot da, că nu pot alerga după vite numai cu un picior, nu mai pot să mă ajut, şi fac altora durere să mă poarte. Mai cere-mi, nu pleca! Vreau s-o faci bine pe mămica mea.

— O, ce să-ţi mai cer? Iată, îţi cer un ochi, să-Mi fie Mie spre slujire prin tine, să Mă uit cu ochiul Meu prin ochiul tău, că Eu vreau să-Mi fii Mie cort pe pământ.

Verginica s-a mai alinat, că nu i s-a părut aşa de greu cu un singur ochi, şi, punând mâna pe ochiul stâng ca să vadă cum vede cu un ochi, s-a hotărât şi, bucuroasă, s-a întors cu privirea să-I spună Domnului să-i ia un ochi pentru vindecarea mamei sale. Dar când ea s-a uitat spre locul unde apăruse lumina, Domnul Îşi luase drumul în sus, spre cer, iar ea a strigat cu amar:

— Doamne, iată, Îţi dau un ochi. Întoarce-Te să-l iei!

Atunci Domnul a rostit din nori:

— Fii cuminte, Verginico! Eu voi veni de acum mereu la tine. Când vei împlini paisprezece ani, atunci voi lua ochiul tău. Mergi acasă acum, căci mama ta s-a ridicat din pat. Eu voi fi mereu de acum cu tine.

Aşadar, conform site-ului de “luminare a lumii”, s-a petrecut un lucru înspăimântător: Hristos, după ce a încercat să-i ia mai multe organe fetei, S-a mulţumit “doar” cu ochiul ei! Acest fapt pare că totuşi ar intra în contradicţie cu ceea ce ştim despre Mântuitorul, părând mai degrabă o poveste, un basm cu spiriduşi şi Gheonoaie decât cu a doua Persoană a Sfintei Treimi… Dar credeţi că Hristos a uitat de ochiul fetei? Nu, căci: Când Verginica a împlinit paisprezece ani, Domnul Iisus Hristos Şi-a împlinit cuvântul Său şi a ridicat vederea ochiului stâng al copilei, ca mai târziu acest ochi să fie acoperit de albeaţă. Din calcule, reiese că fapta s-a petrecut în 1937.

Nu mai intru acum în alte proorociri din Cuvântul lui Dumnezeu (totuşi, o paranteză nu mă pot abţine să nu fac: Tată, fiţi atenţi, că vă dau ceva de ştire. Vine sfântul Ilie să facă o vizită pe pământul acesta şi ia cu el o părticică din ce-o şti el că trebuie pentru usturimea şi umilinţa fugiţilor de Dumnezeu. Atunci să-i văd pe cei ce nu le-a plăcut de Dumnezeu) şi mă opresc direct la un Cuvânt al lui Dumnezeu din 25.10.1990 care zice: Scoală-te, România Mea! Ridică-te, iubito! Scutură-ţi jugul şi vino spre mărire, o, cetatea iubirii Mele! Nu mai plânge, iubito, că vaiul trece; mai e un ceas. Iată, răsare soare nou şi florile se desfac şi Eu vin să te fac mireasă, vin să te iubesc şi să te aşez întru glorie, şi toţi prietenii te vor vedea şi vor umbla întru strălucirea ta, iubito, că aşa stă scris despre tine, că regi vor umbla întru mărirea ta. Vine Domnul să Se odihnească peste tine, că iată, întru tine binevoiesc. Citeşti şi nu ştii ce să mai crezi: naivitate, delir, febră mistico-naţionalistă, amăgire?! Adică Hristos – Cel Care în 1937 a plecat cu ochiul fetei– glorifică România în 1990, după Mineriadă! Doamne al milelor şi al sănătăţii sufleteşti şi trupeşti, mare Ţi-e grădina…!

Ehei, dar să vedeţi cât de cuprinzătoare este în axa.info.ro! Acolo citim o Scrisoare către Căpitan, de la care presupunem/sperăm că nu a venit răspuns. Căpitane, trebuie să ştii că toată povestea ta şi a mişcării deranjează pe toată lumea. Nimeni, sau aproape nimeni, nu-şi doreşte „să se expună” „fără rost”, să-şi „complice viaţa”, cunoscându-vă povestea. Ei nu văd, şi atunci cum ar putea înţelege, că povestea voastră este de fapt şi povestea lor, că ei sunt parte din poveste – o parte foarte ruşinoasă şi ticăloasă, ce-i drept; şi că, dacă nu îşi ştiu şi nici nu vor să îşi cunoască propria poveste, înseamnă că lovesc într-una cu piciorul în ţăpuşă, şi că…

Până aici, trăiri şi considerente personale raportate la realul imediat. Din acest punct, se dezlănţuie apocalipsa: Ei spun că e mult mai bine fără tine şi fără şcoala de educaţie creştină a neamului, pe care ai făcut-o tu. Fiindcă, spun cei mai instruiţi dintre ei, toate acestea nu fac decât să îi împiedice să gândească liber. Mai trebuie să ştii că şi credinţa noastră tinde să devină o credinţă „liberă” – acum conducătorii pământeşti ai Bisericii vor să renunţe la Învierea lui Hristos ca realitate mântuitoare, şi, împreună cu ceilalţi rătăciţi, plănuiesc o „credinţă comună” ecumenică, care desigur este mult mai „comodă” şi mai „liberă”. Cu alte cuvinte, acum se împlineşte ceea ce a început patriarhul mason Miron Cristea, atunci când a schimbat calendarul. Umblă, prin târg, şi vorba după care cel mai mare duşman al progresului românilor este credinţa creştin-ortodoxă. Da, sindromul devine tipic şi în cazul lui Mugur Vasiliu: amestecă o mare „dezvăluire” – patriarhul mason – cu „gura târgului” şi cu nostalgiile stiliste pentru a da în vileag, dintr-un foc, nevrednicia actualilor ierarhi ortodocşi. De asemenea, pentru a feri neamul binecredincios de rătăcirile „celor instruiţi” şi de a nu cădea pradă ecumenismului rapace…

Pe luptapentruortodoxie.blogspot.com lucrurile par a fi ceva mai simple, mai serene:

IN ATENTIA DOAMNELOR: NU VA OTRAVITI CU BUNA STIINTA!

Cinci ingrediente din cosmetice care îţi distrug tenul  Cauţi o cremă de faţă care să îţi hrănească tenul, să-i redea strălucirea şi elasticitatea? Mare atenţie atunci când alegi crema, deoarece există ingrediente care pot să îţi facă mai mult rău decât bine. Efectele nedorite ale cremelor se ascund în ingredientele lor. Iată o listă a substanţelor care sunt dăunătoare, potrivit eva.ro. 1.Propilen glicol. Se găseşte în: fond de ten, loţiuni, deodorante, apă de gură, pastă de dinţi, produse pentru îngrijirea părului, cremă de ras. Provoacă: iritaţii cutanate, inflamaţii şi afecţiuni dermatologice. 2. EDTA (acid tetra-acetic de amino-etilenă). Se găseşte în: dizolvanţi şi produse spumante de igienă personală care formează spumă (spumant de baie, gel de duş, şampon, săpun şi produse de curăţare a tenului). Provoacă: tulburări hormonale, cancer renal, cancer hepatic, afecţiuni dermatologice, renale şi intestinale. 3. Ulei mineral şi derivatele sale. Se găsesc: aproape toate produsele cosmetice, fiind un ingredient din petrol. Provoacă: îmbătrânirea prematură a pielii, distruge bariera imunitară naturală a pielii (inhibându-i capacitatea de a respira şi de a absorbi substanţele necesare hidratării), afectează capacitatea pielii de a elimina toxinele, favorizează apariţia acneei şi a altor boli dermatologice. Cum îl găseşti trecut pe lista cu ingrediente: mine­ral oil, paraffin, petro­latum, vaselina. 4. Parfumurile sintetice şi co­loranţii. Se găsesc în: majoritatea produselor de îngrijire corporală. Provoacă: alergii, sunt cancerigene şi afectează sistemul nervos, potrivit informaţiilor oferite de Cosmetic Data Base. Cum le găseşti trecute pe lista cu ingrediente: fragrance/parfum, FD&C sau D&C urmate de o culoare şi un număr. 5. Lauret de sodiu şi/sau lauril sulfat (SLES/SLS). Se găseşte în: apa de gură, şampoane, spumant de baie, produse pentru curăţarea tenului, cremă/gel de cărbierit, pastă de dinţi, gel de duş, detergenţi, soluţii pentru spălarea maşinilor, produse cosmetice. Provoacă: iritaţii cutanate/afecţiuni dermatologice, hepatice, renale, pulmonare şi pancreatice. De asemenea, poate afecta sistemul nervos şi cerebral.

Da, aşa este, dragă luptăpentruortodoxie! Îţi provoacă şi iritaţii, îţi poate afecta şi sistemul nervos şi cerebral. Nu ştiu însă dacă de la utilizarea acelui şampon, a apei de gură şi a gelului de duş, cât de la amestecul ăsta deprimant, care aruncă în derizoriu orice încercare de discuţie serioasă asupra unei cauze juste, pe fond: lupta pentru Ortodoxie. Sau, mai grav, ajung să spun că dacă lupta pentru Ortodoxie arată în halul ăsta, eu unul dezertez. Din prima! Şi mă spăl şi cu şampon, na!

Încheierea o fac citând din maica Fotini, de pe atitudini.com: Mă uit la decalogul dragostei şi mă întreb cu durere: cine mai păzeşte măcar una din cerinţele ei? De aici vine toată nenorocirea; am întunecat puterea dragostei din noi şi am dat lumină sâmburelui de invidie din sufletele noastre. Iar înşelarea cea mai mare este că ni se pare că iubim. Ce? Adevărul cică… De dragul „adevărului” mânjim cu sânge obrazul fratelui nostru. De dragul „adevărului” îl omorâm cu pietre pe fratele de lângă noi, care, deodată, peste noapte, s-a transformat în duşmanul No. 1 al poporului. Tot din dragoste de „adevăr” începem să distingem dracii kgb-işti, dracii cia-işti, dracii securişti. 

În continuare, aceeaşi monahie de la Petru Vodă îşi face un emoţionant autodafe, de care sperăm să-şi amintească mai ales în momentele vieţii ei de blogeriţă pasională, dedată la canale media free: Am scris acestea nu pentru că eu am dragoste, ci pentru că, lipsită de dragoste fiind, jindui după ea, şi pentru ca să ne amintim ce departe suntem de Adevăr. Şi dureros este să vezi, cum sfâşiindu-se fraţii între ei în goana după kgb-işti, sfâşiem Biserica lui Hristos. Să ne temem de cei ce ne ucid sufletul şi să ne punem întrebarea: Nu cumva invidia este mult mai mare „securist”? Da, luptăm împotriva duşmanilor Bisericii şi ai neamului nostru, dar în duhul Evangheliei, în duhul Sfinţilor Părinţi, în duhul martirilor neamului românesc, iar nu în duhul nostru care ne transformă pe noi singuri în apostoli, iar pe toţi ceilalţi, restul, în securişti.  Dacă şi călugării de la Petru Vodă se plâng de inflaţia de demoni care au ajuns să-i împresoare şi de care s-au săturat, cred că orice comentariu devine caduc…

La final, ce poţi să mai spui după toată această… succintă prezentare a stării noastre duhovniceşti, făcută public pe internet? Unde este discernământul, unde a plecat bunul simţ, unde s-a ascuns raţiunea, unde a fost evacuată normalitatea? Unde au emigrat îngerii personali, dar cei păzitori ai neamului ăstuia, dacă am ajuns să aratăm aşa? Unde, Doamne? Şi, în final, Te rugăm să ne spui: ce-ai făcut cu ochişorul acela, luat în 1937?

(va urma)

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *