ÎNTUNECIMEA FUDULIEI

ÎNTUNECIMEA FUDULIEI

Două lucruri am disprețuit profund în viață: prostia fudulă și inteligența care își justifică patimile. Ar trebui să le compatimesc, creștinește, dar nu pot. Nu pot pentru că, din nenorocire, aceste două tare ale firii căzute fac astăzi ravagii în Biserică. E plin de credincioși care nu au citit o pagină din marii dascali ai Bisericii, nici măcar nu știu despre ce au scris sfinți precum Vasile cel Mare sau Grigorie de Nazianz
sau Maxim Marturisitorul, dar îți țin prelegeri despre cum să sari repede în apărarea dogmelor, pentru care sunt în stare să își dea viața. Habar nu au ce apară, dar apară! Inversul acestei bezne a minții este și mai trist: mari teologi, care au, la propriu, metri liniari de lecturi patristice, fac apologia patimilor celor mai josnice, găsindu-le scuze, acoperindu-le cu pogorăminte, încercând să le justifice prin „inadecvarea”
Sfinților Părinți la „spiritul” vremii. Vezi, Doamne, asceții Patericelor sunt depășiți, iar ei sunt „trendy” și fac un apostolat „adaptat” și „realist”. Atât de adaptat și atât de realist e apostolatul lor încât mulțimea ucenicilor lor e invizibilă. Din aste două boli iese un haos în Biserică din care nu mai  vezi nici hotarele dogmelor, nici lumina ascezei. E întunericul veacului din urmă…

Cristian CURTE