Învățând o limbă străină
14 ianuarie 2022
Share
Sunt la o spălătorie auto, agora acestui secol galopant. Un băiat de zece ani are nevoie de traducerea mamei pentru a comunica cu patroana româncă. Nu înțelege ce i se spune. Nu, nu voi vorbi despre toleranță și naționalism. Mă gândesc cine îmi va traduce limbajul sfinților, cine mă va lumina graiul îngerilor. Nu glumesc, chiar vreau să învăț acest alfabet și – de trei decenii – nu știu de unde să încep.
Simt că bat pasul pe loc. Nu vreau să mă mulțumesc cu iluzia că nu dau înapoi, nu știu cu siguranță asta. Dar nici nu cedez. Această încăpățânare este singura care îmi croiește un sens în viață. Unii mă iscodesc să renunț. Nici nu știu de ce continui, de frică sau din alt motiv. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Poate mai sunt și alții în impasul acesta. Nu știu ce sfaturi să le dau.
Îmi pun toată nădejdea în Hristos și am toată convingerea că nu voi fi dezamăgit. Nu aștept nici o răsplată, vreau să îi zic doar atât: Mulțumesc! Nu știu dacă L-aș putea sluji mai bine, dar e sigur că Îl slujesc doar pe El. Restul sunt fleacuri.
Știu că trebuie să mă rog mai mult și să ajut mai mult pe cei sărmani. Știu ce am de făcut, dar fac prea rar și prea puțin, aproape deloc. Ar trebui să schimb această atitudine, să nu mă mai îngrijorez și să termin cu fleacurile. Apoi să învăț acea limbă minunată a veșnicilor fericiți.
Hristos are grijă de neputincioșii ca mine. Știe că sunt comod, așa că mi-a dat un duhovnic aproape, să nu trebuiască să trec Carpații. Și mi-a făcut culoar. El e pila mea. Acum chiar Îi sunt dator. Mă duc exact unde mă trimite. Fac ce îmi spune să fac. Nu aud voci, citesc Cartea.
Cert e că nu mă văd făcând altceva. De o mie de ori de m-aș mai naște, tot preot m-aș face, doar pentru a putea să Îl slujesc și să Îi fiu aproape și să Îi învăț limba.
