LOADING

Type to search

Editoriale

Înviere și desăvârșire

Share
Uneori trăim ca și cum nu am ști că de fapt știm că există înviere. Dar nu ne putem păcăli la nesfârșit. Jocul psihologic este o naivitate din partea noastră: ne prefacem, încheiem învoieli, dăm vina pe artă, încălcăm convențiile, ne sporim pretențiile.
Viața este un urcuș din deșertul morții spre castelul veșniciei. Urcușul este facilitat de muzica smereniei, armonizată cu arcușul credinței. De aici derivă optimismul: știm că ne îndreptăm spre Dumnezeu.
A fi pregătit este jumătate de victorie. A fi în gardă spirituală diminuează considerabil daunele. A fi lipit de Dumnezeu este cea mai mare binecuvântare.
Un proverb este o propoziție scurtă bazată pe o experiență îndelungată. Un cuvânt este o ușă îngustă către o împărăție largă. Învierea este cel mai mare har, cea mai mare putere, cea mai fericită experiență, cea mai generoasă împărăție.
Lenea nu a ajuns niciodată la realizarea unei dorințe bune. Să nu pierdem raiul din comoditate. Să nu ne fie lene să îngenunchem, nici să ajutăm un vecin.
Învierea din noi exprimă setea și foamea după Dumnezeu. Nimeni nu poate înlocui dragostea divină. Nimic nu poate stinge dorul după nemărginire, decât întâlnirea liturgică.
Nu așteptăm să ni se facă dreptate pământească sau să fim răzbunați pentru lucruri pământești. Vrem să fim eliberați de păcate și de moarte, nu să cucerim o lume care va pieri. Hristos ne aduce învierea, nu un concediu în plus.
Copleșit de suferință și datorii, blocat în mijlocul mizeriei sale, capabil să iubească în fața suferințelor și încercărilor, omul nu își găsește măreția în Împărăția acestei lumi, ci doar în tărâmul învierii.

Entuziasmul din jurul învierii alimentează toate sursele de putere ale omenirii în lupta continuă cu egoismul. Apostolii și mironosițele sunt cei care coagulează alaiul vieții, mărturisind marea bucurie a învierii, care i-a surprins pe mulți: oamenii așteptau Întruparea lui Mesia și nici nu îndrăzneau să spere la mai mult.

Toți căutăm ceva real. Suprema realitate este învierea. Cine nu o caută, nu va găsi esența realității, ci se va resemna cu mărunțișuri inutile și dăunătoare.
Nu este niciodată prea târziu pentru a fi înțelept. Mai avem o oportunitate de a ne plasa voluntar de traiectoria învierii și de a ieși o dată pentru totdeauna de pe orbita morții.
Frica de pericol este de zece mii de ori mai înfricoșătoare decât pericolul însuși. Învierea învinge toate fricile și ne redă libertatea vieții. Singuri nu putem reuși să părăsim această sclavie.
Unii nu se pot bucura confortabil de ceea ce le-a dat Dumnezeu pentru că văd și râvnesc cu ceea ce El nu le-a dat. Toate nemulțumirile noastre pentru ceea ce ne dorim mi se pare că provin din lipsa de recunoștință pentru ceea ce avem.
Un om care nu crede în înviere, acesta era scopul propagandei ateiste. Un astfel de om dorește să plămădească materialismul. Aceasta a fost miza încă de la început, imediat după căderea în păcat. În schimb, omul care crede în înviere nu este nerăbdător să bifeze tot ce este la modă, nu caută prestigiu social, nu fotografiază excesiv clipă de clipă, ci are o singură dorință: înveșnicirea alături de Dumnezeu, nici o clipă departe de El.
În Săptămâna Mare, slujbele din Triod sunt o alarmă de trezire din amorțeală: facem vecernia dimineața, unită cu liturghia, iar utrenia o săvârșim seara, sub formă de denie. Acum Hristos adună lumea așa cum o gospodină adună o față de masă plină de fărâmituri și o scutură. El scutură temeliile răutății, răstoarnă vechea ordine și fixează alt scop și altă destinație decât înainte.

Rezultatul final al protejării oamenilor de efectele nebuniei păcatului este acela de a umple lumea cu sfinți. Omul înțelept trebuie să-și amintească faptul că, în timp ce este un descendent al trecutului, el este un părinte al viitorului. Trecutul este spovedit, viitorul este învierea. Nu trebuie să presupunem niciodată ceea ce este incapabil de probă. Nu căutăm bârfe și calomnii, ci pace și liniște. Hristos a ales să sufere deplin, pentru ca noi să ne putem bucura deplin.

Dacă ai vedea doi boxeri care urmează să se confrunte într-un meci peste câteva luni, unul dintre ei stând ore întregi în sala de antrenament sau alergând pentru menținerea condiției fizice, iar celălalt mergând prin baruri sau stând ore întregi în fotoliu în fața televizorului sau a calculatorului, oare nu ți-ai da clar seama cine va fi învingătorul și cine va suferi o grea înfrângere?

Toate fecioarele au putut auzi strigarea, și toate s-au trezit și aveau nevoie de candele. Și-au pregătit candelele, dar ca ele să ardă puternic în mijlocul nopții, era nevoie de mai mult ulei, nu doar ce era în lampă. În acel moment cele fără minte au realizat cu teroare că lămpile li se stingeau. Acum au realizat ele ce neglijaseră și au încercat să ia ulei de la fecioarele înțelepte. Însă ultimele aveau doar ulei cât să le ajungă lor și nu aveau destul să le dea și celorlalte. Cele nechibzuite au trebuit să se ducă la vânzători – trebuiau să trăiască viața în virtute – să își ia timp să zdrobească măsline ca să primească ulei în vase. Viața este lumina oamenilor; nimeni nu poate împrumuta lumină de la altul.

 

De fiecare dată când absentăm de la biserică, pierdem ceva. Fiecare denie este o călătorie specială, la finalul căreia scade puterea celui rău din noi și ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu. Un creștin nu are cum să absenteze de la Denia celor 12 Evanghelii și de la Prohod, pentru a nu pierde pregătirea pentru marea bucurie a învierii. 

Maica Domnului și toți sfinții să ne păzească de toți pirații care vor să ne șterpelească bucuria inimii.

În biserică suntem o familie mare și frumoasă, care avem același scop, primirea harului, avem aceeași călătorie de făcut și ne putem ajuta prin rugăciune și solidaritate. Avem ceva în comun: o dragoste imensă față de Dumnezeu. Acum, de înviere, să ne iertăm unii pe alții și să dăruim cozonaci și ouă roșii, să nu fim triști, deoarece Dumnezeu ne cuprinde într-o îmbrățișare eliberatoare. Mărturisirea veștii că moartea a fost biruită ne umple inimile de o pace nesfârșită.

Să nu uităm care este ținta (Gheronda Iosif Vatopedinul, Cateheze vatopedine, Ed. Doxologia, Iași, 2021, p. 15), care este menirea noastră. Lupta duhovnicească nu ține de strategia noastră, ci de puterea harului divin, care ne face biruitori.
Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1
Previous Article
Next Article

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Stories