LOADING

Type to search

Editoriale

ISIHASMUL 3G

Share

Urăsc netul! Da…. Cu patimă! Şi stau pe el toată ziua! Tot cu patimă… Lucrez pe el fără răgaz, trimit şi primesc continuu e‑mailuri, sunt scăldat, scuturat, rupt şi aruncat cât colo de un taifun informaţional, citesc toate lucrurile mari şi mici, informaţii esenţiale şi prostioare, sfaturi duhovniceşti şi lucruri de cancan. Îndeosebi asta îmi repugnă. Amalgamul înfiorător. Curvele şi sfinţii, violurile şi miracolele, crimele şi milosteniile, întunericul şi lumina înghesuite în bytes şi gigabytes, călătorind cu toţii pe ţevile alea minuscule, ca nişte capilare ale promiscuităţii, cristalizând amorf starea omenirii din mileniul trei. Şi mă mai dezgustă ceva, un lucru la care, până acum – slavă Domnului! – nu am prea luat parte – sporovăiala cronofagă, statul pe Facebook, arsul timpului aiurea, socializarea artificială la propriu, satul global în care nu există decât gura satului.

Mai nou, netul a pătruns şi în mânăstiri. Nu mă refer la faptul că marile noastre lavre au site‑uri. Nu, în fond asta e ceva benign. Mă refer la călugării cuplaţi la net. La monahii cu smartphone şi computer, care au toate drăcăriile de aplicaţii despre care, uneori, nici nu am auzit. Ei s‑au lepădat de lume, dar lumea s‑a reînfiripat în sânul lor, capilarizându‑le nevoinţa cu mici şuviţe optice sau 3G prin care toate zoaiele ei se scurg în mânăstiri. E ca şi cum ai conecta haznaua la biserică printr‑o conductă directă. Nu contează că prin ea se poate scurge şi curata, binefăcătoarea apă pluvială. Nu! Important nu e ce iese prin net din mânăstire şi, de cele mai multe ori, se pierde în magma fetidă despre care am vorbit, ci ceea ce intră şi spurcă!

E drept, aici totul ţine de fiecare monah. Butonul de navigaţie este la el. Şi nu am văzut niciodată oameni mai capabili să transfigureze tehnologia, să‑i smulgă ultimul pixel luminos, dacă îl are, şi să îl aşeze în poala Domnului. Dar câtă trudă, câtă zdroabă, câte pericole să ţii piept mâlului sau – ce sublim! – să îl foloseşti ca să îţi fecundeze ideile. Din punctul acesta de vedere cred că doar monahii sunt în stare să facă ceva cu netul. Dar mai bine renunţă. Nu pierd, până la urmă, nimic…

Cristian Curte

Editorialul revistei Lumea Monahilor nr. 117, martie 2017.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *