LOADING

Type to search

Jocul: De-a soldaţii

Editoriale

Jocul: De-a soldaţii

Share

Sub privirile incantate ale puştimii, o grupă de soldaţi fac demonstraţii de abilitate în mânuirea puştii. O învârtesc, o îndreaptă cu ţeava în sus, în jos sau spre asistenţă de parcă ar vrea să arate că armata nu-i nici pe departe sperietoarea cu care erau alungati până nu demult cei care nu voiau să treacă pe la Centrele de recrutare, ci un domeniu prosper în care găseşti o slujbă bine plătită şi dacă ştii să intri în graţiile superiorilor, îţi poţi asigura chiar un viitor înstelat. Dar, pentru că la aşa treabă nu-i nevoie de prea multă graţie, ci doar de sincronizare, este de bun augur să gâdilăm puţin orgoliul popularului Vinnie şi să ne jucăm de-a armata. În mijloc – o fătucă îmbrăcată şi ea în uniformă sexi stă în poziţie de drepţi fără să dea vreun semn că ar afecta-o manevrele colegilor săi care la un moment dat au început să-şi arunce pieziş pe deasupra ei puştile lustruite-foc. M-am gândit că fata simbolizează cumva România pe care soldaţii ar fi părut c-o apără în joacă după cum îşi plasau unul altuia răspunderea. Dar nu era îmbrăcată în costum popular cum credeam eu că ar fi reprezentată ţara noastră pe meleagurile natale sau aiurea, nici nu purta drapelul naţional şi stema.

Sau poate că simbolizează pur şi simplu Ţara oricare ar fi ea, oriunde în lume privind neputincioasă cum este înconjurată din toate părţile de embargouri şi ameninţări neputând să iasă din strânsura în care se află de aceea şi stă nemişcată fără să riposteze aşteptând ca ,după ce trece momentul de intimidare să-şi primească lovitura de graţie de la supersoldatul care neavând neam şi ţară execută orbeşte ordinele celui care l-a tocmit.

Ori poate că simbolizează răbdarea care stă biata şi tot speră să-i vină românului “mintea cea de pe urmă”.

Oare de ce cred aleşii noştri că vrem să vedem paradă militară de Ziua naţională?

O desfăşurare de forţe motorizate pe străzile oraşelor pare desuetă acum atâta timp cât industria noastră de tehnică militară s-a dizolvat ca adevărul despre revoluţia din ’89 şi nu mai avem armată proprie ci doar iluzia că avem un scut după care să ne ascundem neputincioasele tăceri.

Ce vrem să demonstrăm cu tehnica militară achiziţionată cu bani împrumutaţi şi pe cine vrem să speriem?

Poate pe amărâţii care stau de săptămâni întregi în corturi pe câmp ca să-şi apere bucăţica de ogor pe care au crezut că sunt stăpâni?

Omenirea se înarmează, ne înarmăm şi noi peste puteri şi ne ţinem scai de cei care s-au oferit să ne apere de patriotism în schimbul fidelităţii necondiţionate care însumează multe şi necunoscute compromisuri.

“Aici sunt banii dumneavoastră !” pare să spună fudula, exorbitanta, subordonata noastră oştire. În tancuri, în avioane de luptă, în echipamente militare , în armament, ranguri, salarii, pensii calculate cu instrumente total diferite celor care hotărăsc veniturile muritorilor de rând. Nu-i sfidător să cheltuieşti un milion de euro pentru o zi oricât ar fi ea de însemnată în timp ce ţara întreagă se zbate în lipsuri,şomaj,boli de tot felul?

Ar trebui să fim fericiţi de ziua întregirii neamului nostru dar lăsăm privirea în jos ruşinaţi de palma pe care au primit-o peste obraz bătrânii , mamele care n-au cu ce să-şi hrănească pruncii, orfanii de la centrele de plasament,tinerii care nu-şi pot întemeia o familie pentru că nu-şi permit o locuinţă, părinţii care şi-au lăsat copiii în seama bunicilor şi au plecat la muncă în străinătate şi în ultimă instanţă copiii care speră într-un viitor mai bun în ţara lor.

În timp ce armia defilează echipată după standardele transnaţionale spitalele gem la propriu ,bolnavi şi corp medical , şcolile trimit pe piaţa muncii absolvenţi plini de teoria chibritului iar ţăranii lucrează pământul cu unelte rămase amintire de la strămoşi.

Rămâne de văzut pe cine dorim să aclamăm:pe cei care ne arată cât suntem de înrobiţi sau pe cei care sterilizează până la epuizare instrumentarul medical pentru a putea alina suferinţa săracilor care zac în spitalele româneşti ?

În ceea ce mă priveşte alegerea este clară iar pentru ceilalţi am câteva întrebări care nu-mi dau pace şi anume:

–         Ce interese ale României au de apărat soldaţii noştri în Afganistan ?

–         Ce duşmani avem noi în Irak, în Iran, în Siria, în Egipt şi oriunde în lume ?

Cred că pe sub Arcul de Triumf ar trebui să treacă românii ori de câte ori doresc. Nu sunt ei cei care au fost de atâtea ori carne de tun,pradă de război,zonă tampon,câmp de operaţiuni,zonă de risc etc.? Nu ei au suferit atâtea implementări,atâtea veacuri de austeritate ,nu lor li s-au aplicat majorări de taxe,reduceri ale drepturilor,nu ei au fost bombardaţi cu arsenale de minciuni şi n-au ripostat? Ei merită cu adevărat să treacă acum pe sub Arcul de Triumf.

Şi să-şi scrie acolo numele poate aşa va observa cineva că undeva “pe-un picior de plai / pe-o gură de rai trăieşte un popor care mai speră încă în nemurirea lui.

Suntem un popor bolnav de încredere, cu puţine şanse de vindecare dar care, ca într-o tragi-comedie îşi pune soarta în mâinile celor care îl înjosesc mai mult.

TEODORA LUCA

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *