Jurnalul unui ucenic (II)

Lipsa iubirii continuă să fie cea mai mare tulburare pentru lumea noastră. Fără Hristos, ne zbatem neputincioși pentru fleacuri. Doar iubirea Lui pansează rănile noastre puroinde.

Întruparea lui Hristos este cea mai mare noutate din univers. Dumnezeu se unește cu omul, salvându-l definitiv din lanțurile infernului. Nici o altă noutate nu este mai importantă decât aceasta. Este dovada iubirii supreme.

Nu suntem aproape de Hristos atunci când ne credem grozavi, ci atunci când simțim nimicnicia noastră. Hristos nu are nevoie de specialiști pentru Împărăția Lui (acolo nu e nimic de reparat), ci de oameni simpli, curați, îndrăgostiți de adevăr, de bine și de frumos. Are nevoie de luptători împotriva răului, nu de comozi.

Ceea ce este adevărat și real în alianța noastră cu Hristos rămâne valabil pentru totdeauna, nu se schimbă niciodată. Nu vom fi abandonați.

Rugăciunea euharistică adună toate puterile Binelui și le împarte luptătorilor curajoși, nu egoiștilor. Vorbim atât de mult despre rugăciune tocmai pentru că ne lipsește, așa cum orbilor le lipsește vederea.

Ne vom ruga iar și iar, până ce harul va învinge în noi și va copleși întreg universul. Miza este să nu dezertăm niciodată.

Toate clopotele, trâmbițele și tobele au menirea să ne trezească la luptă împotriva răului din noi. Hristos ne dă puterea să transmitem în jur bunătate și căldură sufletească, nu acreală și rigiditate.

Adeseori ne ia prea multă vreme să înțelegem cine sunt adevărații noștri prieteni, pe care trebuie să îi cinstim, nu să îi blamăm. E vorba, bineînțeles, despre sfinți. Ei ne ajută să nu capitulăm când totul pare pierdut.