La mulți ani, România!

Nu-ți pot aduce o floare in dar, maica pentru ca tu insati esti o floare, cea mai frumoasă floare. In realitate tu esti mult mai batrana chiar daca numai acum 100 de ani ai capatat fiinta. Te-ai nascut in gandul acelor fiii ai tai care demult, de secole au luptat pentru tine. In mintea lor ai izvorat, din lupta lor ai prins puteri, pe sangele lor tu te-ai cladit. Ai prins plamada peste veacuri pentru ca am avut un Mircea, un Stefan, un Mihai, un voda Brancoveanu care n-a pregetat nici sângele feciorilor sa-ti dea si ti-a lăsat o artă: arta ta. Horea, Closca si Crisan muritat-au tot ca tu sa invii. La 48 luptat-au iarăși cu toți animați de acelasi gand:  cum sa te nasti tu maica draga. Avramut a ridicat Ardealul, când moții lui din tulnic au sunat,  Balcescu a murit departe oftand tot dupa tine. Facut-a Cuza primul pas, apoi urmat-a iar Razboi ca sa devii independenta si uita asa ajuns-am si acum o sută de ani. Te-a cantat un Porumbescu si te-a plans un Eminescu. Asa te-ai nascut tu, maica draga. Demult ai fost in gandul celor ce simt si vietuiesc romaneste, dar a trebuit sa treaca secoli ca gandul lor sa prinda forma. Așadar tu esti acea maica care din neguri de istorie il cauta pe fiul ei, pe baciul mioritic. Unde ii oare feciorul meu? Mustacioara lui spuma laptelui… Unde ti-s maica Romanie duși copiii dumitale? Plânge maica si jeleste dupa fiul ce o iubește. In tărâm îndepărtat fiii ei cu toții au plecat, uitat-au ei de maica Romanie si de pământul sfânt al țarii lor? S-au dus in cele patru zări… Multi privesc la tine cu dispret gandesc ca ești retrogradă, ponosita prea esti tu de veacuri ortodoxa, asa cum a privit Baiazid sultanul la bietul Mircea cel Bătrân: la un semn deschisa-i cale si se apropie de cort un bătrân atât de simplu dupa vorba, după port. Dar ca si Mircea de-odinioara, ce nu era ceea ce părea ci însuși domnul Țării Românești, nici tu nu esti orisicare țara si secretul tau e vesnicia insasi. Tu mergi in veșnicie ca baciul cel mai ortoman si iei cu tine pe cei ce te iubesc, pe cei ce neîncetat te plamadesc din veacuri de iubire. Nu plânge măicuță Românie, inima mea.

Raluca Prelipceanu